Istoria valurilor de căldură din Europa în ultimii 500 de ani – Recorduri, moarte și zile de nesuportat
Uneori au fost veri în care vremea a fost înnebunitor de caldă și peste 20 de zile la rând în diverse locuri din Europa și au fost 30 de grade dincolo de Cercul Polar și peste 47 de grade în sud. De la 1540 până în 2022 au fost o serie de valuri de căldură care vor rămâne pentru totdeauna în istorie. Despre fiecare puteți citi mai jos.
Cele mai dure valuri de căldură din ultimii 500 de ani
1540
A fost o secetă excepțională în Europa, în unele locuri nu a plouat timp de 11 luni. Vara a fost fantastic de caldă, arată relatările vremii, iar diverse modele climatice susțin că a fost clar una dintre cele mai calde veri ale mileniului trecut în Europa. Sunt cercetători care au avansat ipoteza că acea vară de acum 482 de ani ar fi fost mai caldă decât cumplita vară din 2003. Este imposibil de dovedit, fiindcă stații meteo peste tot în Europa aveau să existe abia 350 de ani mai târziu.
1757
Sunt multe relatări despre un val de căldură în luna iulie, val care a afectat mai ales Anglia ș Franța, dar și alte zone din Europa Centrală. A fost extrem de cald la Paris și se consideră că acel val de căldură a fost cel mai grav din Europa între 1540 și 2003.
1911
Un val de căldură prelungit a afectat o mare parte din Europa, din Anglia, până în Spania și Italia. A fost mare numărul oamenilor care au murit din cauza căldurii, spre exemplu în Franța au fost peste 40.000 de decese. În Anglia au fost 36 de grade.
1946
Vara lui 1946 a fost una dintre cele mai grele pentru români în secolul XX. Războiul abia se terminase cu nici doi ani înainte, lipsurile persistau și comuniștii erau la începutul procesului de suprimare a proprietății private. Seceta a fost dură în România, iar lipsurile s-au resimțit puternic. Au fost dezastruoase efectele mai ales în Basarabia (RSS Moldovenească pe atunci), unde a fost foamete cumplită în 1946 și 1947, numărul de morți fiind cu siguranță de peste 100.000.
În iulie au fost +41,8 grade la Strehaia, dar septembrie a adus valori extrem de mari care au rămas și până în ziua de azi recorduri ale lunii: +43,5 grade la Strehaia, +42,2 la Giurgiu, +39,6 grade la București, +38 la Iași, +37,8 la Câmpina și +34,6 grade la Brașov. La Predeal au fost +31,7 grade pe 6 septembrie.
1954
Un val de căldură a adus maxime de 38 de grade în sud-vestul Rusiei.
1969
Un val de căldură a afectat Norvegia și Suedia pentru câteva săptămâni și au fost 35 de grade și la Cercul Polar. Se spune că, pentru a arăta cât de grav este totul, unii au prăjit ouă pe liniile de cale ferată norvegiene.
1972
În Finlanda a fost un val de căldură de o severitate nemaivăzută care a adus în unele locuri medii de temperatură cu 8 grade peste normal.
1976
În Marea Britanie au fost 12 zile consecutive cu temperaturi de peste 32 de grade în Regat și alte cinci cu maxime naționale de peste 35 C. Tot acolo, a fost un număr uimitor de mare de zile senine din mai până în septembrie. La început de iulie au fost +35,9 C în Cheltenham. Seceta a fost una neobișnuit de lungă.
1994
Călduri extreme s-au resimțit pentru mai mult de 20 de zile în Țările de Jos, Germania și Polonia.
2003
A fost cea mai caldă vară din Europa ultimilor 500 de ani și estimările indică peste 70.000 de morți din cauza căldurii. În Franța au murit peste 14.000 de oameni și unele orașe au avut opt zile consecutive cu maxime de peste 40 C (Auxerre, spre exemplu). Scandalul a fost de proporții uriașe în Franța, pentru că doctorii au fost acuzați că numărul de morți ar fi putut fi mai mic dacă nu ar fi fost perioada de concedii, când o bună parte din personalul medical era plecat. August este o lună în care în multe ramuri activitățile se opresc aproape total în Franța, pentru că sunt concedii.
În Olanda au fost 38 de grade, iar în Elveția, aproape 42. A plouat foarte puțin, nivelul râurilor și lacurilor a scăzut la cote record. Foarte mulți oameni în vârstă au murit în casele lor, din cauza căldurii. Efectele asupra populației s-au văzut când au apărut statisticile privind mortalitatea și căldura excesivă a fost de vină pentru creșterea semnificativă a numărului de decese.
Două localități au stabilit un nou record național pentru Franța, cu +44,1 C: Conqueyrac și Saint Christol les Ales. La Brogdale a fost stabilit un nou record național pentru Regatul Unit: +38,5 C.
La Amaraleja, în Portugalia, au fost +47,4 C, un nou record național. Și în țări precum Muntenegru, Luxemburg și Lichtenstein au fost doborâte recordurile absolute.
Amănunt interesant: a fost stabilit un nou record pentru răcoroasele, vântoasele și îndepărtatele insule Faroe, care sunt teritoriu danez: +26,3 C.
2006
Luna iulie a fost în unele locuri din Europa cea mai caldă lună de când se fac observații, iar temperaturi mari au fost pe scară largă, din Irlanda, în Cehia și din Olanda în Italia. În Belgia au fost 38 de grade, în Lituania 35, iar în Georgia, 43.
2007
Valul de căldură a început în iunie, culminând cu 46 de grade la Atena. Căldurile excesive au afectat țările Balcanice, cald fiind în iulie în Grecia, Macedonia, Bulgaria și Croația, cu multe zile cu 40 C.
Au căzut o mulțime de recorduri naționale absolute de căldură. Spre exemplu, la Demir Kapija (Macedonia) au fost +45,7 C, iar la Smederevska Palanka (Serbia) au fost +44,9 C. La Kiskunhalas (Ungaria) au fost +41,9 C, iar la Voznesensk (Ucraina) au fost +41,3 C. Toate acestea sunt noi recorduri absolute pentru acele țări. Și în Moldova, Kosovo și Muntenegru au „picat” recordurile.
Și în Slovacia a fost o nouă maximă absolută: +40,3 C la Hurbanovo.
În Româmia au fost zece zile consecutive cu maxime de peste +35 în câteva orașe din sud (de exemplu Călărași, Drobeta Turnu Severin și București). La Calafat au fost +44,3, cea mai mare temperatură înregistrată în țară în ultimii 56 de ani, fiind cu doar 0,2 grade sub recordul absolut de la Ion Sion.
2010
Au fost mai multe valuri de căldură, dintre care primul, în jurul datei de 10 iunie, a afectat la început Polonia și Ucraina. În iulie a fost extrem de cald multe zile la rând peste tot în Europa, în special în zonele centrale și în est . În partea sudică a Rusiei europene au fost și peste 44 de grade, iar în Cehia au fost 38 de grade și în Austria peste 35 C. Au fost zile în care multe locuri din Germania au înregistrat maxime de cel puțin 38 de grade.
La Utta, în regiunea Kalmâkia din Rusia, s-a înregistrat un nou record de căldură pentru cea mai întinsă țară a lumii: +45,4 C. Și Finlanda a avut un nou record: +37,2 C la Joensuu Airport Liperi.
Cele mai dure episoade au fost în Rusia unde au fost doborâte multe recorduri și zilele excesiv de calde au depășit și numărul de 25 în foarte multe localități.
2012
A fost unul dintre cei mai calzi ani, cu valuri de căldură în iunie, iulie și august în România.
Primul val de căldură a fost în a doua parte a lunii iunie, maximele atingând +37,9 la Iași și +36,9 la Botoșani. Și nopțile au fost fierbinți, cu minime de +25,5 la Mahmudia și +25,3 la Sulina.
În iulie valurile de căldură au fost persistente și au adus în zeci de stații maxime de peste +40 de grade. Au fost +42,4 grade la Giurgiu, +41,6 grade la Calafat, +41,5 la Zimnicea și +40,9 la Alexandria și București. În multe locuri s-au stabilit noi recorduri lunare: +39,5 la Baia Mare, +37,1 la Sighetu Marmației sau +35,7 la Miercurea Ciuc. La Gura Portiței într-una dintre nopți minima a fost de +26,4 grade.
Luna august a adus două valuri de căldură, unul la început și altul la sfârșit și în mai multe localități din sud și din Moldova au fost 12-14 zile cu maxime de peste +35 de grade.
Pe 7 august au fost +43,5 grade la Giurgiu, +42,5 la Bacău și +41,5 grade la Oltenița și București Filaret. În ultimele zile din august un alt val de căldură s-a instalat, iar pe data de 25 au fost +41,8 grade la Zimnicea și +41,5 la Oltenița. A fost fantastic de cald peste tot în țară: la Dumbrăveni, lângă Sighișoara au fost +39,6 grade, la Sibiu au fost +38,9 la Predeal au fost +32,8, iar la Păltiniș au fost +30,7 (1.454 m alt)
2014
Suedia a avut în iulie și august zeci de zile cu temperaturi extraordinare: au fost locuri unde minimele nocturne nu au scăzut sub 23 de grade și a fost și o localitate – numită Falun – unde maxima a trecut de 35 de grade. Au căzut și recorduri vechi de peste 130 de ani pentru cea mai caldă lună iulie.
În Letonia a fost stabilit un nou record național: +37,8 C la Ventspils.
2018
Valuri de căldura au adus recorduri în peste 15 țări europene, de la Cercul Polar, până în centrul Greciei. Au fost incendii de pădure pe scară largă în sudul Europei și au fost zile cu 33-34 de grade în orășele nordice unde în general sunt 20 de grade.
La Oslo au fost 35 de grade, iar în Portugalia, 47 de grade.
Amănunt interesant: a căzut recordul național pentru micul principat Monaco: +34,7 C la Jardin Exotique.
2019
La final de iunie un val de călsură violent a afectat Franța, Țările de Jos și Regatul Unit. În Franța, la Verargues, a fost stabilit un nou record absolut de căldură: 46 de grade.
La final de iulie un alt val de căldură a adus noi recorduri absolute de 41 de grade în Germania, Olanda și Luxemburg. Și în regatul Unit a fost stabilit un nou record absolut care a fost doborât acum, în iulie 2022.
Amănunt interesant: a căzut recordul pentru micul stat montan Andorra: +39,4 C la Borda Vidal.
2021
Un val de căldură a afectat mai bine de două săptămâni zona Balcanilor și s-a resimțit și în România, unde au fost cinci zile cu peste 40 de grade. Au fost peste +40 de grade în locuri precum Calafat, Giurgiu, Bechet, Zimnicea, Alexandria, Turnu Măgurele, Băile Herculane, București și Oltenița. Calafat a fost polul căldurii.
Domul de căldură” a adus temperaturi de +46 în Grecia, +44 în Macedonia și +43 în Albania.
În Grecia au făcut ravagii incendiile de pădure, iar maximele au ajuns la +46 de grade pe 3 august la Argos. Tot atunci au fost +45 de grade la Eleusis Airport și Lamia. Noaptea, minimele au fost de +33 la Kythira și +32 în Santorini.
În Macedonia au fost două locuri unde au fost 10, respectiv 11 zile cu maxime de peste +40 de grade în două săptămâni: Demir Kapija și Gevgelija. Cel mai cald a fost pe 3 august: +44,1 la Gevgelija și +43,7 la Demir Kapija.
În Bulgaria cel mai cald a fost la Sandanski, +42,5 grade pe 3 august, iar în acest loc au fost opt zile cu peste +40 de grade.
Și în Turcia au fost locuri unde s-au depășit frecvent +44 de grade.
Cele mai calde zile din Europa
În Europa, recordul oficial de temperatură era până în 2021 deținut de capitala Greciei, Atena, unde temperaturile au atins +48 C pe 10 iulie 1977. Pe 11 august 2021 au fost +48,8 într-o localitate din Sicilia, lângă irașul Siracusa.
Pe 14 iulie 2022 au fost 47 de grade în Portugalia, la Pinhao. Tot 47 au fost în iulie 2007, în Italia, la Foggia.
Pentru Spania, recordul absolut unanim acceptat este +47,3, la Montoro, nu departe de Cordoba, pe 13 iulie 2017. O altă temperatură mare a fost +47,2 grade, înregistrată la Murcia, în 1994.
Foarte cald a fost și în 2017 în Spania, iar pe 13 iulie, la aeroportul Cordoba, în Andaluzia, temperatura a urcat la +46,9 de grade, la doar un grad de temperatura maximă înregistrata vreodată în Europa. La Cordoba au fost +46,6 în iulie 1995.
Recorduri disputate: Cazul Sevilla 50
Surse mai vechi încă dau recordul absolut ca fiind de +50 de grade, înregistrat acum 141de ani la Sevilla (pe 4 august 1881), însă cercetările au arătat că valoarea este exagerată din cauză că termometrul era plasat foarte aproape de acoperișul dat cu smoală al bisericii unde se afla instrumentul. Pentru Sevilla, recordul de căldură acceptat în prezent este de +46,6 C.
Nu orice măsurătoare foarte veche este pusă puternic la îndoială: spre exemplu, temperatura de +47,8 înregistrată în 1876 tot în Spania, dar la Murcia, este considerată corectă de mai multe surse, fiindcă măsurătoarea a fost făcută la un institut de cercetare.
În mai multe țări europene maxima absolută a trecut de 44 de grade, inclusiv în România, dar și în Rusia, Serbia, Bulgaria (+45), Macedonia (+46), Franța, Portugalia si Malta.