Olimpiada – frumusete si furt
S-a vorbit si s-a scris atata despre masurile de securitate pe care grecii le-au pregatit pentru Olimpiada, incat ne asteptam sa nimerim intr-o cazarma. Da’ de unde! E drept, pe strazi, in fata cladirilor importante, pe stadioane sau in sali vedeai soldati inarmati, politisti si oameni de ordine. Multi. Cerul Atenei a fost brazdat in permanenta de avioane, elicoptere si zeppeline.
De fiecare data cand voiai sa intri in centrele de presa, in satul olimpic, pe stadioane, in sali sau chiar in gari trebuia sa treci printr-un detector de metale. Miscarea se putea repeta de multe ori pe zi, dar, niciodata, nu te simteai deranjat. Grecii aveau grija sa faca totul cu zambetul pe buze, cu multa politete si in mare viteza. Constienti ca pentru toti timpul e foarte pretios.
Nici un moment, in cele peste doua saptamani petrecute la Atena, nu m-am simtit amenintat de ceva. Amabilitatea celor din jur, in majoritate voluntari, ne-a facut, pe toti, sa ne simtim ca acasa si acum, cu cateva ore inainte de plecarea spre Romania, imi dau seama ca acel „Welcome home!” nu era adresat numai Olimpiadei, ci noua, tuturor.
Era, in acea urare, o promisiune pe care grecii au stiut sa o respecte. A fost, daca vreti, un pariu castigat de incredibila femeie care este Gianna Angelopoulos-Daskalaki, presedintele Comitetului de Organizare a Olimpiadei 2004, o femeie de care am avea si noi mare nevoie.
Discursul ei de la ceremonia de inchidere, in care a pus sufletul intregii Grecii, a smuls aplauzele zecilor de mii de spectatori, dar nu numai atat. Am vazut greci care, in tribune, isi stergeau cu discretie lacrimile din coltul ochilor.
„Olimpiada s-a intors acasa si noi am aratat lumii ce lucruri marete pot sa faca grecii”, a spus doamna Angelopoulos-Daskalaki, si nu numai cei care au fost aici stiu asta, dar si cei care, din fata televizoarelor, s-au bucurat de aceasta sarbatoare.
Nationalisti, uneori fanatici, grecii au pus tot sufletul in organizarea acestor Jocuri Olimpice si daca lumea a vazut in cele 17 zile o alta Atena, asta li se datoreaza in special lor. Eforturile facute de fiecare dintre ei, taxele mai mari pe care le-au platit si pe care le vor plati multi ani de aici incolo au fost sacrificiul pe care ei l-au acceptat fara sa clipeasca. Si a meritat.
Chiar si din punct de vedere sportiv, grecii au toate motivele sa fie fericiti, pentru ca, intr-o singura Olimpiada, au obtinut aproape o treime din totalul medaliilor castigate de ei in intreaga lor istorie. Dar fericirea nu a fost de ajuns pentru toata lumea.
Dincolo de stadioanele superbe sau de salile magnifice, Olimpiada a avut o fata intunecata, pe care, fara nici o placere, am scos-o la lumina. Mai multi ca niciodata, sportivii dopati, trisori cu acte in regula, au lasat lumii un gust amar.
La ora la care scriu aceste randuri, „lista neagra” intocmita de Agentia Mondiala Antidoping cuprinde 24 de nume si lumea se teme ca ea se va lungi dupa aflarea rezultatelor celor peste 2.300 de teste efectuate pe durata competitiei. De data aceasta, nici un sportiv roman nu este pe lista si sa dea Dumnezeu sa ramana asa.
Gasesti, in schimb, multi unguri, multi greci sau rusi, in special halterofili, ahtiati dupa victorie. N-au obtinut-o si, mai mult decat atat, au parasit Olimpiada pe usa din dos. Intr-o perioada in care se vorbeste atat de mult despre corectitudine, despre fair-play si spirit de competitie, Atena a aratat lumii ca se pot castiga medalii si altfel.
Greu de inchipuit ce simteau sportivii, carora le fugeau prin vene anabolizantele, in momentul in care primeau medalia de aur si li se canta imnul, dar nu era emotie. Nici emotie si nici satisfactie pentru ca drogurile iti ofera putere, stapanire de sine si te ajuta sa castigi, dar iti iau cea mai de pret rasplata pentru un sportiv: satisfactia de a fi cel mai bun.
Tot la Atena, si tot din pacate, lumea a asistat cu uimire la un nou tip de „doping”: furtul cu ajutorul arbitrilor. Poti sa te pregatesti sute de zile, sa stai mii de ore in sala de gimnastica si degeaba. Este suficient sa urci pe calul cu manere, sa faci un exercitiu perfect, asa cum stiai ca poti si pentru care te-ai pregatit atat amar de vreme, si totusi sa termini pe locul doi.
„De ce?”, s-ar putea intreba Marius Urzica, cel caruia i s-a intamplat la Atena, iar raspunsul vine simplu: pentru ca peste patru ani Olimpiada este la Beijing si era imperios necesar sa castige chinezii o medalie de aur.
I s-a intamplat lui Marius Urzica, la cal cu manere, li s-a intamplat coreenilor in finala de la individual compus, bulgarului Jordan Jovtchev in finala de la inele si chiar canadianului Kyle Shewfelt la sarituri. Scandalurile din gimnastica, furturile ordinare ale arbitrilor au fost atat de multe incat au socat lumea. S-a furat la box, s-a furat la fotbal, s-a furat la polo si chiar la natatie.
Multe ierarhii pe care le stim nu sunt conforme cu realitatea, dar asa o sa fie mereu, atata timp cat arbitrii or sa fie oameni. In ceea ce ne priveste, fie si furati, am terminat Olimpiada tot acolo sus. Locul 14 din 202 tari participante este, orice domeniu ne-am alege, extraordinar.
Este drept ca iar ne-au „scos” fetele lui Octavian Belu si Mariana Bitang, ca Lipa si la 40 de ani tot castiga si se bucura de victorie ca un copil, ca inotatorii care, in toata Romania, nu au un singur bazin asa cum grecii aveau trei numai in Complexul Olimpic uimesc lumea, dar asta face parte din farmecul Olimpiadei.
Atata timp cat joci corect, cat lupti pana la ultima picatura de energie pentru ceva, poti sa si obtii. Gimnastele au luptat ca sa arate ca vin din tara in care s-a nascut Nadia, Potec si Florea au inotat senzational doar-doar i-o vedea si pe ei cineva si se vor gasi bani pentru un bazin olimpic, iar Maria Cioncan a alergat ca sa scape de saracie.
Motivatii diferite, scop unic; sa fii cel mai bun in mod corect. Cativa romani au reusit, ceilalti continua sa spere. Peste patru ani, o alta Olimpiada…
Atena