Sari direct la conținut

Partidul Facebook da piept cu IRL – cazul primarului Robert Negoita

HotNews.ro

Pentru cei mai putin familiarizati cu jargonul spatiilor virtuale, FB inseamna Facebook, iar IRL vine de la In Real Life, „in viata adevarata” in engleza. Acronimul IRL este folosit pe forumuri sau in jocuri on-line, pentru a face diferenta intre activitatile din spatiul virtual si cele fata-in-fata. IRL isi are radacinile intr-o vreme in care viata virtuala era in buna masura un joc de rol, iar utilizatorii purtau diverse masti, nedeclinandu-si adevarata identitate, scrie Ovidiu, pe blogul La coltu’ strazii.

Pe masura ce on-line-ul devine o parte tot mai consistenta a vietii noastre „adevarate”, distinctia se estompeaza. Facebook, care insista ca utilizatorii sa isi foloseasca numele reale, joaca un rol important in aceasta transformare.

Partidul Facebook este o expresie folosita de politicieni si jurnalisti pentru a explica infrangerea lui Ponta in alegeri. Teoria lor este ca oamenii organizati pe Internet, cu precadere pe Facebook, au facut diferenta. Nu sunt putini politicienii social-democrati care sunt convinsi ca au pierdut pentru ca nu au stiut sa manipuleze „cu Facebook-ul” la fel de bine cum au facut-o „cu televizorul” (ceea ce ne spune ceva despre PSD si consultantii sai, dar asta e alta discutie). Intrebarea care preocupa acum clasa politica este in ce masura angajamentul on-line poate fi transformat in capital politic stabil IRL, capital care sa conduca la diferente semnificative in distribuirea puterii.

Metodele obisnuite de angajament online – petitia, forumul, blogul, comentariul, mai nou distribuirea prin like&share – cer un efort minim, dar au si un efect minim. Politicienii si decidentii au ignorat acest efect, tocmai pentru ca nu se compara cu cel al metodelor cinice de manipulare mediatica si utilizare imorala a banilor publici, prin care tin captiv un public mai putin educat, dar prezent la vot, adica IRL. Ultimele algeri prezidentiale au aratat ca e posibil ca o mobilizare preponderent virtuala (desi vorbim aici si de contacte intre diaspora si tara pe alte canale) sa decida rezultatul unui scrutin cu miza mare. Oamenii de pe FB au iesit in strada, multi au stat multe ore la coada, pentru a vota. E doar un accident pe fondul unei enervari in fata evidentelor abuzuri ale premierului-candidat sau e inceputul unei schimbari majore?

Tot la aceste alegeri, Monica Macovei si-a strans semnaturile de sustinere si a obtinut aproape 5% din voturi cu o campanie preponderent on-line. 200.000 de semnaturi nu sunt deloc putine, chiar daca vin din toata tara. Dau exemplul Macovei pentru ca am incredere ca sunt semnaturi reale, spre deosebire de cele ale altor candidati, chiar sefi de servicii secrete. Tot Macovei a avut si un numar (mai mic) de voluntari dispusi sa stea in strada sau sa mearga in caravane prin tara pentru a difuza mesajul in care cred. Iata ca oamenii de pe FB sunt dispusi sa aloce chiar mai mult timp si efort activitatii politice. Inca nu stim cum se desfasoara campanie de transformare a acestui entuziasm intr-un nou partid. Avem contra-exemplul Nicusor Dan, care a facut acelasi drum la scara mai mica in 2012 – campanie on-line, numar bun de voturi, promisiune ca va organiza un nou partid, dar care este aproape disparut din spatiul public.

Asistam insa la un foarte interesant exercitiu de auto-organizare a Partidului FB pentru o cauza care nu implica alegerea unei figuri salvatoare, ci, dimpotriva, demiterea unui personaj sinistru. Primarul sectorului 3, Robert Negoita, cunoscut mai putin pentru realizarile politice si mai mult pentru problemele cu fiscul, pentru suspiciunile de proxenetism si pentru ca l-a plagiat pe Mugur Isarescu in lucrarea de doctorat, a reusit sa enerveze cetatenii din sector prin ofensiva de betonare a spatiilor verzi, prin lucrari urbanistice la limita legii si de un oribil prost gust. Enervarea s-a exprimat cu precadere on-line, cu obisnuitele petitii, articole, campanii de email-uri sau pur si simplu distribuirea unor imagini si citate anti-Negoita. Exista insa si o componenta IRL, prin grupuri informale, intre care cel mai vizibil este Prietenii Parcului IOR, creat ad-hoc pentru a raspunde proiectului primarului de constructie a unei costisitoare sali polivalente in parc. Campania a avut un neasteptat succes IRL, pentru ca Negoita a renuntat, cel putin pentru moment, la proiect.

Incurajati si de acest succes, suparati ca celelalte „lucrari edilitare” contestate continua chiar si cand nu au toate avizele in regula, si enervati de atitudinea aroganta a primarului („daca nu va convine, mutati-va in alt sector”), contestatarii au pornit un ambitios proiect care vizeaza demiterea primarului Negoita. Conform legii, mai intai trebuie ca cel putin 25% dintre cetatenii cu drept de vot domiciliati in sectorul 3 sa ceara initierea unui referendum de demitere. Apoi, trebuie ca la referendum majoritatea sa voteze pentru demitere. Organizarea intregului demers se intampla, desigur, pe Facebook. La algerile prezidentiale au fost inregistrati 402.877 alegatori in sectorul 3, deci in prima faza trebuie stranse putin peste 100.000 de semnaturi pentru initierea referendumului.

Nu avem date statistice relevante, dar intuitiv Partidul FB va trebui inevitabil sa ia in piept Real Life inclusiv in faza de strangere de semnaturi, ca sa nu mai vorbim de referendumul propriu-zis. Foarte probabil fluxul de semnaturi venit de la persoanele active in reteaua sociala si cunoscutii lor se va opri inainte de atingerea pragului de 100.000. Vor fi necesare actiuni in strada si chiar din usa in usa. Vremea nu ajuta, iarna sunt putini oameni in parc, unde ar fi fost un bun prilej de colectare a semnaturilor. Echipele de strangere de semnaturi, iar apoi cele care vor transmite mesajul pentru vot, vor avea nu doar de investit timp personal, ci si de infruntat vremea rea si atitudinea potrivnica a sustinatorilor lui Negoita, poate chiar agresivitatea celor platiti de primar.

Probabil ca Negoita e ticalos, dar nu neaparat si prost. La fel ca toti ceilalti primari, are propriul public captiv, dependent de ajutoarele sociale de la primarie. Controleaza direct (vezi ziarul Ring) sau indirect (prin PSD si aliati) o gama larga de canale media, care vor transmite teza primarului, anume ca actiunea este a unui partid si nu a unui grup de cetateni onesti. Astfel va fi creata si intretinuta o atitudine ostila opozantilor. Mai mult, Negoita este tipul de primar-mafiot care vine la intalniri cu cetatenii impreuna cu o gasca de batausi in civil. Acestia pot fi lesne trimisi sa agreseze echipele de campanie (vezi filmul de mai jos). Sa nu uitam ca Politia Locala, controlata de primar, este in multe locuri transformata in mica armata privata a acestuia si nu in instrumentul de protectie a cetatenilor.

Pentru a duce la bun sfarsit intreaga operatiune de demitere a primarului Negoita va fi deci nevoie de un efort hotarat si consistent nu doar virtual, ci si pe teren. Aceasta coborare IRL a Partidului FB este un test important si merita urmarit cu atentie. Va fi o victorie daca macar semnaturile vor fi stranse, indiferent de rezultatul referendumului. Daca acest lucru se intampla, vom sti cu certitudine ca modul de a face politica in Romania a pornit pe un drum al schimbarii din care nu mai poate fi intors.

Comenteaza pe blogul La coltu’ strazii.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro