Oameni de știință își bat capul ca să înțeleagă de ce nu au bărbații os penian, ca la primate și alte animale

Unul din cele mai ciudate și minunate produse ale evoluției este osul penian, sau baculumul (latină: băț). Este un os heterotopic, adică nu este legat de restul scheletului, ci este învelit delicat în capătul penisului. La unele animale este de un milimetru, la altele de aproape un metru, iar ca formă variază de la ac la dinți de furculiță.

La morsă, baculumul poate fi ușor confundat cu o crosă de 60 de centimetri și este o șesime din lungimea corpului, iar la lemurul cu coadă inelată este un diminutiv de un centimetru, 1/40 din lungimea corpului.

Nu se întâlnește la toate speciile de animale. La primate, cei mai mulți masculi îl au, așa că oamenii sunt mai degrabă o ciudățenie prin faptul că nu au baculum. O osificare aflată în țesutul moale de la capătul penisurilor unor bărbați este mai degrabă o anomalie decât un baculum.

Într-un studiu publicat în Proceedings of the Royal Society B, autoarea acestui articol și colegul său Kit Opie au arătat că baculumul a apărut după separarea mamiferelor placentare de cele nonplacentare, acum în jur de 145 de milioane de ani, dar înainte de apariția celui mai recent strămoș comun al primatelor și carnivorelor acum aproximativ 95 de milioane de ani.

Acel strămoș comun avea baculum, ceea ce înseamnă că speciile fără baculum din aceste grupe, cum sunt oamenii, l-au pierdut în cursul evoluției.

Din capul locului apare întrebarea: de ce ar avea nevoie un animal de un os în penis? Oamenii de știință au emis unele teorii. La anumite specii, ca pisicile, organismul femelei nu-și eliberează ovulele decât la împerechere, iar unii argumentează că baculumul stimulează femelele și declanșează ovulația.

O altă teorie, prezentată oarecum colorat, este ipoteza fricțiunii vaginale. Argumentul esențial este că baculumul funcționează ca un pinten, permițând masculului să învingă orice frecare și să se strecoare în femelă.

În sfârșit, s-a mai presupus că baculumul ajută la prelungirea intromisiunii, cunoscută și ca penetrare vaginală. Departe de a fi doar un mod plăcut de a petrece o după-amiază, prelungirea intromisiunii este o metodă a masculului de a împiedica femela să se furișeze și să se împerecheze cu un altul înainte ca sperma primului sa să-și ducă până la capăt magia.

Autorii au aflat că, pe întreg parcursul evoluției primatelor, existența unui baculum este asociată cu durată mai mare a intromisiunii (oricât peste trei minute).

Masculii din speciile de primate cu intromisiune mai lungă au baculumuri mai lungi decât cei din speciile în care intromisiunea este mai scurtă.

O altă descoperire interesantă este că masculii din speciile în care competiția sexuală pentru femele este mai aprigă au oase peniene mai lungi decât cei care înfruntă o concurență mai redusă.

Dar la oameni? Dacă osul penian este atât de important în competiția pentru o pereche și prelungirea copulației, de ce nu avem și noi? Ei bine, răspunsul vine scurt: oamenii nu prea intră în categoria „intromisiune prelungită”. La bărbați, durata medie dintre penetrare și ejaculare este mai mică de două minute.

Dar bonobo, cimpanzeul pitic, copulează doar 15 secunde și tot are baculum, chiar dacă foarte mic (8 mm). Ce ne face diferiți? Este posibil să fie strategiile de împerechere.

Bărbații au (în general) o concurență sexuală minimă, întrucât femeile se cuplează de obicei cu un singur bărbat odată. Poate că adoptarea acestui obicei de împerechere, pe lângă durata scurtă de intromisiune, au dus la dispariția baculumului.

Oamenii de știință sunt la doar începutul înțelegerii funcției celui mai neobișnuit os. Ceea ce pare a fi clar este că schimbările la baculumul primatelor sunt determinate de strategiile de împerechere ale speciilor. Și devine tot mai limpede că, la concurență sexuală puternică, „mai mare” înseamnă și „mai bine” când este vorba de osul din penis.

Surse: Matilda Brindle, doctorandă la University College London în The Conversation; Proceedings of the Royal Society B