Lovitura de stat in Turcia?

Scandalul de corupție declanșat la acest sfârșit de an în Turcia amenință să devină poate cel mai mare de acest gen din istoria republicană a țării. El pune în pericol relațiile Ankarei cu Uniunea Europeană (UE) dar și stabilitatea regională. Agențiile de știri locale și internaționale insistă asupra acestui eveniment ca fiind de fapt un conflict dintre doi foști aliați ce s-au sprijinit reciproc în ultimii unsprezece ani pentru a disloca elita kemalistă ce controlase timp de multe decenii structurile statului, consolidându-i tradiția non-liberală. Actorul cel mai vizibil este, bineînțeles, Primul Ministru Erdoğan. Cel de-al doilea este mai puțin cunoscut în România, deși există și în țara noastră proiecte finanțate de mișcarea sa, Hizmet (în turcă, Serviciu). Este vorba despre Fetullah Gülen, un fost imam care trăiește în Pennsylvania, SUA, din 1999 și care a devenit în timp unul dintre cei mai influenți predicatori și scriitori islamici. Organizația Hizmet este creeația sa cea mai importantă, prin care sponsorizează numeroase acțiuni educaționale și culturale sprijinind manifestarea Islamului în toată lumea, inclusiv în Turcia. Admiratori ai acestui domn ocupă de mulți ani poziții importante în aparatul statului turc, unii dinainte de venirea la putere a Partidului Justiției și Dreptății, mai cunoscut ca AKP, acronimul turcesc.

Decizia guvernului AKP condus de Erdoğan de a iniția un proces la sfârșitul căruia numeroasele dershane (școli pre-universitare private), multe dintre ele sponsorizate de Hizmet, urmează a fi închise a declanșat un conflict fățiș între AKP și Gülen. Impresia dominantă în opinia publică de aici este că, drept reacție la această inițiativă, partizanii lui Gülen din cadrul sistemului judiciar turc ar fi declanșat anchetele de corupție care par a se extinde deja asupra tuturor ministerelor-cheie și asupra multora dintre marile proiecte ale guvernului AKP. Următorul pas al Primului Ministru a fost însă unul extrem și asupra lui trebuie insistat.

Deranjat vizibil de întreaga afacere, Erdoğan nu îl acuză doar pe Gülen, ci şi lobby-urile străine, cu referire aproape explicită la SUA și la ambasadorul Ricciardone, de manipulare și atacare a „voinței națiunii turce”. Această expresie revine în discursul Primului Ministru turc, la fel ca și în timpul protestelor din vară, sugerând obsesia tipică conducătorilor oricărei democrații non-liberale pentru care alegerile spun totul și sunt suficiente pentru legitimarea unei guvernări. Nu numai că premierul nu ține cont de creșterea nemulțumirilor în rândurile electoratului său, dar remarcile sale publice pun deja în real pericol relațiile Ankarei cu administrația Obama care își manifestă din ce în ce mai clar iritarea.

Mai mult, șeful de la Ankara s-a grăbit să impună hotărâri oficiale ale guvernului prin care polițiștii implicați în cercetări judiciare trebuie să raporteze pe calea ierarhică a Ministerului de Interne despre anchetele respective. Astfel se produce o încălcare gravă și, în aceeași măsură, infantilă a independenței justiției. Nu este prima dată când se dovedește prin astfel de fapte că Erdoğan și grupul restrâns și din ce în ce mai izolat de consilieri ai săi au mari probleme în a înțelege noțiuni elementare ale științei politicii democrat-liberale.

Reacția UE, de așteptat, a fost una extrem de dură. Limbajul diplomatic permite foarte rar folosirea unor expresii precum “îngrijorare profundă”. Stefan Füle, comisarul UE responsabil cu extinderea, precum și purtătorul său de cuvânt au pronunțat însă aceste cuvinte pentru a descrie atitudinea Uniunii față de evenimentele recente din Turcia. Aceste probleme se adaugă la izolarea tot mai accentuată a Turciei în regiune. Oficialii sârbi au fost și ei extrem de iritați atunci când Erdoğan a proclamat în fața unei mulțimi la Prizren că “Kosovo este Turcia și Turcia este Kosovo”. Egiptul a devenit un adversar fățiș al Ankarei care refuză să recunoască actualul guvern de la Cairo și își declară sprijinul pentru gruparea Morsi. Armenii încă așteaptă recunoașterea crimelor din 1915 iar azerii, siguri de ei având atât de mult petrol și gaze de oferit, nu manifestă vreo aplecare specială spre a face jocurile Ankarei în Caucaz.

Kurzii sunt și ei din ce în ce mai furioși: cei din Siria pentru ca Ankara, spun ei, sprijină gherilele extremiste islamice de acolo iar cei din din Turcia pentru că guvernul AKP nu a produs reforme profunde, așteptate de zeci de ani.

În ciuda unei deschideri evidente în discursurile politicienilor de la guvernare, acum vorbindu-se public despre kurzi pe când acum 12 ani ar fi fost de neimaginat un astfel de lucru, reforme legale privind protectia minorităților nu au fost promovate. Statul turc continuă să aplice strict prevederile tratatului de la Lausanne din 1923 și nu recunoaște constituțional existența altor minorități în afara celor religioase. Rezultatul amar este că zeci de milioane de minoritari etnici kurzi, zaza, lazi și alții, precum și de minoritari religioși alevi, nu sunt recunoscuți ca atare. Prin urmare, nici nu pot beneficia de protecție.

Se înțelege că în aceste condiții, adăugate la multe alte probleme, precum cea a Ciprului, visul lui Atatürk de a-și vedea țara integrată în Europa este foarte departe de realizare. O atitudine mult mai dură din partea UE este imperativă în context. Condiționalitatea politică pentru intrarea în Uniune trebuie să fie strict aplicată în negocierile cu Turcia. Sper însă că vor mai exista astfel de negocieri. La ora la care scriu acest articol, presa anunță că Muammer Akkaș, un procuror din Istanbul care urma să deschidă o nouă anchetă de corupție, potențial mai amplă decât cele deja în desfășurare, a fost înlăturat de la conducerea acesteia. Mai mult, mandatele de sechestru și arest pe care urma să le folosească împotriva unor înalți demnitari suspecți i-au fost luate la biroul Procurorulul Șef, în vreme ce ofițerii de poliție care urmau să aplice măsurile sale au fost împiedicați să o facă.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro