Sari direct la conținut

[Medici buni] Dr. Claudiu Călin, medic specialist ortopedie-traumatologie la Spitalul de Ortopedie MedLife: „Prioritizez relația mea cu pacientul. Sunt cel mai mare fan al omului“ (VIDEO)

Smile Media
Dr. Claudiu Călin, medic specialist ortopedie-traumatologie la Spitalul de Ortopedie MedLife, Foto: MedLife
Dr. Claudiu Călin, medic specialist ortopedie-traumatologie la Spitalul de Ortopedie MedLife, Foto: MedLife

Dr. Claudiu Călin este medic specialist ortopedie-traumatologie cu o vastă experiență în realizarea de intervenții chirurgicale. După ce a terminat rezidențiatul, a plecat în Irlanda, unde a lucrat vreme de patru ani. În 2019 s-a întors în România și s-a alăturat Spitalului de Ortopedie și Chirurgie Plastică MedLife București. De ce a făcut-o? Pentru că, pe de-o parte, a simțit nevoia să-și ajute compatrioții, comunicând cu ei fără limitările unei limbi străine. Pe de altă parte, pentru că are convingerea că România se îndreaptă spre performanță și spre bine. Dr. Călin e unul dintre medicii buni care dincolo de competența profesională, prioritizează relația atât cu pacientul, cât și cu aparținătorii acestuia.

Olimpic național la chimie, Claudiu Călin ar fi putut să aleagă o profesie mai comodă, cum ar fi un post la un institut de cercetare sau în industria farmaceutică. A ales, însă, calea mai complicată și s-a dus spre medicină, tocmai pentru că aceasta îi promitea ceva nu putea găsi în combinarea de substanțe chimice în laborator: lucrul cu omul, care-i oferă de fiecare dată ceva unic, spontan și inedit.

Relația cu pacientul e cea care îl ține tot timpul alert și atent, așa că îi acordă o atenție deosebită, aproape la fel de mare ca pregătirii profesionale. „Mi-am dedicat viața ajutatului de oameni, sunt cel mai mare fan al omului. Prioritizez relația mea cu pacientul, pentru că, de obicei, printr-un telefon simplu și destul de scurt, poți să afli informațiile care te interesează și poți să te gândești global la tratamentul de mai departe”, spune dr. Călin.

De altfel, nu doar relația cu pacientul face parte din prioritățile sale, ci și relația cu aparținătorii. E atent de fiecare dată și la îngrijorările celor care așteaptă vești în afara spitalului, cu sufletul la gură, așa că și-a făcut un obicei ca, de fiecare dată când iese din operație, să sune rudele pacientului.

E o rutină pe care a adoptat-o după ce a văzut-o la unul dintre medicii cu care a lucrat în Irlanda. Pentru că, după terminarea rezidențiatului, pe care l-a făcut în cadrul Spitalului Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni” din București, dr. Claudiu Călin a plecat din țară. A lucrat la un spital din Irlanda din 2015 și până în 2019, când a decis că e mai bine să se-ntoarcă.

„România merge în direcția bună”

Unul dintre motivele care au stat la baza deciziei de a se întorce a fost că și-a dorit ca pacienții români să beneficieze de expertiza acumulată în străinătate. Al doilea, că și-a dorit să poată vorbi cât mai sincer cu ei: „E o zicală care spune că nu trebuie să te îndrăgostești de cineva care nu-ți vorbește limba, întrucât nu poți fi sincer atunci când nu vorbești limba ta. Atunci când oamenii înțeleg ceea ce le spui la prima mână, netraducând, lucrurile sunt mai directe, mai sincere. Iar eu am simțit nevoia să ajut oamenii care îmi sunt din neam prin ceea ce știu și ceea ce am învățat”.

În plus, e 100% convins că țara merge în direcția potrivită, pentru că acum, având acces nelimitat la informație și un sistem privat de sănătate dezvoltat, așteptările oamenilor cresc, iar acest lucru va duce, implicit, la performanță.

„România merge în direcția în care trebuie”, mai spune medicul, făcând însă o precizare – că nu există România, ci că „există români, care sunt destul de mulți la un loc, și care trebuie să tragă, toți, în aceeași direcție”.

Din 2019, de când a revenit în țară, lucrează la Spitalul de Ortopedie și Chirurgie Plastică MedLife București, dar își continuă formarea profesională participând la congrese și conferințe naționale și internaționale și scriind articole de specialitate pentru publicații de profil. Din 2016, este și membru recunoscut al AOTrauma Europe, organizație non-profit dedicată îmbunătățirii rezultatelor tratamentului chirurgical al traumelor și bolilor musculo-scheletice.

Empatia, prima pe lista calităților unui medic bun

Printre calitățile unui medic bun, dr. Călin menționează munca și talentul, dar spune că acesta din urmă, deși este necesar, nu este niciodată suficient. În realitate, efortul și consecvența valorează mai mult. „Am cunoscut chirurgi talentați și am cunoscut chirurgi muncitori. Aproape matematic, cei muncitori au rezultate mai bune și mai multe”, spune el.

În profesia lui, dr. Călin lucrează mult cu frica. Frica pacientului de durere, care, deși nu poate fi cu adevărat controlată, poate fi gestionată mai bine cu ajutorul medicului. Prin urmare, ortopedul trebuie să fie și un bun psiholog, pentru că, pe lângă munca propriu-zisă de medic, care presupune multă precizie și în care, uneori, 2 milimetri fac diferența între un tratament în gips sau un tratament prin intervenție chirurgicală, el trebuie să seteze și un orizont de așteptare legat de scăderea sau dispariția durerii.

De aceea, în opinia doctorului Claudiu Călin, primul lucru care face ca un medic să fie, cu adevărat, unul bun e empatia. Să te pui în locul celui care suferă sau în locul apropiaților lui, să înțelegi că acel om nu e doar un pacient, un nume, o programare, o operație sau o consultație, ci este un om care suferă și alături de care poate suferă și alții. Și, odată ce înțelegi acest lucru, să-i acorzi toată atenția și toată capacitatea de care dispui, ca medic, astfel încât să îl ajuți:

„Nu e ușor. Munca mea se împarte în consultații și intervenții chirurgicale. Intervențiile chirurgicale sunt cele care te solicită și fizic, și spiritual, în care timpul zboară. Consultațiile presupun o relație cu cel puțin o pereche de ochi care te întreabă ceva, care are o problemă, o nelămurire și în care timpul se dilată, tocmai pentru că trebuie să răspunzi într-un timp – din păcate limitat – foarte multor întrebări și necunoscute. Atunci, trebuie să te pui întotdeauna, cât de mult se poate, în situația respectivă, astfel încât omul să iasă din cabinet lămurit vizavi de problema lui sau înțelegând că mai sunt niște etape de făcut. Iar odată ce pacientul părăsește cabientul, urmează un alt pacient, cu care trebuie să începi din nou treaba asta”.

***

Articolul face parte din campania Știi un medic bun, un demers MedLife care își propune să portretizeze medicii care fac zi de zi România bine, construind un mâine mai bun. Sunt mii sau poate zeci de mii de medici buni în România, care, dincolo de talent, vocație, experiență, intuiție și abilități, sunt în primul rând OAMENI.

Medicii MedLife nu sunt doar buni profesioniști, ci și oameni buni, cărora le pasă și care iubesc, la rândul lor, oamenii. Medici pentru care îngrijirea sănătății tale e mai mult decât o profesie, e o chemare.

Articol susținut de MedLife

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII