In cautarea dictatorilor de altadata

Dedinje e considerat cartierul ultra-select al Belgradului, loc unde abunda vile elegante de ambasadori sau de potentati ai tuturor regimurilor politice.

Se ajunge relativ usor aici, la doar 7-8 km de centru, urmind strada Kneza Miloseva unde poti, desigur, sa arunci o privire catre cladirile distruse de bombardamentele NATO din 1999, si pe care sirbii continua sa le tina nearanjate, de parca ar vrea sa nu uite.

In Dedinje, pe strada Boticeva, bine ascunsa printre arbori si tufisuri de plante exotice, se afla Kuca cveca – Casa Florilor, muzeu si casa memoriala a liderului comunist Iosip Broz Tito.

Pe 4 mai se vor implini 27 de ani de la moartea lui Tito. Mai nimic nu a ramas din ceea ce acesta a creat: cea de a doua Iugoslavie este acum sparta in bucati, politica sa de ne-aliniere nu mai e rentabila, iar sistemul economic al auto-administrarii tovarasesti a sucombat.

Tito drugi – volimo te!

Conducator legendar al armatelor de partizani ce au eliberat Iugoslavia, Tito ajunge la sfirsitul celui de-al doilea razboi mondial secretar-general al Partidului comunist si ulterior presedintele tarii, pe care a condus-o cu o mina de fier. Rupe legaturile cu Stalin si cu blocul sovietic, promovind o politica de ne-aliniere si de strinse relatii economice cu tarile capitaliste.

Sub conducerea sa, Iugoslavia prospera foarte mult, iar oamenii duc un trai mai mult decit decent si se bucura de o deplina libertate de miscare. Toate acestea se obtin insa prin acumularea unei imense datorii externe. In plus, Tito cultiva intens un cult al propriei personalitati si reprima orice opozitie sau miscare nationala care era in dezacord cu ideologia natiunii „iugoslave”.

Intrarea in mausoleu

Moartea sa, in 1980, si funeraliile ulterioare se transforma intr-un eveniment grandios. Desi controversat inca din timpul vietii, Tito este plins sincer de majoritatea iugoslavilor. La inmormintarea sa asista nu mai putin de 208 reprezentanti la nivel inalt din 126 de tari.

Nume sonore ale vremii sunt prezente: Margaret Thatcher, Leonid Brejnev, regii scandinavi, mama presedintelui american Jimmy Carter dar si nelipsitii sai camarazi: Nicolae Ceausescu, Kim Il Sung, Saddam Hussein, Yasser Arafat.

In primii ani de dupa moartea lui Tito, mitul conducatorului atotputernic este intens cultivat incercindu-se astfel sa se gaseasca un suport ideologic pentru mentinerea unita a Iugoslaviei. Dupa 1991 insa, totul se prabuseste.

Fosta republica federativa se face tandari in urma unor razboaie singeroase, iar locul idolului Tito este luat treptat de o copie nereusita: Slobodan Milosevici.

O memorie incompleta

Astazi, in Belgrad, nimic nu ii este dedicat in mod special lui Tito. In restul fostei Iugoslavii, mai sunt orase in care exista cite un bulevard care ii poarta numele. In rest, memoria lui Tito mai e cultivata doar de amintirile oamenilor, intr-un amestec inegal de dragoste si de ura.

Asa ca daca cei mai multi sunt nostalgici dupa prosperitatea si linistea deceniilor 7-8, altii in schimb se bucura ca au scapat de constringerile pan-slavismului iugoslav.

Casa Florilor incearca intr-un fel sa ofere atit o imagine asupra omului Iosip Broz Tito cit si asupra anilor socialismului. Dupa gustul meu, o face insa incomplet si in prea mica masura.

Construita in 1975, Kuca Cveca a fost destinata initial sa fie resedinta de iarna a lui Tito. Aici, intr-o ampla gradina cu numeroase plante exotice, cu mai multe corpuri de cladiri, el isi gasea linistea deplina. De aceea a si cerut sa fie inmormintat in acest loc.

Piatra funerara

Mausoleul lui Tito nu are nimic impresionant. O cladire patratoasa, cu o mica terasa acoperita si un havuz la intrare. Inauntru, o placa de marmura, simpla, pe care scrie doar atit:

Josip Broz

Tito

1892-1980

Totul respira un aer auster. Biroul de lucru al lui Tito, camera sa chinezeasca, celelalte incaperi sunt simple, lipsite de orice urma de grandoare, mai curind conspirative. Reflecta oarecum personalitatea lui Tito, om care a preferat sa mentina o umbra de mister asupra vietii sale (spre exemplu, nu se stie precis nici originea sa etnica, nici data nasterii).

Intr-un colt, se vind brelocuri si ceva albume. In cartea de oaspeti, cele mai multe impresii sunt scrise de vizitatori straini sau de oameni din afara Serbiei. “With great respect from an American soldier: ‘Long Live Tito’ ori “cele mai bune urari din partea mea si a familiei mele – al tau pionier…”.

Linga mausoleu se afla o cladire ca un hangar: Vechiul Muzeu. Doua incaperi lungi, ce se continua una in cealalta, cu pereti albi, ferestre mari si numeroase vitrine. Aici, inca din 1965 au inceput sa fie depozitate si ulterior prezentate public cadourile primite de Tito.

Intr-o parte, sunt darurile primite de la lideri straini si care sunt amestecate aiuritor: un costum de samurai, sei si harnasamente de toate felurile, sulite din Africa si scuturi din carapace de broasca testoasa, un set de servit cafea cu narghileaua aferenta, arme albe sau pusti de epoca.

In continuare, insirate pe pereti, fara viata, cadourile oamenilor muncii din intreaga Iugoslavie. Prinos de dragoste si solidaritate exprimate mai ales prin costume populare, multe costume populare care pe linga modelele traditionale au strecurata si steaua rosie comunista.

Stergar in onoarea liderului

In rest, pernute, carpete, stergare, plosti, mai toate avind un mesaj de salut catre Tito, o gusla (instrument traditional) facuta din os (cred) si tinuta intr-un soi de cufar cioplit dintr-un bustean. Un amestec straniu de virtuozitate tehnica pusa in slujba ideologiei si de aici un kitsch fie gretos, fie induiosator. Dupa gust.

Eu m-am simtit un pic nostalgic si am rememorat o vizita similara, de acum mai bine 20 de ani, cind – ca brav pionier ce ma aflam – am fost dus cu scoala sa vedem cadourile primite de Nicolae Ceausescu. Intensitatea emotiilor a fost vadit mai mare atunci decit cea din muzeul lui Tito dar, deh, altfel simti cind esti copil.

Ceva ma face sa cred ca Tito nu ar fi deranjat peste masura de faptul ca memoria sa e cultivata astazi doar de nostalgici si de turistii grabiti. Cit a fost in prim planul politicii a stiut sa isi promoveze cu obstinatie imaginea unui lider atot-puternic si atot-iubit. Acum nu cred ca ar avea nevoie de o recunoastere exterioara. Oricum, in Balcani, toata lumea stie cine a fost.