Infractiunile de pe piata pensiilor private nu pot fi depistate in timp real
Este de ajuns sa obtii o copie dupa buletin sau carte de identitate a unui contribuabil, sa ii falsifici semnatura si sa depui formularul de aderare ca si cum ar fi fost semnat de acesta. Mai mult chiar, pana se descopera frauda, unii agenti de marketing incaseaza comisionul administratorului aducand prejudicii financiare importante fondului.
Nicio societate nu te poate verifica pe loc daca formularul pe care tu, ca agent de marketing, il depui, este semnat intr-adevar de un angajat care indeplineste toate cerintele impuse de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) sau este falsificat. Potrivit Legii nr.
411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, este interzis agentilor de marketing si persoanelor afiliate acestora sa transmita informatii false, inselatoare sau care pot crea o impresie falsa despre fondul de pensii si administratorul acestuia.
Etapele prin care trece formularul de aderare pana sa fie validat de CSSPP sunt urmatoarele: administratorul fondului privat trimite copia actului de identitate a participantului impreuna cu semnatura lui olografa si formularul de aderare scanat catre CSSPP;
apoi se trimite un raport centralizator catre Casa Nationala de Pensii si Alte Drepturi de Asigurari Sociale (CNPAS) pentru a verifica
eligibilitatea participantului la fond (n.r.: acest lucru se face in data de 1 si 15 a fiecarei luni); in final, dupa ce copiile originale ajung la comisia CSSPP, sunt validate si se poate trece la investigarea eventualelor nereguli.
Cristian Rosu: In cazul descoperirii unei fraude, nu trebuie sa ne gandim la o actiune in timp real
Daca persoana careia i s-a falsificat semnatura este in acelasi timp si o persoana eligibila la Pilonul 2 de Pensii, atunci frauda este depistata de-abia dupa ce persoana in cauza sesizeaza organele competente.
Cristian Rosu, director la CSSPP, a declarat pentru Curierul National ca in cazul descoperirii unei fraude in acest domeniu, nu trebuie sa ne gandim la o actiune in timp real.
„Procesul de depistare a unei fraude comise de un agent de marketing poate dura intre o saptamana si 4-5 luni de zile. Raspunzator pentru declararea fraudei este administratorul fondului privat. Noi analizam acum 9-10 posibile spete, dar ne aflam inca intr-o zona amorfa”.
Un articol de Marina Tanase-Ene