Sari direct la conținut

Hubble a detectat o schimbare enigmatică în Marea Pată Roșie a lui Jupiter

HotNews.ro
Marea Pata Rosie de pe Jupiter 1, Foto: NASA
Marea Pata Rosie de pe Jupiter 1, Foto: NASA

Hubble, cel mai puternic telescop al NASA, a înregistrat o schimbare enigmatică în Marea Pată Roșie a planetei Jupiter, relatează Business Insider.

Pata este o furtună anticiclonică care durează de cel puțin 186 de ani sau chiar de până la 351 de ani sau mai mult. Cu un diametru de peste 16.000 de kilometri, ea este suficient de mare pentru a conține până la 3 planete de dimensiunea Pământului.

Însă astronomii au observat că aceasta se micșorează și devine mai circulară comparativ cu prima observare a sa în urmă cu 150 de ani.

Michael Wong și Amy Simon, experți în științe planetare, au analizat recent date colectate de Hubble de-a lungul unui deceniu cu privire la vitezele vânturilor care formează Marea Pată Roșie, acestea putând ajunge la peste 600 de kilometri pe oră.

NASA a anunțat luni că studiul realizat de cei doi cercetători sugerează că viteza vânturilor din banda exterioară a ciclonului crește, vânturile de aici înregistrând o creștere a vitezei de 8% între 2009 și 2020.

Dar în același timp regiunea interioară a petei a încetinit semnificativ.

Nimeni nu înțelege ce reprezintă descoperirea

„Când am văzut inițial rezultatele am întrebat ‘Are vreo noimă?’. Nimeni nu a mai văzut așa ceva înainte”, afirmă Wong, cercetător la Universitatea Berkeley din California.

„Însă acesta este un lucru pe care îl poate face doar Hubble. Longevitatea lui Hubble și observațiile în derulare fac această dezvăluire posibilă”, explică acesta.

Per total, viteza medie a vânturilor care alcătuiesc pata crește ușor – cu mai puțin de 2,5 kilometri pe oră la fiecare 365 de zile pe Pământ.

Nimeni nu înțelege deocamdată ce înseamnă această schimbare a vânturilor despre ciclon în ansamblul său.

„Este un lucru greu de diagnosticat deoarece Hubble nu poate vedea foarte bine până în fundul furtunii. Orice este mai jos de norii superiori este invizibil în date”, afirmă Wong.

Wong, Simon și alți colegi ai lor și-au publicat studiul în revista Geophysical Research Letters luna trecută.

Marea Pată Roșie este o enigmă pentru cercetători

Cercetătorii nu înțeleg nici în prezent foarte mult despre Marea Pată Roșie, una dintre necunoscute fiind durata de viață a acesteia. Furtuna a supraviețuit atât de mult deoarece este situată între doi curenți de aer care se deplasează în direcții diferite.

Unii oameni de știință au sugerat că furtuna se va prăbuși și dispărea în doar câteva decenii din cauza faptului că se micșorează în dimensiunii.

Alții îi contrazic. Philip Marcus, un cercetător la UC Berkeley și coautor al noului studiu, alături de Wong și Simon, afirmă că „Marea Pată Roșie nu este în niciun pericol de a dispărea”.

„Pentru a înțelege sănătatea petei, oamenii de știință trebuie să studieze sănătatea vortexului său și nu a norilor săi; micșorarea norilor nu este un prevestitor al morții”, a scris acesta într-un articol publicat de Astronomy.com în 2019.

„Nu există nicio dovadă că vortexul în sine s-a schimbat în dimensiune sau intensitate”, a explicat Marcus.

Citește și:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro