Murfatlar, pregatiri pentru piata UE

In asteptarea bataliei deschise cu marile case de vinuri din lume, SC Murfatlar Romania a decis sa produca mai mult vin rosu sec. Pentru un public tinta: tinerii cu bani. Micii producatori dobrogeni cred ca sansa lor ar fi sa nu-si mai vinifice strugurii in utilajele mastodontului vecin. Taranii din preajma si-au lasat viile in paragina.

Din lumea tulbure a vinului romanesc se desprinde o concluzie limpede ca un Sauvignon Blanc. Avem doua tabere, a invingatorilor si a invinsilor. Invingatorii sunt cei care s-au lasat cumparati de straini sau care au angajat oenologi din afara tarii. Pedantii, casele viticole cu management romanesc si micii producatori. Argumentele succesului: rigoarea, banii si stiinta promovarii.

Jurnalul National va prezinta, intr-un serial, filmul schimbarilor petrecute dinspre tarlaua cu vita-de-vie pana la sticla de pe raftul su-permarket-urilor europene. De la simpla curatare a cuvelor de inox, impusa de Stephen Bennett la Murfatlar, pana la importul de balegar de cal din Franta, la Carl Reh Winery, aceasta e povestea unor oameni cu credinta lucrului bine facut.

LA CULES. La SC Murfatlar Romania culesul a inceput cu trei saptamani mai tarziu decat anul trecut. Strugurii nu erau suficient de dulci pentru a da vartosenie Cabernetului. “Hai, hai, Mihaita, hai“, striga supraveghetoarea catre grupul culegatorilor de struguri de pe Podgoria constanteana Murfatlar. Mihaita, un tiga-nus la vreo 15 ani, apare dintre randuri cu doua galeti rosii.

Doar una ii va fi pontata in caiet. Cealalta nu e plina cu varf.

Pentru 2.200 de lei pe galeata, asta la vreo suta de galeti pe zi, 1.600 de oameni, mai ales din partile Moldovei, culeg strugurii la SC Murfatlar Romania. Anul acesta, productia va fi de 9.000 kg struguri la hectar, cu 400 kg/ha mai mult decat anul trecut. Nea Ungureanu, poreclit “Benaru“, goleste galetile in bena.

Are 54 de ani si vine in fiecare toamna la Murfatlar, tocmai de la Botosani, cu aproape aceeasi echipa. Talpile lor rascolesc cu iuteala pamantul intr-un du-te-vino de doua ore, cat sa umple remorca. Pana vine alta, goala, pauza e scurta. Pe tarla, zilele seamana una cu alta ca doua boabe ale acelu-iasi strugure.

Mainile zilerilor, cu unghiile negre de lipiciul din struguri, se odihnesc numai noaptea, in camerele unde sunt gazduiti de “Murfatlar..“ “Avem si televizor, dar cine mai are timp sa se uite…“, zice, ca pentru sine, o femeie slaba.

PLOI MULTE, ZAHAR PUTIN. Podgoria SC “Murfatlar Romania“ se intinde peste patru sate: Basarabi, Valu lui Traian, Poarta Alba si Siminoc. 2.100 de hectare cu vita-de-vie, din ai carei struguri se obtin, de trei-patru ani incoace, vinuri medaliate in concursuri internationale. Anul acesta n-a fost unul bun pentru viticultorii dobrogeni.

Ploile prea multe si putinele zile calde au umflat cu apa boabele strugurilor, care au adunat cu o intarziere de trei sapta-mani, fata de anul trecut, cele 220 g zahar la kilogram, fara de care mustul fermentat nu s-ar transforma intr-un vin bun. Cei de la Murfatlar Romania stiu ca unele soiuri n-au ajuns la 220 g zahar/kg, dar strugurii vor fi culesi si asa.

“Societatea ar avea mai mult de pierdut daca vin ploile, iar boabele mucegaiesc in vie“, ne spune Cosmin Popescu, directorul executiv.

DRUMUL MUSTULUI. De la culesul strugurilor pana la zdrobire nu trebuie sa treaca mai mult de patru ore, altfel boabele intra in fermentatie. Remorcile pline ies din razoare si isi varsa maruntaiele de stru-guri in doua guri imense de inox. Boabele, despartite de pe ciorchini de alte masinarii, sunt trimise in patru rezervoare ca niste ugere mamut. Din ele iese primul must, pamantiu.

In mirosul dulce din hala, sucul de struguri fuge duduind prin instalatiile de filtrare, in timp ce ciorchinii si cojile boabelor, stoarse pana la ultimul strop, sunt aruncate intr-un bazin de ciment. Vor hrani podgoria cu resturile de vitamine si minerale ce nu le-au putut fi smulse pentru vin.

Un sul invelit in burete, gros de aproape doi metri si lung de vreo patru, se roteste si preia din mustul nou, ultimele ramasite de impuritati care raman ca o mazga densa de culoarea nisipului ud. De aici, licoarea stravezie si dulce de-ti lipeste buzele ajunge in rezervoare imense, tot din inox, unele cu o capacitate de un milion de litri, unde va sta la fermentat pana se face vin.

TERMOS PENTRU VIN. Instalatia de racire a mustului in timpul fermentatiei are pereti precum ai unui termos, dubli: intre ei circula un amestec de apa si glicol cu temperatura intre –5 si 5 grade Celsius, care mentine lichidul la temperatura optima. Cei de la Murfatlar au dat pe ea 300.000 de euro, acum trei ani.

Pana in 2001 nu exista aceasta instalatie, iar vinul isi pierdea din aroma si se oxida repede. Tocmai de aceea se punea de doua ori mai mult dioxid de sulf decat acum.

In ultimii patru ani, aproape totul s-a innoit la Murfatlar. Utilajele, oamenii, strugurii, vinul. Din curtea sediului, in comuna Basarabi, de pe cazanele de vin inalte cat o casa cu doua etaje, se vad, inghesuite intr-un “cimitir al elefantilor“, vechile utilaje. “Ala era Murfatlarul, inainte de 2000“, ne lamureste Cosmin Popescu.

Anul acesta, printre noile masinarii, pe care societatea a dat doua milioane euro ai sai plus doua de la SAPARD, a aparut o matahala de aparat-computer ce tine minte, in detaliu, toata calatoria mustului. Alte 10 milioane de euro asteapta sa fie schimbate pe alte utilaje ce ar putea da consumatorilor, de la anul, 1.000-1.500 tone de vin Murfatlar, aproape de trei ori mai mult decat astazi.

BATALIA CU OCCIDENTUL. Decat sa-i dai unui francez Chardonnay demidulce, mai bine-l injuri de mama. La marile case de vinuri se face sec. Sefii de la Murfatlar stiu asta, dar Chardonnay-ul tot demidulce il fac. Spun ca, deocamdata, n-au cum sa renunte la el, societatea ar avea de pierdut.

Este interesata, acum, sa-si intareasca pozitia pe piata interna, pentru ca in 2007, cand Romania va intra in Uniunea Europeana, firme straine puternice vor pune pe rafturile magazinelor noastre vinuri renumite.

In lume, consumatorii prefera vinurile seci, mai ales rosii. La romani, gusturile au fost formate de producatori. Pe vremea lui Ceausescu, statul punea in rafturi vinuri care nu-i cereau mare cheltuiala, asa ca romanii s-au obisnuit sa bea mai ales vinuri albe si dulci. Ca atare, de pe doua treimi din podgoria Murfatlar se scot vinuri albe si numai de pe o treime, vinuri rosii.

Raportul este similar la mai toate podgoriile, inclusiv la micii producatori. Oenologii de la “Murfatlar“ vor sa-i invete si pe romani la vinuri seci si rosii. Planuiesc sa puna pe 50% din suprafata soiuri negre si pe restul, albe. Anul acesta au plantat, pe 40 ha, Pinot Noir, Merlot, Cabernet Sauvignon si Feteasca Neagra. Plantarea unui singur hectar costa 10-12.000 de euro.

Popescu spera sa merite cheltuiala: “Tinerii sunt mai deschisi la nou si speram sa-i atragem cu vinurile rosii seci“.

MANA LUI BENNETT. Omul care i-a invatat pe cei de la Murfatlar ce inseamna sa faci vin este oenologul Stephen Bennett, un australian urias care a ajuns pe podgoria dobrogeana dintr-o confuzie. El a respins doua treimi din primul vin produs dupa venirea sa. O firma internationala de plasare de personal i-a propus, in 2001, sa colaboreze cu Murfatlar.

Bennett a acceptat, crezand ca locul e in Bulgaria, tara in care mai lucrase. Dupa doua saptamani de munca in Romania, a vrut sa se intoarca in Australia. “Eram deprimat. Vinurile rosii erau facute din acelasi amalgam de soiuri. Nu era nici o diferenta intre Merlot si Cabernet.

Viile aratau rau, angajatii erau batrani si comunisti in gandire: nu aveam voie sa vorbesc cu asistentii fara aprobarea conducerii… Nici nu ma bagau in seama.“ Norocul bautorilor de vin din Romania a fost ca, atunci, Bennett nu avea alte oferte de munca.

Le-a spus angajatilor firmei sa scoata butucii de struguri albi din randurile de struguri negri si invers, sa spele stratul de mazga din interiorul vaselor unde se pastra vinul, sa inlocuiasca instalatia de imbuteliere care nu reusea sa curete bine sticlele inainte de umplere.

La inceput, romanii nu l-au ascultat, iar prima productie de Murfatlar care l-a gasit pe Bennett in Romania a fost “un dezastru.“ Australianul a respins. A vrut iar sa lase totul balta si sa nu mai auda de Romania.

L-au tinut aici doar faptul ca vinul alb “avea un bun potential“ si bucuria de a lucra cu doi oameni destoinici, oenologi tineri, care au inteles imediat ca, fara masuri radicale, vinul de Murfatlar ar putea deveni legenda: Lorena Deaconu, specialista in vinuri rosii, si Nicu Itu, pentru cele rosii, amandoi instruiti in strainatate.

REPUTATIE PROASTA. Dupa trei ani de lucru pe podgoria constanteana, Murfatlarul inca este o provocare pentru Bennett. Daca ar fi sa plece acum din Romania, stie ca vinul de Murfatlar e pe maini bune: Lorena si Nicu, “doi dintre cei mai buni tehnologi si degustatori“.

Multe dintre vinurile noastre, spune Bennett, sunt la fel de bune precum cele din Italia si ar merita sa urce de pe raftul cel mai de jos din marile magazine ale lumii.

O mica speranta ar putea veni din contractul Murfatlarului cu SUA: “Americanii beau ca pestii! Sunt buni cumparatori si pot imbunatati imaginea Romaniei, vinovata de preturile mici la care se vand vinurile noastre in strainatate“.

Micii producatori, sclavii celor mari

La 60 km de Constanta, pe drumul spre Bucuresti, zona Cernavoda isi etaleaza hectarele cu vita-de-vie, pe alocuri lasata in paragina de taranii care au crezut ca vor putea scoate de-o paine de pe urma strugurilor. Tarlaua “cu un ochi rade, cu altul plange“, ne arata Nicu Marin.

De-o parte a drumului catre fostul IAS local sunt butucii grei de rod din care firma Vinex Murfatlar spera sa scoata 6.000 kg struguri la hectar; de cealalta parte, frunzele uscate lasa la vedere ciorchini sfrijiti. Vremea ploioasa a stricat mai ales socotelile taranilor, care se vor alege doar cu 2.000 kg struguri/ha.

“Ziceam ca-i vand la firmele astea de face vin, da’ nu ni-i primeste, ca nu are boabele zahar destul. Las’ ca le pun io zahar si fac din ei un vinisor, sa ma tina pan’ la vara“, se consoleaza Marin, din varful carutei pline de coceni.

CU FONDURI EUROPENE. Celor de la Vinex, cel mai important mic producator de vin din podgoria Cernavodei, le place sa spuna ca fac parte din podgoria Murfatlar.

O data pentru ca, inainte de ’89, acolo ajungea toata recolta din zona lor, iar in al doilea rand fiindca pana anul acesta, in lipsa unei linii de imbuteliere, tot ce firma nu vindea vrac, in tara sau in Germania, lua drumul Murfatlarului. Anul acesta, nu vor mai trimite strugurii la “podgoria cea mare“.

E prima data cand vor face imbutelierea vinului pe tarlaua lor, in instalatia de 600.000 de euro luata, in 2003, printr-un program PHARE. Spera ca astfel vor face bani mai multi, mai ales ca sunt pe drum alte 600.000 de euro, de la SAPARD, pentru utilaje.

VIN IN CUTIE. In 2001, Panait Trantu, degustator de vinuri, a cumparat crama fostului IAS Cernavoda. Apoi a luat in arenda viile de la saraci, de la unii le-a cumparat, si de la Administratia Domeniilor Statului. Incet-incet si-a luat masinarii, la tipla sau la mana a doua, si a pus pe picioare un combinat in miniatura.

Totul este la dimensiuni de doua-trei ori mai mici decat la Murfatlar, iar ambalajul in care ajunge vinul este altul. “Din mai 2003 folosim sistemul “bag in box”, la 3 litri. Vinul se pune intr-o punga speciala care, tinuta pe raftul frigiderului, nu lasa vinul sa oxideze si, la golire, se videaza. Punga are o canea (un soi de robinet) si este pusa intr-o cutie de carton.

Sistemul e deja o obisnuinta in Franta, Anglia sau Noua Zeelanda“, explica Levendi Dinca, directorul comercial al firmei Vinex.

PREMIU. La concursul international de la Bucuresti, in 2003, un vin de la Vinex Murfatlar a primit una dintre cele noua medalii de aur adjudecate de Romania.

Asta i-a facut pe toti angajatii firmei, de la patron pana la muncitori, sa traga nadejde ca vreodata vor fi premiate si alte vinuri dintre cele pe are le produc: Chardonnay, Pinot Gris, Sauvignon Blanc, Muscat Ottonel, Merlot si Feteasca Neagra.

Ei stiu acum ca viile din Cernavoda au sanse sa nu ajunga asemeni celor de la Adamclisi, unde toate cele 500 ha cu vita-de-vie au disparut, pur si simplu, de pe fata pamantului, lasand in urma, imprastiati, o mana de bulamaci de care nu mai atarna nici o sarma.

DEZILUZIE

“Eram deprimat. Vinurile rosii erau facute din acelasi amalgam de soiuri. Nu era nici o diferenta intre Merlot si Cabernet. Viile aratau rau, angajatii erau batrani si comunisti in gandire: nu aveam voie sa vorbesc cu asistentii fara aprobarea conducerii… Nici nu ma bagau in seama“ – Stephen Bennett, oenolog australian

“NE DAU TARCOALE CORBII, DAR INCA N-AM MURIT!“

In zona celor patru sate ce tin de Podgoria Murfatlar, taranii nu mai au vii. Toate au fost cumparate sau concesionate de SC Murfatlar Romania, in afara de 450 ha ale statiunii de cercetare din comuna Basarabi. L-am gasit pe Marin Ghita, directorul statiunii, in spatele unui birou plin cu dosare. Se plange ca “toata lumea se uita in curtea altuia.

“ Adica Murfatlar Romania, care se chinuie, de la o vreme, sa trateze cu Ghita si cu Administratia Nationala a Domeniilor Statului concesionarea a 400 ha de vie de la statiune. “Ne dau tarcoale corbii, dar inca n-am murit!“, spune Ghita cu oarece trufie.

La statiune subventii n-au venit, fonduri europene nu poate lua, ca-i proprietate publica, castigurile abia reusesc sa acopere cheltuielile. Solutia? Privatizarea sectorului de cercetare. Altfel, o sa ramana cu productie de 3.000 – 3.500 kg struguri la hectar, ca anul acesta, sau cu 4.000, cum a fost anul trecut.

Ca doar n-or umfla rapoartele, ca pe vremea impuscatului, cand anuntau productii de 40.000 kg/ha. Marin Ghita crede ca bani n-or sa fie niciodata suficienti la statiune. De-aia, din 25 de cercetatori cati erau inainte de ’89, au ramas 16. “Cat or mai sta si ei…“ A trecut vremea cand URSS inghitea mai mult de jumatate din vinul produs in Romania. Statiunea nici nu mai exporta.

Milionul de sticle pe care-l va umple anul acesta, inclusiv din cele doua soiuri create de proprii sai cercetatori (“Columna“, alb sec sau demisec, si “Mamaia“, rosu, aromat) il pun pe piata interna. Asa ca si Ghita se uita in curtea altuia, anume la Murfatlar, unde lastarii nu sunt uscati, ca la statiune.