Sari direct la conținut

Mihăilă: Scopul depolitizării nu este de a scoate din sistemul de sănătate orice persoană cu vreo afiliere politică, ci de a facilita accesul oamenilor compentenţi

HotNews.ro
Ioana Mihaila, Foto: Captura video
Ioana Mihaila, Foto: Captura video

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, susţine că scopul depolitizării nu este de a scoate din sistemul de sănătate orice persoană care are vreo afiliere politică, ci de a facilita accesul în sistem pentru oamenii competenţi.

Ioana Mihăilă a fost întrebată duminică, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV, ce va face pentru depolitizarea sistemului de sănătate, relatează News.ro.

„Trebuie să înţelegem că această depolitizare nu trebuie văzută ca un scop în sine, Depolitizarea este un pas pentru a creşte eficienţa managementului, pentru că atunci când managementul la orice nivel al sistemului de sănătate este unul corect, competent şi fără legături politice, există şansa ca acel management să fie eficient. Scopul depolitizării nu este de a scoate de peste tot din sistemul de sănătate orice persoană care are vreo afiliere politică, ci este de a facilita accesul în sistemul de sănătate a oamenilor competenţi. Şi atunci ce vrem să facem este să organizăm concursuri unde să putem selecta cei mai competenţi oameni pentru postul respectiv”, a declarat Ioana Mihăilă.

Ea a fost întrebată dacă concursuri vor fi organizate în toate spitalele.

„Ar fi foarte bine ca reforma din sistemul de sănătate, şi toate reformele de altfel, să poată fi făcută în şase luni. Din păcate, nu este posibil acest lucru. Vom organiza concursuri la spitalele din subordinea Ministerului Sănătăţii, acolo unde nu exisă mandat al unui manager care a fost obţinut prin concurs. Dar în paralel vrem să întărim capacitatea Consiliului de Administraţie şi vrem să avem mai multe mecanisme de control al managerilor care ajung în poziţiile de manager. Intrarea în sistem nu este suficientă, trebuie să existe monitorizare şi control şi sancţiuni acolo unde performanţele managementului nu ating cotele”, a explicat ministrul Sănătăţii.

Mihăilă consideră că trebuie întărite consiliile de administraţie nu doar cu medici, ci şi cu personal cu expertiză în sistemul medical sau cu jurişti.

„Cred că trebuie intărite acele consilii de administraţie nu doar cu medici, trebuie întărite cu personal care are oarecare expertiză în sistemul medical, dar trebuie întărite şi cu jurişti buni, trebuie întărite şi cu economişti buni, nu aş vedea de ce aceste consilii să conţină doar medici”, a menţionat Mihăilă.

Ea a mai transmis că la spitalele unde expiră mandatele directorilor interimari va începe organizarea de concusuri.

„Pentru managementul spitalelor din subordinea Ministerului Sănătăţii, acolo unde avem manageri interimari, în general am prelungit mandatele managerilor interimari cu până la trei luni pentru a avea timp să organizăm concursul. Şi atunci, acolo unde expiră mandatele interimarilor, deja începem să organizăm concursuri, sperând ca până la finalul anului să nu mai avem management interimar în spitalele din subordinea MS”, a mai afirmat ministrul Sănătăţii.

Mihăilă a precizat că aproximativ 55-60 de spitale se află în subordinea Ministerului Sănătăţii, iar cele mai multe dintre acestea sunt conduse de directori interimari.

Ministrul Ioana Mihăilă, întrebată dacă există mafie în Sănătate

Ministrul Ioana Mihăilă a mai fost întrebată duminică, la Prima TV, dacă există mafie în sănătate, ea răspunzând că rapoartele DNA confirmă „că în sănătate există interese şi că există corupţie”.

Întrebată dacă există mafie în sănătate şi dacă s-a lovit de interese în sistem, Mihăilă a răspuns: „Şi mie îmi plac informaţiile dovedite şi atunci, dacă ne uităm pe rapoartele DNA, care este instituţia abilitată să obiectiveze sau nu prezenţa mafiei în sănătate, ele arată că în sănătate există interese şi că există corupţie. (…) Sunt medic, am lucrat în sistemul privat, am interacţionat cu ce înseamnă sistem de sănătate public şi cu Casa de Asigurări şi cu direcţiile de sănătate publică şi cu structurile care emit avize şi autorizaţii şi am decis să intru în politică tocmai pentru a schimba aceste lucruri. Cred că răspunsul acesta este suficient”.

Citește și:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro