Sari direct la conținut

ONU admite că angajații unei organizații subordonate ar fi participat la atacul Hamas din 7 octombrie. Confirmare parțială a acuzațiilor Israelului

HotNews.ro
ONU admite că angajații unei organizații subordonate ar fi participat la atacul Hamas din 7 octombrie. Confirmare parțială a acuzațiilor Israelului
Angajați ai UNRWA în Gaza Foto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia

O anchetă internă a ONU a stabilit că nouă angajaţi ai UNRWA (agenţia Naţiunilor Unite pentru refugiaţii palestinieni) din cei 19 acuzaţi de Israel ar putea să fie „implicaţi” în atacul Hamas din 7 octombrie anul trecut pe teritoriul israelian, transmite luni AFP, citată de Agerpres.

La sfârşitul lui ianuarie, israelienii au acuzat iniţial 12 membri ai personalului UNRWA că s-ar fi implicat în raidul Hamas. Ulterior, pe listă au fost adăugate încă şapte nume.

Anchetă internă la ONU

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a cerut imediat o anchetă a OIOS (Office of Internal Oversight Services, serviciul de control intern al organizaţiei).

Farhan Haq, adjunct al purtătorului de cuvânt al lui Guterres, a declarat că în cazul unuia din suspecţi OIOS nu a reuşit să obţină nicio probă în sprijinul acuzaţiilor, iar în alte nouă cazuri probele au fost insuficiente.

În celealte nouă cazuri însă, OIOS a stabilit că angajaţii UNRWA ar fi putut fi implicaţi în atacul armat din 2023 şi vor fi concediaţi. Haq a subliniat că anchetele OIOS sunt confidenţiale şi nu a făcut alte precizări.

În timpul atacului Hamas din 7 octombrie au fost ucişi în Israel 1197 de oameni, majoritatea civili, arată datele AFP. Alţi 251 de cetăţeni israelieni şi străini au fost răpiţi, iar 111 dintre ei sunt încă ţinuţi ostatici în Gaza sau decedaţi, conform armatei israeliene.

Israelul a ripostat printr-o ofensivă în Gaza, cu scopul declarat de a elimina Hamas din acest teritoriu pe care gruparea islamistă îl controlează din 2007. Atacurile terestre şi aeriene ale statului evreu au dus la pierderea a peste 39.000 de vieţi, potrivit datelor ministerului sănătăţii aflat sub controlul Hamas.

Israelul a elaborat, în prima jumătate a lunii iulie, o listă cu angajaţi ai Agenţiei Naţiunilor Unite de ajutorare pentru refugiaţii palestinieni (UNRWA) despre care susține că activează de asemenea în cadrul mişcării teroriste palestiniene Hamas.

Ambasada Israelului la Berlin a declarat că autorităţile israeliene au identificat 108 angajaţi ai UNRWA care intră în categoria menţionată și că lista respectivă a fost prezentată şefului UNRWA, Philippe Lazzarini.

UNRWA are peste 30.000 de angajaţi. Aproximativ 5,9 milioane de palestinieni din regiune (Fâşia Gaza, Cisiordania, Liban, Iordania şi Siria) sunt înregistraţi pe lângă UNRWA.

UNRWA, pe cale să fie desemnată „organizație teroristă”

Pe 22 iulie, Parlamentul Israelului a adoptat în primă lectură un proiect de lege prin care UNRWA va fi declarată „organizație teroristă”.

După aprobarea în primă lectură, proiectul s-a întors în comisiile de apărare și politică externă ale Knessetului pentru deliberări suplimentare. Inițiatoarea proiectului, Iulia Malinovski, a descris UNRWA drept „coloana a cincea în interiorul Israelului”.

UNRWA oferă educație, servicii de sănătate și ajutor umanitar pentru milioane de palestinieni din Gaza, Cisiordania, Iordania, Liban și Siria. Are o relație tensionată cu Israel de multă vreme, dar relațiile s-au deteriorat accentuat de la începutul războiulu din Gaza, iar Israelul a cerut în mai multe rânduri ca UNRWA să fie desființată.

„Este o altă încercare într-o campanie mai largă de a desființa agenția. Asemenea demersuri sunt fără precedent în istoria Națiunilor Unite”, a declarat Juliette Touma, purtător de cuvânt al UNRWA.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro