Sari direct la conținut

Lacul Huron din Michigan – o fereastră către modul în care s-au diversificat primele forme de viață ale Pământului

HotNews.ro
Cianobacterii, Foto: warbletoncouncil.org
Cianobacterii, Foto: warbletoncouncil.org

Pământul nu a a avut întotdeauna ziua de 24 de ore cu care suntem atât de familiarizați acum. De fapt, felul în care pământul se rotește nu numai că determină durata zilei noastre, dar ar fi putut contribui la un aflux de oxigen pe Pământul timpuriu care a ajutat viața să înflorească, potrivit noilor cercetări, citate de CNN.

Cercetătorii care studiază un mediu unic în lacul Huron din Michigan l-au folosit pentru a privi în mod eficient înapoi la Pământul antic și modul în care schimbarea lungimii zilei ar fi putut afecta primele forme de viață care existau: organisme minuscule numite cianobacterii.

Numite și alge albastre-verzi, cianobacteriile au evoluat cu mai mult de 2,4 miliarde de ani în urmă și produceau oxigen când Pământul era încă destul de inospitalier. Oamenii de știință s-au străduit să explice de ce a durat atât de mult până când nivelurile de oxigen ale Pământului au crescut treptat de-a lungul a aproape 2 miliarde de ani – până acum.

Cianobacteriile nu au o mare reputație în zilele noastre, deoarece sunt asociate cu proliferarea algelor toxice. Dar această bacterie a existat mai mult decât orice altă formă de viață de pe Pământ și a fost prima care a transformat lumina în energie prin fotosinteză – și a eliberat oxigenul ca produs secundar.

Cercetătorii au început să se întrebe cum o lungime de zi în creștere pe Pământul timpuriu ar fi putut permite cianobacteriilor să creeze mai mult oxigen și să ducă la o diversitate a vieții animale.

„Când s-a format sistemul Pământ-Lună, zilele au fost mult mai scurte, posibil chiar mai scurte de șase ore”, a declarat co-autorul studiului Brian Arbic, oceanograf fizic la Universitatea din Michigan. „Ar putea însemna asta că schimbarea lungimii zilei ar fi avut impact asupra fotosintezei de-a lungul istoriei Pământului?”

Când luna a devenit satelitul Pământului, gravitația ei a încetinit viteza de rotație a planetei noastre, ducând la zile mai lungi. Mai multe ore însorite au un efect pozitiv asupra activității fotosintetice a cianobacteriilor. (integral pe CNN)

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro