Sari direct la conținut

Liberalii spun „nu” fuziunii cu PD

HotNews.ro

PNL a spus „NU” fuziunii cu PD, titreaza pe prima pagina Romania Libera. Fuziunea s-a topit in gunoaie, spun cei de la Cotidianul.

Liberalii – cu spatele la fuziune, titreaza Gandul. Nici fuziunea, scrie Ziua. PNL pune conditii PD, titreaza Evenimentul Zilei.

PNL a spus „NU” fuziunii cu PD

preluare din Romania Libera

Conducerea liberala intrunita ieri la Brasov a intors pe toate partile relatia cu PD. Printre ideile vehiculate erau refuzul politicos al fuziunii, sub pretextul apararii doctrinei liberale, dar si ideea unei promisiuni explicite de sustinere a lui Traian Basescu pentru alegerile prezidentiale din 2009.

Insa liberalii au tras de timp in luarea unei decizii, preferand sa-si dedice prima parte a zilei lansarii unor proiecte populiste dublate de atacuri la adresa PD pe tema racolarii pesedistilor si peremistilor. Abia dupa ce Dinu Patriciu a iesit de la tribunal nearestat a inceput si sedinta conducerii PNL la Brasov.

In asteptarea sentintei pentru Dinu

Proiectul de mesaj catre partenerii democrati a fost intocmit in noaptea de joi spre vineri de unul dintre apropiatii lui Tariceanu, dar decizia in privinta sa a fost amanata cat mai mult posibil. Pe de o parte, liderii partidului au inceput cu alte subiecte cu nuanta electorala, pentru a demonstra ca ei sunt preocupati de popor si nu de fuziunea cu PD.

De altfel, in saptamanile dinaintea sedintei majoritatea filialelor PNL s-au pronuntat in favoarea fuziunii, conditionand-o insa de mentinerea identitatii liberale. Pe de alta parte, intre timp, la Bucuresti, judecatorii deliberau asupra cererii de arestare a lui Dinu Patriciu.

PNL vrea ca PD sa-si asume raspunderea guvernarii

In prima parte a zilei au circulat informatii neoficiale despre continutul rezolutiei. Potrivit unor surse din partid, proiectul prevedea ca PNL este preocupat de construirea unui partid puternic de centru dreapta cu doctrina liberala. Totusi, din consultarea cu filialele ar reiesi ca un prim pas obligatoriu este recladirea increderii dintre cele doua partide.

Pentru aceasta ar fi nevoie ca PD sa isi asume raspunderea guvernarii, dar si de aplanarea conflictelor din filiale. Conducerea PNL dorea, mai degraba prelungirea protocolului de colaborare dintre cele doua partide. De asemenea, in proiectul de rezolutie se prevede ca PNL va sustine candidatura lui Traian Basescu la alegerile prezidentiale din 2009.

De altfel, un semnal in privinta a ceea ce asteapta PNL a fost dat de Tariceanu cu o zi inainte intr-un interviu acordat postului public de radio. „Unii din colegii mei imi spun mereu: „Domnule, noi avem impresia ca parca PD nu ar fi la guvernare”. Unii spun mai mult: „Parca ar fi in opozitie la guvernare”, si lucrul acesta trebuie lamurit.

Nu putem sa fim si la guvernare, si in opozitie, nu putem sa ne concuram unii pe altii in interiorul Aliantei, daca vrem ca Alianta sa functioneze bine si sa puna bazele crearii unui partid mai mare, mai puternic”, a spus Tariceanu.

SMS-uri despre soarta lui Patriciu

Cert este ca liberalii au dedicat prima parte a zilei de ieri altor subiecte decat celui referitor la fuziune. De exemplu – dezvoltarea rurala, infrastructura, reforma morala a clasei politice, dar si chestiuni legate de migratia politica. Intre timp, participantii la sedinta primeau SMS-uri referitoare la soarta lui Dinu Patriciu. Dupa care ieseau pe holuri sa comenteze.

„Este o situatie fara precedent sa se ceara recuzarea unui judecator”, comenta unul dintre liderii liberali.

Podetele – mai importante decat PD-ul

Pana atunci conducerea PNL a organizat, in pauza lucrarilor, o conferinta de presa in care au vorbit despre cum munceste partidul pentru populatie. De exemplu, ministrii liberali au tot felul de proiecte pentru canalizare, platforme de gunoi si podete in zona rurala.

Dar si electrificarea satelor sau dezvoltarea infrastructurii culturale sau „Superschi in Carpati”, proiect preluat de la Agathon. Dupa ce mai multi dintre colegii sai au prezentat binefacerile cu care vor lovi in populatie, Tariceanu a explicat desfasurarea lucrurilor: „Poate o sa ma intrebati ce este cu discutia despre fuziune. Va fi de-abia in partea a doua a sedintei.

Fuziunea este pe locul pe care trebuie sa fie, pentru ca nu preocupa populatia Romaniei. Important este ca PNL sa fie cu fata la oameni, nu cu fata la partide. Astfel de probleme nu sunt importante pentru cetateni, sunt importante doar pentru partide”.

Dupa o astfel de lamurire a prioritatilor, liberalii s-au dus la masa, discutia despre fuziune fiind inceputa la ora 16.30.

Articol integral in Romania Libera

Fuziunea s-a topit in gunoaie

preluare din Cotidianul

Conducerea PNL, reunita la Brasov, a lasat in planul doi tema fuziunii. Tariceanu s-a aratat insa foarte preocupat de infrastructura rurala, eliminarea pensiilor parlamentarilor si alte subiecte marginale menite sa refaca imaginea partidului.

Proiectul de refacere a infrastructurii rurale, proiectul privind refacerea infrastructurii culturii, proiectul privind refacerea infrastructurii sistemului de sanatate etc. au reprezentat prioritatile pe ordinea de zi a Delegatiei Permanente a PNL ce a avut loc ieri la Brasov. Chestiunile legate de fuziunea PNL-PD au fost abordate in partea a doua a discutiilor.

Unii nemultumiti ar fi preferat sa lipseasca de la proiectele legate de reabilitarea platformelor de gunoi de la sate.

Aproape „Nu” fuziunii, „Da” protocolului

Delegatia Permanenta a PNL a decis ieri-seara, dupa 4 ore de dezbateri: „In acest moment, nu sint intrunite conditiile pentru fuziune”, potrivit declaratiei viceliderului PNL Teodor Melescanu. Mai mult, in documentul adoptat de staff-ul liberal, intitulat „Declaratie politica”, Traian Basescu este conditionat.

Va fi sprijinit de liberali in 2009 la prezidentiale, doar daca seful statului nu il va mai critica pe premierul si liderul PNL, Calin Popescu Tariceanu: ‘’PNL doreste prelungirea valabilitatii Protocolului D.A.

pina dupa alegerile prezidentiale din 2009, propune liste comune la alegerile locale, parlamentare si cele pentru Parlamentul European, sustinerea lui Traian Basescu pentru un nou mandat prezidential si cere sustinerea ferma a acestuia pentru programul si actiunea Guvernului condus de Calin Popescu Tariceanu’’. Documentul PNL a fost votat cu 58 de voturi pentru si 6 impotriva.

Printre cei 6 care au votat net contra fuziunii s-au aflat Ludovic Orban si Crin Antonescu. Diplomatic, Tariceanu a spus ca este vorba doar despre o aminare a fuziunii. Atit Tariceanu, cit si Melescanu si Bogdan Olteanu si-au criticat cu asprime, public, partenerii de la PD.

Proiect de eliminare a pensiilor parlamentare

Tariceanu a incercat refacerea imaginii partidului. A anuntat ca „fuziunea nu este un subiect pe agenda cetatenilor”, vorbind alaturi de Gheorghe Flutur de proiecte de infrastructura la sate sau de eliminarea pensiilor de serviciu pentru parlamentari. „Luni, dupa ce presedintele Basescu va promulga legea de aprobare a statutului, voi introduce propunerea de modificare.

Este unica modalitate legala de a revizui statutul”, a declarat Titu Gheorghiof, autorul propunerii legislative. Si PD propune suspendarea privilegiilor parlamentarilor cu un an. Atit parlamentari de la PNL, cit si de la PD au votat initial pensiile pentru parlamentari, iar unii lideri liberali au facut pledoarii publice in favoarea acestora.

Umbra lui Agathon la PNL

Premierul Tariceanu a anuntat cu mare pompa ca PNL promoveaza in scopul dezvoltarii activitatii de turism proiectul „Superschi in Carpati”.

Intrebat daca este vorba despre continuarea proiectului ministrului PSD-ist al Turismului, Dan Matei Agathon, Tariceanu a mentionat ca „proiectul PSD a fost doar unul care s-a oprit la nivelul declaratiilor” si ca este vorba despre unul nou, numele fiind dat de catre Autoritatea Nationala de Turism.

Tinind cont insa de coordonatele proiectului, se poate spune totusi ca el nu se deosebeste prea mult de cel al lui Agathon.

Articol integral in Cotidianul

Liberalii – cu spatele la fuziune

preluare din Gandul

Liberalii au jucat, ieri, comedia partidului preocupat de soarta cetatenilor, aflat deasupra disputelor politice. Desi toata lumea astepta un punct de vedere privind fuziunea cu Partidul Democrat, subiectul a figurat pe locul 15, ultimul, al sedintei Delegatiei Permanente de la Brasov.

Inca de la primele ore ale diminetii, liderii PNL s-au adunat la cafea, in holul Hotelului Aro din Brasov. S-a baut cafea, s-a glumit, s-au facut pariuri legate de arestarea lui Dinu Patriciu. Fuziunea cu PD era pentru mai toata lumea un subiect colateral, prilej de glume cu trimitere la talpa prezidentiala pe grumazul liberal.

Pentru ziaristii interesati, Ludovic Orban si Crin Antonescu tunau si fulgerau impotriva fortarii notei de catre pedistii care ar fi impus niste conditii inacceptabile pentru unificare. Gheorghe Stefan „Pinalti” era pro: „Eu am un principiu: nu schimbi tricoul cu care ai castigat. Ca pronostic, dau totusi X, adica egal”.

Chiar de la inceputul sedintei, premierul Calin Popescu Tariceanu a tinut sa puna lucrurile la punct: „Fuziunea e pe locul al treilea pe ordinea de zi. (De fapt, erau trei mari capitole de discutii, fiecare cu multe subteme, astfel ca unificarea cu PD era, de fapt, pe locul al 15-lea).

Noi suntem un partid responsabil, care se preocupa de problemele cetatenilor, nu de lucruri care intereseaza partidele”.

„Guvernam cu fata spre cetatean”

Acelasi rol a fost jucat si la conferinta de presa care a urmat primei parti a sedintei. Nu mai putin de sapte lideri de marca ai PNL au venit in fata ziaristilor sa explice care sunt lucrurile cu adevarat importante pentru partid. „Guvernam cu fata spre cetatean”, s-a impaunat premierul.

Pret de aproape o ora, unii dintre cei mai importanti ministri liberali si-au prezentat deja cunoscutele proiecte, toate in folosul cetatenilor, fireste.

Articol integral in Gandul

Nici fuziunea

preluare din Ziua

Liberalii au facut ieri tot posibilul sa traga de timp pentru a nu discuta probleme politice serioase, precum fuziunea cu PD, subiectul fiind expediat undeva la finalul zilei. Ei au impartit intentionat in doua sedinta Delegatiei Permanente pentru a lua o pauza serioasa in momentul in care la Tribunalul Bucuresti se judeca cererea de arestare pe numele lui Dinu Patriciu.

Cei aproximativ 70 de liberali din toate organizatiile PNL din tara, majoritatea parlamentari sau primari, au asteptat in zadar pana la ora 16.00 – cu o ora mai tarziu decat isi programasera sa reia discutiile – vreo veste de la Tribunal.

Trecusera deja trei ore de la inceperea procesului juridic si singura stire care circula printre ei era cea referitoare la solicitarea de recuzare a judecatorului. Aceasta veste, neconfirmata, le-a starnit doar o reactie de amuzament intrucat isi spuneau ca procurorul nu poate cere recuzarea judecatorului.

La ora 16.00, dupa ce si liderul Calin Popescu Tariceanu a terminat de luat masa, liberalii au intrat din nou in sedinta pentru a discuta, fara prea multa tragere de inima subiectul fuziunii cu PD. Inainte de acest moment, la ora 14.00, sapte liberali condusi de Tariceanu au tinut o conferinta de presa in care au abordat o serie de teme „aflate pe agenda populatiei”.

Interesul PNL: Guvernarea cu fata spre oameni

„Fuziunea preocupa partidele, dar nu populatia. Interesul liberalilor este sa guverneze cu fata catre oameni, nu catre partid”, a fost argumentatia lui Calin Popescu Tariceanu la intrebarea retorica de ce nu se discuta de fuziune.

Timp de o ora, cei sapte liberali printre care trei ministri – ai Agriculturii, Culturii si Sanatatii – au vorbit pe rand despre ceea ce cred ei ca intereseaza cetatenii.

De la renta viagera, la infrastructura culturala de la sate si integrarea sociala a taranilor, de la cresterea frecventei scolare la programul super ski in Carpati sau cele legate de litoral, liderii PNL au facut tot posibilul sa mute atentia de la ceea ce in mod firesc ii preocupa: arestarea liberalului Dinu Patriciu.

La un moment dat, cand Eugen Nicolaescu explica despre programele de sanatate, Tariceanu s-a uitat in sala si a intrebat binedispus un ziarist daca se plictiseste. Apoi s-a apucat sa rasuceasca un plic si sa cerceteze scamele fictive de pe fata de masa. Doua dintre subiectele prezentate de liberali s-au bazat si pe altceva decat pe teme electorale.

Articol integral in Ziua.

PNL pune conditii PD

preluare din Evenimentul Zilei

Liberalii pun si ei conditii democratilor. PNL vrea fuziune cu PD, dar sa nu se renunte la doctrina liberala si numai dupa ce Alianta va fi relansata.

Mai mult, partidul condus de Calin Popescu-Tariceanu crede ca in acest moment nu sunt intrunite conditiile pentru fuziune si propune prelungirea protocolului Aliantei pana dupa alegerile prezidentiale din 2009.

De asemenea, liberalii vor sa participe pe liste comune cu democratii la alegerile locale, parlamentare si pentru Parlamentul European.

PNL si-a exprimat, totodata, disponibilitatea de a-l sustine pe Traian Basescu pentru un nou mandat prezidential, in conditiile in care seful statului il va sprijini in continuare pe Tariceanu.

Aceasta este varianta de fuziune pe care Delegatia Permanenta a PNL a propus-o ieri PD.

Daca actuala Alianta se va transforma in partid, liberalii doresc ca acesta sa aiba la baza o serie de principii, insa unele dintre ele se bat cap in cap cu cele pe care PD le sustine la ora actuala.

Articol integral in Evenimentul Zilei

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro