Sari direct la conținut

În atenția românilor care-și fac asigurări pentru călătorii în străinătate: Impunerea unei limite maxime de vârstă este faptă de discriminare – decizie CNCD

HotNews.ro
În atenția românilor care-și fac asigurări pentru călătorii în străinătate: Impunerea unei limite maxime de vârstă este faptă de discriminare  – decizie CNCD

​Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a hotărât miercuri, cu unanimitate de voturi, că „impunerea unei limite maxime de vârstă la încheierea unei poliţe de asigurare pentru călătorii în străinatate reprezintă faptă de discriminare”. Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a aplicat sancțiunea avertismentului contravențional.

Colegiul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, întrunit în şedinţa de soluţionare a petiţiilor din data de 03 iunie 2020, a adoptat următoarele hotărâri:

„1. Impunerea unei limite maxime de vârstă la încheierea unei poliţe de asigurare pentru călătorii în străinătate reprezintă faptă de discriminare conform art. 2 alin. (1) şi art. 10, litera b din O.G. 137/2000, republicată.

S-a aplicat sancţiunea avertismentului contravenţional. Hotărâre adoptată cu unanimitate de voturi (8 voturi).”, arată un comunicat CNCD citat de Agerpres.

Art. 2

  • (1) Potrivit prezentei ordonanțe, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.

Art. 10

  • b) refuzarea accesului unei persoane sau unui grup de persoane la serviciile de sănătate publică – alegerea medicului de familie, asistență medicală, asigurările de sănătate, serviciile de urgență sau alte servicii de sănătate;

CNCD nu a prezentat detalii despre cine a făcut reclamația și nici ce firmă de asigurări a fost sancționată cu avertisment contravențional. Cert este că, de acum înainte, firmele de asigurări vor trebui să țină cont de această decizie de acum înainte.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro