Omul Nostru

Ca orice roman care s-a pricopsit dupa caderea lui Ceausescu, Omul Nostru s-a crezut un fel de stapin. Fara sa-si dea seama, el a ajuns rapid la comportamentul dictatorului model din America Latina. Gras, aproape bortos, binevoitor cu toti prietenii de scoala, dar gata sa bata pe umar pe oricine i-ar fi iesit in cale, Omul Nostru a trecut repede de la aerul Sau banal la unul de intelept.

Trage tigari groase, si-a lasat barba, umbla cu paznici, are case de vacanta, primeste musafiri de la guvern sau din strainatate. Nici unul dintre cei de seama ai natiei nu poate poposi in urbea Sa fara sa-i calce pragul si sa guste din bunatatile si amabilitatile doamnei Sale. Pentru ca un amarit i-a pocit intortocheatul nume a fost urmarit de Omul Nostru ca un ciine turbat.

In cele din urma, nefericitul pocitor de nume a fost obligat sa-si ia talpasita.

Ca si Gigi Becali, Omul Nostru s-a socotit un mare norocos. S-a rugat la Dumnezeu, a plins noaptea in genunchi si s-a trezit cum din cer se pogoara norocul peste dinsul. Bani, interviuri, terenuri, pozitii importante, comitete si comitii, echipa orasului. Ca intr-o vraja, omul s-a trezit bogat si a imbratisat varianta cu norocul.

De buna seama ca localnicii erau invitati sa-si imagineze ca pe linga aceasta binefacere de natura misterioasa (daca nu chiar divina) se ascunde o incomensurabila cantitate de inteligenta. Ceea ce Lui i-a convenit, servindu-i ca perfecta acoperire pentru toate cele pe care avea sa le faca.

Cum a fost privit Omul Nostru de cetatenii amariti, lipsiti de noroc si de inteligenta? Pentru a va raspunde, trebuie sa va spunem mai pe indelete una dintre povestile imbogatirii Sale. Nu este vorba de un basm sau de o scorneala, venita de la un rauvoitor si spusa intr-un tren sau intr-o rata. Aceasta poveste a imbogatirii Omului Nostru sta asternuta in acte semnate chiar de Dumnealui.

Si aceste hirtii arata cum Dinsul a primit, cu aprobarea autoritatilor, doua hectare de paradis, pe malul unui lac, rivnite chiar si de cei care nu indrazneau sa viseze o casuta prin preajma. Omul Nostru a primit terenul pentru a face o fabrica si pentru a da de lucru muncitorilor din zona. Nu mai povestim ce-a iesit. Dumnezeu cu mila. Si altii cu munca.

Omul Nostru, iubitor de semeni ai locului, pricopsit cu asa-zisul noroc si asa-zisa sa inteligenta, s-a facut mare si puternic si a socotit ca trebuie sa isi arate marinimia. Si a inceput sa dea pomeni. Mincare si bere de ziua Sa, bani din buzunar, dati la plic, cu lacrima sticlind in coltul ochiului, dar si cu drapelul blegit pe batul aflat in dreapta biroului.

Dragostea Sa mimata grotesc, cu secvente grobiene, cu patetisme ieftine, nu era decit farima dintr-un rol menit sa-i aduca inapoi voturile pierdute.

Ingratii concitadini, nerecunoscatori pentru piine si cirnati, pentru milionul de tescherea sau de foame, dupa ce-au jucat rolul asistatilor, au inceput sa se razbune pe imbuibarea Sa. Ia sa-i dam astuia cu tifla, sa-l usture la lingurica, la echipa, la mostenire! Si sa tina minte ca nici o vietuitoare in doua picioare nu poate fi proprietatea nimanui.

Nici a lui Ceausescu, nici a lui Iliescu, nici a lui Nastase, necum a unui ghiolban de pe apa Trotusului sau de pe oricare alta apa din provinciile romanesti.