Malaele despre Craciunul lui Horatiu!

Cand te intalnesti cu Horatiu Malaele, iti spune “Excelenta”. Nu e ironic. Asa ii place lui. Vorbeste aproape in soapta si usor pierdut… Te roaga sa ii spui “draga Horatiu”. E mai cald si mai natural decat “domnule Malaele”. De curand, s-a lansat “Nunta muta”, primul film pe care l-a regizat. A dat in ultima luna zeci de interviuri. De aceea, nu prea mai exista intrebari despre Malaele, la care Horatiu sa nu fi raspuns deja. In plus, daruieste tuturor noua sa cartea autobiografica, pe a carei prima pagina a scris “sotiei mele, Gabi”. Dar Malaele inca nu a povestit nimanui despre Craciunul lui Horatiu. O face in seara de Ajun, pentru cititorii Hotnews.

Vlad Mixich:Care este prima amintire legata de Craciunul copilariei dumneavoastra?

– Horatiu Malaele s-a nascut la Targu-Jiu, pe 1 august 1952.

– A absolvit Institutul de Teatru din Bucuresti, la clasa profesorului Octavian Cotescu. Din 1996 este actor la Teatrul Bulandra.

– Horatiu Malaele este actor, regizor si caricaturist.

– A castigat de doua ori premiul UNITER si numeroase alte premii pentru spectacolele sale, fie in ipostaza de actor, fie in cea de regizor.

– A expus peste 3000 de caricaturi.

Carte de vizita Horatiu Malaele

Horatiu Malaele: Este extrem de greu sa fiu exact pentru ca totul este zapacit. Povestea trebuie spusa dintr-un abur al unei copilarii extrem de ciudate si tot atat de frumoase. Copilaria e segmentul cel mai spectaculos si cel mai frumos, e cadoul pe care mi l-a facut viata pentru ce voi avea de indurat. Craciunul…Mi-l aduc aminte pe tata, Dumnezeu sa-l odihneasca, care incerca sa ne pacaleasca intr-un fel; nu stiu daca analiza a fost atunci sau am avut-o mai apoi, cand mi-am dat seama ca de fapt Mos Craciun…Mos Craciun e tata! Mi-l aduc aminte pe tata, care incerca sa ne distraga atentia de la brad in timp ce altcineva punea cadourile lui sub brad. Asta imi aduc aminte din aceasta copilarie fantastica pe care am avut-o, in mijlocul unui Targu-Jiu poematic si special si monahal, si intr-o lume linistita, intr-o lume a copilariei cand totul e posibil. Si cineva, care era tata sau mama, ne atragea in bucatarie si facea in asa fel incat noi sa ramanem acolo, pentru ca altcineva sa puna darurile sub brad. Cred ca asta imi aduc aminte mai tare decat miracolul de inceput al Mos Craciunului, pe care nu-l vedeam niciodata. Pentru mine mai important, mai decisiv, mai “intr-un fel” a fost faptul ca perceperea lui Mos Craciun era diluata si se facea transferul catre parinti. Evident, dupa aia am stiut ca Mos Craciunul meu sunt parintii mei.

V.M.:Pe la ce varsta v-ati dat seama de asta?

Horatiu Malaele: Pe la cinci – sase ani…

V.M.:Asa de repede v-ati dat seama?

Horatiu Malaele: Nu e repede. Copiii isi dau seama…Copiii sunt mult mai destepti decat atat de naivi precum ii percepem noi. Dar trebuie sa ai copii pentru ca sa-ti masori intr-un fel si copilaria ta. Cam asta s-a intamplat cu Mos Craciunul meu, care imediat a devenit Mos Gerila. In momentul in care Mos Craciun s-a nascut si deja facuse varsta scolarizarii mele, el a devenit Mos Gerila. Si aici am o poveste extraordinara. Dupa 1989, o invatatoare a venit la scoala si a spus: ”Copii, Mos Gerila nu mai exista, a murit. Exista numai Mos Craciun”. Si copiii s-au bucurat, in afara unuia dintre ei care a inceput sa planga extraordinar, cu sughituri, nu-l mai oprea nimeni. Au incercat sa-l linisteasca, dar copilul plangea in continuare. Si l-au intrebat: “Dar de ce? De ce plangi?”. Si a zis: “Pentru ca Mos Gerila e tata”. Mi s-a parut formidabil.

“E BINE SA TE MAI SI CULCI PE COPILARIA TA”

V.M.:Ce se intampla de Craciun acasa la dumneavoastra, pe vremea cand erati mic?

Horatiu Malaele: Copilaria mea e duala. Am orasenit in Targu-Jiu si totodata am copilarit in satul Tehomir, undeva intre vaile Motrului, la jumatatea distantei dintre Targu-Jiu si Severin. E un sat binecuvantat. Unul dintre copiii lui Basarab se numeste Tehomir si a murit de tanar, fiind ingropat in picioare. E un mister.

V.M.:In Tehomir locuiau bunicii?

Horatiu Malaele: Da, acolo traiau, si mureau intre timp, parintii parintilor mei. A fost pentru mine un Macondo, un sat binecuvantat in care s-au intamplat de toate. Unde veneau caravane cinematografice, pe unde trecea circul… Am fost extrem de marcat, in cel mai profund si benefic sens, de cartile lui Marquez, pentru ca ce se intampla cu el se intampla si cu mine.

V.M.:Acolo ati petrecut de multe ori Craciunul?

Horatiu Malaele: Da, de multe ori. Cu toate obiceiurile care cuprind zona extrem de credincioasa a satului romanesc. Cu colacii care se faceau, cu nedeile care se faceau, cu fiecare sat care cinstea un anumit sfant si avea praznicul sau; si fiecare sat respecta calendarul ortodox si la randul ei fiecare familie avea o forma de manifestare speciala in randuiala asta ortodoxa. E acolo un ceva special si miraculos, dupa care eu, copil fiind, tanjeam foarte tare in momentul in care ma desparteam de sat si ma aflam in Targu-Jiu. Imi aduc aminte ca de multe ori, in copilaria mea visatoare, tanjeam sa ajung oricand in acest sat al originilor mele. Si acum, de multe ori ma gandesc daca nu e bine, din cand in cand, sa pui capul, sa pui o perna acolo si sa te mai si culci pe copilaria ta.

V.M.:Dar astazi…astazi mai cred oamenii de varsta dumneavoastra in Mos Craciun?

Horatiu Malaele: Sunt oameni incurabil romantici si nostalgici, in sensul cel mai clar al cuvantului. Evident cred. Sau se complac in a crede in Mos Craciun. Eu sunt unul dintre ei. Poate ca el nu vine pe sanie si in forma asta fantastica pe care ne-o imaginam fiind copii. Dar, din cand in cand, e bine sa credem in Mos Craciunul cu sania si cu renii aceia. Ma gandesc…

V.M.:Cand erati mic, “tata era Mos Craciun”. Acum cine e Mos Craciun?

Horatiu Malaele: Acum eu sunt tata. Acum traim intr-o lume bizara: Mos Craciun bate la usa si de multe ori nu intra. Nu intra pentru ca daca nu crezi in el e greu sa-l faci sa intre. Sa crezi in el ar insemna sa crezi in faptul ca suntem intr-un timp al bunavointei si al cadourilor, sa ai incredere ca cel de langa tine, ca familia ta, devine tatal tau spiritual si Mos Craciunul pe care-l visezi. Ma gandesc…

MALAELE IN ROLUL LUI MOS CRACIUN?

V.M.:Acum cateva zile, in Bucuresti, s-a doborat recordul la cei mai multi Mos Craciuni: au fost 3900.

Horatiu Malaele: Foarte bine. Suntem specialisti in a bate recorduri. Am fost la Montreal si acolo toate casele erau aranjate intr-un anume fel, povestea lui Mos Craciun era imaginata intr-un anume fel, pline de lumini. Nu sunt atat de idioti sa creada intr-un Mos Craciun adevarat care vine sa le aduca daruri, dar faptul ca intretin intr-un fel formal si fantastic aceasta poveste, mi se pare extraordinar in sensul propriu al cuvantului. Probabil ca, instinctual, tinem sa credem pentru ca ne dorim ca si copiii nostri sa beneficieze de aceasta poveste fantastica. E o poveste, un tabu la care nu ar trebui sa se renunte si care sa nu fie vulgarizat de mercantilism si de nevoia ciudata a omului de a refuza marile povesti.

V.M.:Care e cadoul de Craciun pe care vi-l amintiti cel mai bine?

Horatiu Malaele: Putea sa fie un cadou oricat de mic. Nu-mi aduc aminte. Cand m-am nascut eu, trecusera cativa ani de la razboi. Lumea era extraordinar de saraca. Si totusi, Mos Craciunul acela care a existat, din punctul meu de vedere si al dorintelor mele, era extraordinar de generos si de bogat. Cert este ca suma bucuriilor si necazurilor mele e constanta, indiferent ca vorbim sau nu de copilarie. Orice as fi primit atunci mi s-ar fi parut extraordinar de binevenit si de mult.

V.M.:Ati fost vreodata Mos Craciun? L-ati jucat vreodata pe Mos Craciun?

Horatiu Malaele: Nu. Probabil ca l-as fi jucat prost si mi s-ar fi parut o impietate sa fac lucrul asta. Dar au facut-o altii mult mai bine decat mine si mult mai generos.

V.M.:Cum este Craciunul din perspectiva de parinte?

Horatiu Malaele: Fericirea consta si in faptul ca lucrurile se repeta. Dupa ce v-am povestit despre parintii mei care ma atrageau prin lucruri ciudate pentru ca ei sa-si vada de treaba si sa faca pe Mos Craciunii, va spun acum ca asa am facut si eu pentru copiii mei.

V.M.:Cand erati copil mergeati la colindat?

Horatiu Malaele: Da bineinteles, desi nu aveam voce si nu eram potrivit. Dar obiceiurile erau mult mai…Acum, in Bucuresti, e un ceva speculativ, in care colindatorii vor sa faca rost mai mult de bani decat sa mearga la colindat pentru ca asa se obisnuieste, pentru ca ritualic asa e frumos. Mergeam, mergeam cu steaua, nu mai tin minte tot ce se obisnuia atunci. Au trecut vremurile acelea. Acum lucrurile s-au schimbat dramatic pentru ca raportul cu traditia e superficial. S-a pastrat doar forma si s-a pierdut continutul sacru al acestui obicei al Craciunului. In satul meu, in Tehomir, veneau tarani si colindau cu Vicleimul din casa in casa. Era o forma extraordinar de naiva si de bizara si de caraghioasa si intr-un anume fel, pe care copilul din mine si-a asumat-o astfel incat mult timp dupa aceea mi-am reamintit-o. S-ar putea ca acea forma naiva de teatru, pe care o faceau taranii in pragul acestui eveniment esential din viata lor spirituala, acel fel de a dramatiza m-a marcat ulterior pentru ceea ce aveam sa fac, pentru felul in care aveam si eu sa redau o poveste.

V.M.:Stati acasa de Craciun?

Horatiu Malaele: Poate ca dumneavoastra nu stati acasa! Eu stau acasa! Sunt un om casnic. Stau acasa cu doi copii si cu o sotie, cu un brad si cadouri. Dintr-o data totul nu poate sa arate decat foarte…Ce ar trebui sa fie in plus? Nimic. Avem cozonacelul, sarmalele de la mama de la Targu Jiu. E ca in fiecare familie. Banuiesc ca de Craciun, o adevarata familie isi aduna copiii, isi aduna parintii, isi aduna neamurile si cred ca se fericesc impreuna.

V.M.:Daca ati putea sa-l intrebati pe Mos Craciun ceva, ce intrebare ati avea pentru el?

Horatiu Malaele: Nu stiu. Este exact cum ti-as spune eu: “batrane, maine vine Dumnezeu pe Pamant. Maine! Cu ce intrebare il intampini?”.