Sari direct la conținut

Marile fonduri globale care pariau de doi ani pe deprecierea yuanului au aruncat prosopul. Banca Poporului a castigat primele runde ale bataliei duse pe moneda chinezeasca

HotNews.ro
Yuan, Foto: Flickr / David Dennis
Yuan, Foto: Flickr / David Dennis

Numerosii investitori si brokeri occidentali care au pariat in ultimii doi ani ca yuanul se va prabusi din cauza slabirii economiei Chinei, a riscului unei crize a datoriei si a iesirilor de capital si-au abandonat pozitiile in ultimele luni.

Ei au decis ca – cel putin pe termen scurt – vor fi in tabara invinsilor daca incearca sa se lupte cu Banca Poporului din China (banca nationala a tarii), care a luat o serie de masuri ce par menite sa stabilizeze moneda nationala, potrivit Reuters.

Aceste masuri au fost luate mai ales in conditiile in care in toamna are loc un congres al Partidului Comunist, in cadrul caruia este de asteptat ca liderul Xi Jinping sa-si consolideze pozitia la putere.

De asemenea, economia chineza a fost mai robusta decat se preconizase, autoritatile de la Beijing au luat masuri dure de a reduce iesirile de capital, iar dolarul american a mai pierdut din avansul realizat anul trecut.

Marii manageri de fonduri globale – precum Goldman Sachs Asset Management, Old Mutual Global Investors, Standard Life Investments si Aviva Investors – au renuntat la pozitiile “short” (de miza pe depreciere) pe yuan, chiar daca unii considera ca acesta se va slabi la un moment dat.

Banca Poporului de la Beijing a luat cateva decizii de aparare a yuanului (cunoscut si ca renminbi). Institutia centrala a scumpit costul asumarii pozitiilor short pe moneda nationala si chiar a modificat modul prin care stabileste valoarea zilnica ce este folosita ca referinta.

Chiar nu sunt fericiti cu un renminbi cu adevarat mai slab”, a spus Mark Nash, director pentru obligatiuni globale la Old Mutual Global Investors.

“Evident ca oamenii nu vor sa se bata cu banca centrala”, a adaugat el.

Evolutia cursului yuan-dolar in ultimele 12 luni (sursabloomberg.com):

Nash, a carui companie gestioneaza 44,7 miliarde de dolari la nivel global, a spus ca a fost short pe yuan la inceputul acestui an dar a renuntat la pozitie.

Totusi, el a adaugat ca apreciaza ca taria yuanului reflecta mai mult “cum este exercitata reglementarea financiara” decat o imbunatatire a perspectivelor economiei Chinei si a spus ca spera sa parieze iar pe deprecierea yuanului curand.

Mark Baker, managerul din Hong Kong al fondului Standard Life Investmens pentru economii emergente a spus ca a renuntat la pozitia short pe yuan in primul trimestru al acestui an dupa ce a vazut succesul pe care il are China in privinta controlului capitalului si unele imbunatatiri in privinta datelor economice.

“Exista dorinta de tine in frau asteptarile ca aceasta valuta este un pariu cu o singura optiune”, a spus Mark Baker.

Yuanul s-a apreciat cu doua procente fata de dolar pana acum anul acesta.

In ultima sedinta de politica monetara, PBOC a inclus un “factor anti-ciclic” in metoda sa de fixare mediei zilnice in jurul careia poate fi tranzactionata moneda nationala.

Ajustarea metodei de fixing din luna mai a fost a doua de anul acesta si a venit dupa o serie de decizii privint controlul de capital, toate menite sa impiedice investitorii chinezi sa mute bani in afara tarii.

Aceste mutari au oferit un sprijin ferm yuanului care se depreciase cu 6,5% in 2016 si cu 4,5% in 2015. Ingrijorarile privind aceasta depreceire au determinat banca centrala a Beijingului sa cheltuie 1.000 de miliarde de dolari intr-o perioada de doi ani si jumatate pentru a apara yuanul.

Pozitiile short pe yuan sunt costisitoare, asumarea lor prin mecanisme directe costand circa 5 procente pe an.

Unii dintre investitorii consultati de Reuters au spus ca folosesc si alte metode, in afara celor directe, inclusiv contracte valutare offshore, ceea ce ieftineste tranzactiile.

Beijingul are motive sa tina yuanul puternic si pentru ca presedintele american Donald Trump sa nu aiba motive sa ia masuri comerciale dure impotriva Chinei. In timpul campaniei electorale, Trump a acuzat Beijingul ca isi manipuleaza moneda pentru a face exporturile chinezesti mai competitive, lovind astfel in companiile americane.

Yuanul mai puternic ajuta si la descurajarea cetatenilor chinezi si a companiilor din tara de a muta banii in strainatate.

Jonathan Xiong, seful unei divizii pentru instrumente cu venit fix la Goldman Sachs Asset Management a spus ca a inchis pozitiile short pe yuan la inceputul acestui an in conditiile imbunatatirii perspectivelor de crestere economica din China.

Stuart Ritson, director pentru divizia de dobanzi si Forex la Aviva Investor, ce are in gestiune circa 453 de miliarde de dolari, a renuntat la pariul contra yuanului la sfarsitul primului trimestru. Acum are o perspectiva pozitiva in privinta viitoarei evolutii a monedei, dar inca nu a pariat “long” pe yuan.

Nu toti insa au iesit de pe pozitiile “short”.

Kyle Bass, fondatorul fondului Hayman Capital Management din Dallas le-a pastrat pentru ca apreciaza ca problemele cauzate de bula creditarii sunt in “metastaza”.

Bass sustine de multa vreme ca moneda chinezeasca se va prabusi cu 30% fata de dolar. “Cifrele imi spun ca avem dreptate. Numerele arata tot mai rau, si o fac atat de repede”, a spus el.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro