Sari direct la conținut

Mama a doi copii adoptați la 9 și 7 ani: „Dați o șansă copiilor mari! Sunt minunați!”

HotNews.ro
copii care se plimba
Deși majoritatea părinților care adoptă își doresc copii mici, povești precum cea de față arată că și adopția copiilor mari poate fi o experiență împlinitoare. FOTO: Shutterstock

Liliana Marinescu (47 de ani) și soțul ei au luat în considerare adopția cu mulți ani în urmă, când erau destul de tineri. Li s-a părut întotdeauna fascinant să adopți, să iubești niște copii care nu sunt făcuți de tine. Dar de întâmplat a fost să se întâmple acum patru ani. Și să se repete peste încă doi.

Ca mai toți părinții adoptatori, au pornit cu gândul la un copil cât mai mic, pentru că există acea cutumă, să fie mic ca să-l poți forma, ca să-l poți educa tu. Dar nu a fost pentru ei o condiție obligatorie. Și un copil mai mare era o opțiune, au fost deschiși oricărei variante. Mic, mare, fată, băiat, până la urmă nu conta.

„Primul copil pe care l-am văzut în sistem este și primul nostru copil, Andrei, de care ne-am îndrăgostit la prima vedere. A fost chimie între noi instantaneu și să-l adoptăm a fost cea mai bună decizie pe care am luat-o. Avea 9 ani cand a devenit al nostru, acum are 13. Când ni s-a propus să cunoaștem un copil mai mare, pe Andrei, am acceptat, înțelegând că nu este și obligația de a-l adopta. Ne-am zis că nu avem nimic de pierdut, doar dăm o șansă. Și nouă, și lui. Întâlnirea a fost emoționantă de ambele părți. Andrei locuia la o asistentă maternală căreia îi spunea mami, o doamnă foarte drăguță, care l-a pregătit pentru întâlnire și l-a însoțit pe tot parcursul acesteia.”

Liberi să iubească

Băiatul era mititel pentru vârsta lui (și acum este), dar avea ceva care cucerea imediat: privirea lui  iscoditoare și jovială. Copil isteț, trecut prin viață, a făcut să cadă toate barierele, toate preconcepțiile. „Ne-am dat seama că ne putem permite să fim liberi și să iubim un suflet indiferent de vârstă, înălțime, mediu. Atunci am fost liberi să decidem pentru noi și pentru el. După întâlnire, pe drumul de întoarcere, deja ne gândeam cum să facem să-l luăm mai repede acasă, la ce școală o să meargă… Eram nerăbdători să începem un nou capitol al căsniciei noastre, acela de părinți”, spune Liliana Marinescu.

Articolul poate fi citit în întregime pe www.totuldespremame.ro

INTERVIURILE HotNews.ro