La CES, ca la teatru. Piesa: "O comedie cu Ordonanțe"

Lumea este așteptată în sală. În 10 minute începe spectacolul. În curtea sediului Consiliului Economic și Social (CES) nu mai este loc. E plină de mașini. Au venit aproape toți membrii Plenului. La intrare, în stânga este o masă pe care sunt așezate sticle de apă plată, cești și un termos ce conține cafea. Pe după masă, în partea stângă, se intră în sala de plen. Scaunele sunt roșii, ca la cinema, cu măsuța pe care îți poți pune cafeaua. Cu excepția câtorva scaune din spale sălii, restul sunt ocupate de membrii CES.

Sala este împărțită în trei sectoare de scaune: pe cea din dreapta, cum te uiți la „scenă”, fiind membrii sindicatelor, pe centru – societatea civilă, controlată de Guvern, iar pe partea stângă cei de la patronate, la fel, cu unii membri controlați de guvern, neoficial, bineînțeles.

Cine-i șefu’?

Sala începe să se umple. Două persoane din grupul societății civile discută despre un examen pe care unul dintre ei trebuie să-l dea. După vârstă, probabil la facultate.

În fundul sălii, un membru din zona patronală și un altul de la societatea civilă au o scurtă discuție pe tema unui proiect primit recent la avizare:

Cel de la patronate: Ai văzut proiectul ăsta?

Cel de la CES, societatea civilă: Care?

De la patronate: Ăsta de a venit ieri cu modificarea la ordonanța aia.

De la societatea civilă: Aaa, nu, că a venit ieri și nu am apucat să-l citesc.

De la patronate: Da, nici eu. Uite și tu, ni l-au trimis ieri așa de la Guvern, că e urgent, și nu știu nici eu ce spune. Acum trebuie să dăm aviz și să mor dacă știu despre ce e vorba. Am mai văzut așa în presă ce au scris ieri.

Între timp, tot printre ultimele rânduri, un membru de la sindicate cere ordinea de zi de la una dintre doamnele care se ocupă cu verificarea acesteia.

Dintr-o dată, un strigăt puternic în microfon:

– Ce faceți? Nu mai vorbiți, chiar așa? A început ședința, dar chiar așa?

E președintele de ședință, își încordează mușchii înainte de a începe.

A răsunat așa de tare, că nu am fost singurul care a tresărit. Unul dintre sindicaliști îl întreabă, de la microfonul montat pe spatele spătarului scaunului din fața sa:

– Da ce zbieri așa, că m-am speriat!

– Păi trebuie să începem și uite că se vorbește în sală.

Intervine cel care a cerut ordinea de zi de la doamnă:

– Nu mai țipați așa, am cerut ordinea de zi. Ce, nu am voie?

În scurt timp se liniștesc apele.

Un membru de la patronate simte nevoia să glumească cu președintele de ședință:

– Ce mai face șeful dumneavostră? (făcând referire la cel menționat că țipă și în ședințele CES, un dialog îl aveți mai jos)

– Care șef?

– Ăla de la Guvern care vine și bate tare cu pumnul în masă în biroul dumneavoastră! Mai vine?

– Eee, hai, să terminăm cu asta, spune el, cu o vizibilă iritare.

Secretarul de stat care vine cu tema nefăcută, dar ceartă sindicaliștii

Începe ședința, se supune la vot ordinea de zi, toată lumea votează: unanimitate.

Urmează primul proiect pe ordinea de zi. Cei de la ministerului Tineretului vor să angajeze zileri și au făcut rapid un proiect, fără să ceară avize de la celelalte ministere. Dacă s-ar fi interesat, ar fi văzut că CES nu poate să dea vot când lipsesc avizele interministeriale.

Se așează la masă de prezidiu un secretar de stat de la minister care pare că se gândește la superioritatea pe care o are. Îl ajută și sala, pentru că masa este amplasată pe scenă și se uită de sus în jos.

Din sală tot mai mulți membri ai Plenului spun că lipsesc avizele interministeriale și să se amâne votul.

Sindicalist: De ce nu aveți avizele interministeriale?

Secretarul de stat încearcă să păstreze aparența superiorității și le spune, pe un ton atotștiutor: : Păi, a fost făcut pe repede înainte. (…) Într-o săptămână încep taberele. Fără zilieri, nepoții (dumneavostră n.r.) o să se deplaseze la locul respectiv și o să se întoarcă acasă.

Îi explică un membru de sindicat:

– Puteți să faceți contracte part-time pe 90 de zile. Nu vă oprește nimeni. Vă doriți acum ca peste tot să introduceți zilieri. Ce faceți? Transformați totul în zilieri?

Secretarul de stat aplică un ton ofensiv și ridicat:

– Știu foarte bine de contractele de muncă cu perioadă determinată dar…

Este întrerupt de președintele CES care îi atrage atenția asupra tonului, că altfel îi „taie microfonul”. Nu și-a mai terminat ideea.

S-a votat returnarea proiectului din lipsă de avize. Supărat și foarte nervos se ridică și pleacă.

Reprezentantul Guvernului pare că vrea ordine, disciplină și tăcere

Intră în scenă șeful unei instituții care pare un minister în toată regula. Îl vom numi: membrul Guvernului. Se așează la masa de pe scenă. Urmează un proiect prin care se introduc multe taxe în sectorul privat. Încep să se plângă patronatele și sindicatele pe fondul proiectului, că nu este bun, că va avea efecte negative în economie, că sunt amestecate prea multe domenii într-un singur act etc.

Membru CES, din partea sindicatelor:

– De ce nu le puneți separat (modificările din diferite domenii din OUG)? Nu faceți printr-o ordonanță cu 7 domenii. Faceți una la construcții, una la salarii. Nu putem să ne dăm avizul.

Membrul Guvernului, după ce este întrerupt când vrea să răspundă, urlă:

– V-AM RUGAT SĂ NU ÎNTRERUPEȚI, DA? Că nici eu nu v-am întrebat când să puneți răspunsuri. Al doilea: ați spus să vă răspund la întrebări. Vă răspundem la întrebări.

Discuțiile continuă, membrii societății civile… nimic, nicio reacție. Nu știm dacă sunt în sala și cu spiritul.

Sindicatele și patronatele cer amânarea proiectului pentru o altă ședință. Dacă s-ar întâmpla asta, Guvernul ar adopta ilegal proiectul. Membrul guvernului știe asta și trebuie să-i facă cumva să dea un vot, nu contează de care, pozitiv sau negativ, dar să scape de cererea avizului.

Președintele de ședință ține cu el și tot spune că ei trebuie să dea un aviz deși, în realitate, puteau amâna pentru că au mai existat cazuri.

Președintele de ședință:

– Noi nu putem decât să dăm aviz, favorabil, nefavorabil, cu observații. Că Guvernul și-a asumat răspunderea, că asumă, că nu asumă, că modifică în Guvern e problema lor și răspunderea lor, dar noi dăm pe textul pe care îl avem acum.

O doamnă de la patronate:

– Propunerea de amânare (a ședinței de plen n.r.) este foarte justificată. Trebuiau să aibă comisii de dialog la nivelul ministerelor. Este respectat termenul minim de consultare publică de 10 zile? Avem și noi termen 10 zile după ce primim? De ce ne obligați? Ați postat-o ieri.

Președintele de ședință:

– Eu supun la vot aviz negativ, cu observații.

Sindicalist:

– Stați puțin, doamna v-a întrebat de ce nu respectați legea. De ce forțați dumneavoastră un vot acum? Aveți o temă în sensul acesta? Doamna a spus foarte clar, să amânăm votul să vedem forma finală…

Întrerupe membrul Guvernului, urlând către sindicalist:

– DAȚI-MI VOIE SĂ VĂ RĂSPUND…

Sindicalist:

– Nu vreau să vă dau voie.

Membrul Guvernului:

– Da ce-i asta? Faceți ingerințe în activitatea Guvernului? Deci s-a prezentat o lucrare la CES, luați orice decizie CES, să vină observații și să răspundem.

(A țipat așa de tare, încât urechile celor prezenți au început să țiuie)

Sindicalistul:

– Cunoașteți legea?

Membrul Guvernului:

– Eu v-am răspuns foarte clar de unde spuneți dumneavoastră că este conform legii, să-mi spună unde să… Guvernul dacă am urcat în ședință?

Doamna de la patronate:

– La Legea 24 vă obligă să puneți în consultare publică și la ministere…

Membrul Guvernului:

– Este în consultare publică?

Doamna de la patronate:

– Toată lumea a aflat ieri (de modificări n.r.). Atunci ați pus. Ce Dumnezeu? Ne prostiți în față? Ne luați de proști pe toți? E o lege și pentru Guvernul României (legea care prevede consultarea publică n.r.). 10 zile de consultare publică.

Se pregătește să se dea vot, membrul Guvernului este nervos și spune că pleacă la ședința de Guvern. S-a dat un vot negativ, în final.

Urgența pensiilor speciale pentru primari: Ăăă…

Un nou proiect prin care se introduc pensii pentru primari. De fapt, este un proiect care maschează cuvintele „pensii speciale” în „indemnizație pentru limită de vârstă”. Dezbaterile sunt pe cum să se dea aviz, mai sunt sugestii de returnare a proiectului, dar deja a expirat termenul de 10 zile de când e la CES.

Din partea guvernamentală, la masă vine o doamnă, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării.

Răspunde la întrebarea sindicaliștilor: Care este urgența?

Secretarul de stat:

– Urgența este că Somia (s-a încurcat, a spus Somia în loc de România, apoi s-a corectat n.r.), România și-a asumat, ăăă, niște, ăăă, angajamente față de Uniunea Europeană să implementăm strategia privind funcția publică și reforma adminisitrației. (…) Acum urgența ar fi situațiile excepționale înregistrate în administrația publică locală privind funcționarea consiliilor locale, inventarul domeniului public, accesarea fondurilor europene pentru că sunt probleme pe administrarea domeniului public, nu se pot accesa fonduri pentru că nu au testat domeniul public pentru motiv de vot în cadrul Consiliului local.

A intervenit un sindicalist:

– Problema cu pensiile este problemă de fond, nu de procedură, nu încercați să ne credeți proști. Noi facem diferența între procedură și fond. Dumneavoastră încercați să ne credeți proști. Unica autoritate legiuitoare este Parlamentul României. Care este urgența? Să primească primarii pensiile acum că vin alegerile? În penal se numește infracțiune ceea ce încercați să faceți acum.

(…)

Secretarul de stat:

– Acum este o indemnizație pentru cei care au exercitat numai atribuții de execuție și este o compensație pentru ceea ce s-a întâmplat până în prezent că salariile din administrația publică pentru primari au fost foarte mici. Este o indemnizație care se va acorda din bugetele locale și nu este o pensie specială.

Un sindicalist:

– Avem mai bine de jumătate din contracte la salariul de bază minim brut. Le dăm tuturor indemnizații speciale? Vă întreb. Dublăm cuantumurile? Țara e distrusă de primari. Nu este constituțional. Cu cine ați discutat? Ministrul Justiției e om politic.

S-a cerut mult să nu se dea un aviz, pentru că trebuie să fie modificat în Parlament, dar în final s-a dat unul nefavorabil, cu observații.

Ședința se încheie și, ușor-ușor, lumea pleacă. Unii ies prin spatele sălii, alții pe la ieșirea din spatele prezidiului. O altă zi normală încheiată la CES.

De-a lungul timpului, au fost multe situații care au atras atenția la CES, dar am ales câteva reprezentative petru a înțelege ce se întâmplă într-o instituție despre care nu prea se știe în spațiul public.

În rolurile principale au jucat: Iacob Baciu – președintele CES în rolul președintelui de ședință, Ion Ghizdeanu – președintele Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză în rolul reprezentantului/membrului Guvernului, Silvia Vlăsceanu – director executiv ACUE în rolul doamnei de pe zona patronatelor, Sirma Caraman, secretar de stat în ministerul Dezvoltării, în rolul secretarului de stat din acea instituție. În rest, diverși sindicaliști și membri ai patronatelor. Reprezentanții societății civile nu se fac remarcați în cadrul ședințelor.

În final, aplauze pentru actori?

(Important: Am comprimat mai multe ședințe la care am participat într-o singură poveste și am ales dialogurile reprezentative)