Sari direct la conținut

În atenția antreprenorilor. Condițiile, cine și cum beneficiază de amânarea ratelor la credite

HotNews.ro
Amanarea ratelor la credite - norme, Foto: Monitorul Oficial
Amanarea ratelor la credite - norme, Foto: Monitorul Oficial

Pe lângă persoanele fizice, și firmele pot beneficia de amânarea ratelor al credite cu până la 9 luni. Normele de aplicare au fost deja publicate în Monitorul oficial. Antreprenorii trebuie să fie atenți înainte de a lua decizia pentru că, printre altele, dobânda se va capitaliza. Plus că trebuie să îndeplinească anumite condiții pentru a se aproba suspendarea ratelor.

Cui să se adreseze

Antreprenorii trebuie să se adreseze băncilor și să declare pe proprie răspundere că le-au fost afectate veniturile proprii, direct sau indirect, de situația gravă generată de pandemia COVID-19 față de nivelul înregistrat anterior declarării stării de urgență și se află în imposibilitatea de a onora obligațiile de plată aferente creditului.

Notificarea se realizează în format letric sau prin e-mail la datele din contractul de credit sau printr-un alt canal de comunicare la distanță oferit de bancă.

Cât poate fi suspendată plata ratelor

Perioada pentru care se acordă facilitățile de suspendare la plată a ratelor scadente aferente împrumuturilor, reprezentând rate de capital, dobânzi și comisioane, acordate debitorilor de către creditori se stabilește pe baza opțiunii clientului și este cuprinsă între 1 și 9 luni, fără a putea depăși data de 31 decembrie 2020.

Tipurile de clienți beneficiari

În cazul persoanele fizice autorizate, întreprinderilor individuale și întreprinderilor familiale, precum debitorii care dețin profesii liberale și profesii care se exercită în baza unor legi speciale, dacă activitatea a fost întreruptă total sau parțial ca efect al deciziilor emise de autoritățile publice competente potrivit legii, pot apela dacă constată că au restrânsă piața de desfacere, restrângere a numărului de angajați, diminuarea numărului de furnizori ș.a.;

În cazul firmelor, acestea trebuie să dețină certificatul de situații de urgență emis de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri prin care se constată diminuarea veniturilor sau a încasărilor sale cu minimum 25% în luna martie 2020 prin raportare la media lunilor ianuarie și februarie 2020 sau activitatea lor a fost întreruptă parțial sau total ca efect al deciziilor emise de autoritățile publice competente pe perioada stării de urgență decretată, cu următoarele urmări: restrângerea pieței de desfacere, restrângerea numărului de angajați, diminuarea numărului de furnizori s.a.;

Foarte important: Nu trebuie să se afle în insolvență la data solicitării suspendării rambursării creditului, conform informațiilor disponibile pe pagina web a Oficiului Național al Registrului Comerțului.

Alte condiții:

Suspendarea se acorda pentru creditele care îndeplinesc următoarele condiții cumulative:

• Au fost acordate până la data de 30.03.2020, inclusiv;

• Data scadenței finale a obligațiilor de rambursare a ratelor, prevăzută în contractele de credit, este ulterioara datei de 30.03.2020, inclusiv;

• Nu le-a fost declarată scadența anticipată până la data de 30.03.2020, inclusiv;

• Nu înregistrează rate scadente restante, la data de 16.03.2020, inclusiv, sau debitorii au efectuat plata obligațiilor restante până la data solicitării suspendării obligației de plată

Procedura și termenul de rambursare

Cererea trebuie făcută de de către reprezentantul legal al firmelor.

În termen de 15 zile, banca trebuie să răspundă clientului dacă aprobă sau respinge cererea de suspendare a ratelor.

Dacă se aprobă, în termen de 30 de zile banca va prezenta clientului clauzele contractului de credit modificate.

Perioada de creditare stabilită inițial în contractul de credit poate fi prelungită cu o perioadă egală cu durata suspendării obligației de plată.

ATENȚIE: Dobânda datorată de către clienți pe durata perioadei de suspendare se capitalizează la soldul creditului existent la sfârșitul perioadei de suspendare, iar capitalul astfel majorat se plătește eșalonat până la noua maturitate a critelor sau până la maturitatea inițială în cazul restructurării creditelor, începând cu luna următoare expirării perioadei de suspendare, pe durata rămasă până la noua maturitate a creditelor sau până la maturitatea inițială în cazul restructurării creditelor.

În graficul de rambursare refăcut după acordarea facilității de suspendare a obligației de plată se menține rata de dobânda la nivelul prevăzut în contractul de credit inițial încheiat între debitor și creditor.

Ce trebuie să ia în considerare antreprenorii

Președintele Camerei Consultanților Fiscali, Dan Manolescu, a discutat săptămâna trecută cu HotNews.ro despre amânarea plății ratelor la credite.

„Trebuie să înțelegem că Ordonanța oferă timp, nu bani. Oferă un timp de amânare, nu o anulare a unor părți de principal sau dobânzi. Pe aceste perioade în care nu se plătesc ratele, dobânda curge și e firesc, pentru că ea este o valoare în timp a banilor. Dacă sumele respective nu se rambursează, acel credit acumulează dobânzi. Fiecare ar trebui să-și calculeze foarte clar ce câștigă din toată această amânare” spune Manolescu.

Dacă are o problemă de cash, poate e o soluție pentru antreprenor.

Ce a mai spus Manolescu:

• Nu cred că trebuie aplicată o astfel de amânare doar de dragul de a o aplica și a ține de bani, pentru că banii ăia vin cu un cost.

• Atunci se pune problema: Dacă am niște bani în cont și câștig la ei o dobândă marginală, că ratele dobânzilor la depozite sunt foarte mici, merită să-mi asum un cost cu dobânda care clar e mai mare decât ceea ce câștig la acei bani? E un calcul pe care fiecare ar trebui să-l facă.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro