Sari direct la conținut

Motivul neînțelegerilor privind Lotul 3 al autostrăzii Lugoj – Deva: Autoritățile cer garanție la lucrări de 10 ani în loc de patru / Cuc: „Compania spaniolă șantajează”

HotNews.ro
Ecoduct pe Lotul 3 Lugoj - Deva, Foto: Captura YouTube
Ecoduct pe Lotul 3 Lugoj - Deva, Foto: Captura YouTube

Autoritățile de la Transporturi cer constructorului spaniol Comsa al Lotului 3 al autostrăzii A1 Lugoj – Deva să ofere o garanție a lucrărilor de 10 ani, în loc de patru cât e stipulat în contractul inițial. „Lotul se putea deschide, dar ambiţia acestui constructor de a nu prelungi (perioada de garanţie) şi practic de a aplica un şantaj”, a declarat ministrul Transporturilor Răzvan Cuc. Acesta a precizat însă că autostrada Lugoj-Deva ar putea fi deschisă traficului, iar problemele de execuție indentificate până în prezent ar putea fi remediate şi după deschiderea circulaţiei.

Răzvan Cuc a explicat, marți, că a cerut o prelungire a garanţiei pentru autostrada Lugoj-Deva, în baza căreia să fie remediate problemele identificate. În cazul în care firma nu îl va accepta, se va ajunge la rezilierea contractului, informează Mediafax.

„Compania, în urmă cu 2 săptămâni, a înaintat un act adiţional către societatea din Spania care execută lucrările acolo pentru a cere prelungirea termenului de garanţie de la 4 ani la 10 ani. Acest lucru s-a mai întâmplat şi în cazul Lotului 2 de la Lugoj-Deva în 2007, unde la fel au fost mai multe probleme”, a explicat ministrul.

Acesta a mai adăugat că „este normal să nu ne batem joc de banii românilor. Şi atunci, dacă ei nu acceptă acest act adiţional care este binevenit, să nu se înţeleagă că dacă se degradează infrastructura, calea de rulare, trebuie să vină cu garanţia, nu. Dar în punctele acelea pe care noi le-am identificat ca fiind cu probleme, ei trebuie să intervină”.

Răzvan Cuc a mai declarat că au fost luate probe şi s-a cerut intervenţia în maxim 10 zile.

„Dacă sunt nişte constructori atât de buni cu un palmares atât de mare pe care l-a susţinut, atunci trebuie să îşi asume această garanţie. Dacă nu, în cursul săptămânii trecute am trimis să implemeteze probe vis-a-vis de lucrările de la fişa de recepţie, unde sunt anumite nonconformităţi. Compania de autostrăzi va da un termen de remediere pentru aceste probe care au fost indentificate, termene rezonabile, 5-10 zile maxim. Dacă nu se vor face aceste remedieri atunci se va intra în procedură de reziliere a contractului”, a afirmat ministrul.

Cuc: „Lucrările pot fi făcute şi sub trafic. Poate fi deschisă traficului autostrada”

„Lotul se putea deschide, dar ambiţia acestui constructor de a nu prelungi (perioada de garanţie) şi practic de a aplica un şantaj. Nu deschid în circulaţie decât dacă îmi accepţi ca garanţia să rămâna la 4 ani. Nu, ori acceptă condiţiile statului român care sunt de bun simţ şi nu exagerăm cu nimic. Ştiţi bine că termenul de implementare a proiectului a fost depăşit. Îl reziliem, îl punem noi în trafic şi facem noi lucrările care sunt”, a declarat Răzvan Cuc.

Acesta a mai adăugat că „săptămâna trecută de 2 ori a cerut recepţia finală a lucrărilor, o dată miercuri, o dată vineri. Şi i s-a spus că nu sunt finalizate. Lucrările pot fi făcute şi sub trafic. Poate fi deschisă traficului autostrada, dar nici nu putem să nu admitem că sunt anumite probleme şi să închidem ochii. Mergem pe calea legală, şi facem lucrurile aşa cum trebuie”.

Ministrul spune că firma spaniolă șantajează, şi este decis să îşi păstreze condiţiile. „Nu cedez la şantaje. Ori fac lucruri de calitate ori dacă nu pleci acasă cu certificat negativ constatator, cu penalităţi, aşa cum trebuiau aplicate de mult”, a spus Răzvan Cuc.

Compania spaniolă a mai fost penalizată în trecut, potrivit ministrului. „Până în acest moment a fost emisă o factură de penalităţi pentru acest antreprenor de 73 de milioane de lei pentru faptul că în urma indicaţiilor care i-au fost date de CNAIR nu s-au respectat. Acea parte de penalităţi o să investighez de ce nu s-a pus în aplicare în 2018 de către fostul management, pentru că este un lucru foarte periculos. Dacă acei antreprenori nu fac ce trebuie să facă când vine vorba de calitate. La calitate nu putem face rabat. Cu siguranţă vor fi şi alte penalităţi”, a mai declarat acesta.

Ministrul Transporturilor a dat termen de remediere a problemelor identificate la autostrada Lugoj-Deva de maxim 10 zile, în cazul în care acestea nu se rezolvă va rezilia contractul. „Nu putem să ne batem joc de banii românilor”.

Asociația Pro Infrastructura acuză Compania de Drumuri că blochează inutil recepția lotului 3 pe care, susține ONG-ul, se poate circula în siguranță, iar eventualele probleme de execuție ar putea fi remediate chiar și sub trafic. Pro Infrastructura publică și poze realizate marți chiar de pe traseul Lotului 3.

„Prostia, nemernicia, orgoliul stupid și incompetența criminală au creat un uriaș muzeu de autostradă de 43 de km în România, țara cu șoselele cele mai periculoase din UE (96 morți la 1 milion locuitori în fiecare an). Pe toți cei 21 km ai sectorului Holdea-Ilia SE POATE CIRCULA ÎN DEPLINĂ SIGURANȚĂ, așa cum puteți vedea și din imaginile atașate surprinse astăzi din teren”, transmite Pro Infrastructura.

Asociația susține că eventualele lucrări nefinalizate și neînțelegeri între constructor și CNAIR pot fi soluționate în perioada următoare sub trafic. „În mod evident, autostrada este mult mai sigură decât DN68A: un drum cu gropi cârpite, foarte îngust și plin de viraje strânse”, scrie API.

Luni noapte, Compania de Drumuri anunța că Lotul 4 Lugoj – Deva de pe A1, cu o lungime de 22 km, între Șoimuș și Ilia, în județul Hunedoara, a fost recepționat, dar nu poate fi deschis circulației, din cauză că nu poate fi descărcat traficul întrucât nodul rutier de la Ilia ține de Lotul 3.

Recomandarea ca recepția să nu fie demarată pe lotul 3 a venit chiar din partea consultantului care a monitorizat șantierul, spun reprezentanții CNAIR, care au precizat pentru HotNews.ro că de-a lungul tronsonului au fost semnalate o serie de probleme, crăpături, fisuri și zone unde planeitatea carosabilului nu ar fi fost conformă.

În această situație, Antreprenorul spaniol (Asocierea S.C. Teloxim Con S.R.L. -COMSA S.A. – Aldesa Construcciones S.A.- Arcadis Eurometudes S.A.) a refuzat propunerea CNAIR de a recepționa ca obiect separat un sector care asigură accesul la bretelele rutiere de la Nodul Ilia, ceea ce ar fi permis deschiderea circulației între Nodurile Șoimuș și Ilia.

Autostrada Lugoj – Deva e în lucru încă din 2013 și cele două tronsoane erau așteptate să fie gata și acum un an când autoritățile de la drumuri își făceau planurile.

Cu cele două loturi deschise, șoferii vor putea practic circula de la Sibiu până la granița cu Ungaria de la Nădlac pe autostradă, mai puțin pe o porțiune de circa 13 km între Holdea și Margina.

Acolo va trebui realizat o secțiune de autostradă ce va conține o serie de tuneluri care să treacă prin dealuri, însă deși se știe de această situație de aproape șase ani, autoritățile de la drumuri abia au reușit la finalul lunii iunie să lanseze licitația pentru proiectare și construcție.

  • Lot 3 – 21,14 Km – intre Ilia si Holdea

Constructor: JV Teloxim Con SRL / Comsa SA / Aldesa Construcciones SA / Arcadis Eurometudes SA

Valoare contract: 579.92 milioane lei

Contract semnat pe: 1 august 2013

  • Lot 4 – 22,14 Km – între Șoimuș și Ilia

Constructor: JV SPEDITION UMB SRL / TEHNOSTRADE SRL

Valoare contract: 419.4 milioane lei

Contract semnat: 1 august 2013

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro