Sari direct la conținut

Meta a lansat în România noi funcționalități prin care părinții pot vedea ce fac copiii pe Instagram

HotNews.ro
Instagram, Foto: M A Soliman, Dreamstime.com
Instagram, Foto: M A Soliman, Dreamstime.com

Grupul Meta a anunțat lansarea unor noi instrumente și resurse gândite pentru a sprijini părinții și adolescenții pe Instagram, a anunțat compania. Printre noutăți se numără și o suită de instrumente de supraveghere parentală, dar și funcții care să îi ajute pe adolescenți să își gestioneze mai bine timpul pe Instagram.

Meta lansează instrumentele de supraveghere parentală pe Instagram. Această suită de instrumente permite părinților și tutorilor să:

  • Trimită adolescentului o invitație pentru a-i putea supraveghea contul sau să accepte o invitație de la adolescent
  • Să vadă cât timp petrece adolescentul pe Instagram în fiecare zi – și să stabilească limite zilnice
  • Să programeze pauze la anumite ore în timpul zilei
  • Să vadă pe cine urmărește adolescentul și, de asemenea, cine îl urmărește pe el
  • Să primească o notificare atunci când adolescentul alege să distribuie o postare, raportează un cont sau o postare, inclusiv persoana care a fost raportată și tipul de conținut.

Meta anunță și lansarea Centrului pentru Familie: Părinții din România și din întreaga lume vor putea vizita Centrul pentru familie, ce conține materiale concepute de experți pentru a-i ajuta pe adolescenți și părinți să navigheze în lumea digitală.

Au fost lansate noi funcții care să îi ajute pe adolescenți să își gestioneze mai bine timpul pe Instagram: „Meta testează noua sa funcție nudge la nivel global, care îi va încuraja pe adolescenți să urmărească alt subiect dacă se uită în mod repetat la același tip de conținut pe Explore. Deși în prezent este la nivel de testare, compania dorește să lanseze această funcție în curând”.

Meta a publicat recent și mai multe detalii despre cadrul după care se ghidează pe măsură ce dezvoltă funcții pentru tineri. Compania a creat acest proces pentru a-i ajuta să aplice Convenția ONU privind Drepturile Copilului (UNCRC) în dezvoltarea produsului. Cadrul utilizat de echipele de la Meta este un ghid despre modul de aplicare a acestui standard pe parcursul dezvoltării experiențelor digitale pentru persoanele cu vârsta sub 18 ani.

Sursa foto: Dreamstime.com

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro