Patria mea ciudata care sperie Europa

Zilele acestea întrebarea revine în buclă. E apăsătoare şi uşor penibilă: Dar, ce se întâmplă în România?! Tonul e uimit şi uneori zeflemitor. Oriunde ajung în Franţa, ori aiurea în Europa, primesc cadou privirile buimace şi pline de compasiune ori neînţelegere ale interlocutorilor mei (ocazionali sau prieteni buni). Ce trăim noi zilele acestea (şi nu numai) iese din sistemul lor de referinţă. Nu se descurcă. Ne privesc, cu suspiciune, ca pe nişte ciudaţi care îşi dau foc la propria casă. Când intraţi şi voi în rând cu lumea? vor să-mi zică. Lucrurile păreau să se aşeze, iar o luaţi razna? Nu demult, am fost nevoit să îmi împrospătez cunoştinţele despre istoria romilor pentru a face faţă discuţiilor interminabile care îi priveau. Săptămânal parez, cum pot, glumiţe cu prostituate, hoţi şi alte arătănii cu paşaport identic cu al meu care au mai făcut o boacănă preluată de media occidentală. Am refuzat întotdeauna varianta facilă a negării originilor. Nu am fost niciodată ungur, austriac, irlandez sau neamţ, cum am înţeles că se practică dacă vrei să scapi de priviri incomode. Am învăţat, în timp, cum să mă apar de micile neplăceri pricinuite indirect de unii conaţionali (fiecare pădure cu ale ei). Sunt însă neputincios şi nu ştiu cum să reacţionez atunci când ruşinea e instituţionalizată, când lucrurile nelalocul lor devin politică de stat, când cei care ar trebui să mă reprezinte şi să mă conducă se comportă precum borfaşii din metrou.

Daca am avea de-a face doar cu ruşinea ori disconfortul unor personaje precum subsemnatul, nu ar fi cine ştie ce. Ne merităm soarta, ar spune unii. Am ales străinătatea, nu avem decât. Să fi stat la salamul cu soia dacă vrem să luăm cuvântul. Infinit mai gravă, cu consecinţe catastrofale, e unda de neîncredere pe care România a propagat-o în ultimele săptămâni. Nu stăteam noi oricum prea bine, am reuşit însă, cu o viteză năucitoare, să spulberăm şi bruma de consideraţie pe care ceilalţi o aveau pentru noi. Domnilor guvernanţi, ştiţi ce va să zică în limbajul diplomatic al investitorilor climat de neîncredere, lipsă de stabilitate si predictibilitate, evoluţie îngrijorătoare ori preocupantă, etc.? Pe româneşte înseamnă că sunteţi suspecţi, că aveţi comportamentul unor şmecheraşi nefiabili care de pe o zi pe alta pot schimba totul şi lăsa pe oricine în pielea goală, după bunul plac. În fişierele de decizii ale bordurilor companiilor europene sunteţi în roşu pe linie (roşu în business înseamnă naşpa, nu socialist). Sunteţi sursă de nelinişte şi materie primă pentru scenarii de risc. Oricine se uită în ograda voastră se sperie şi îşi strânge jucăriile. Jucării care pot însemna milioane de euro în investiţii şi mii de locuri de muncă pentru cetăţenii pe care pretindeţi că îi păstoriţi şi în slujba cărora, teoretic, sunteţi. Cei doi Lolek şi Bolek, cocoţaţi în fruntea statului, se joacă cu lopeţica în nisipul patriei şi cu viitorul concret a milioane de români. Cine crede că mârşăviile actuale sunt simple jocuri politicianiste, se înşeală amarnic. Începând de la leu, continuând mai apoi cu ratele dobânzilor pentru împrumuturile româneşti, mergând spre salariile şi viaţa fiecaruia dintre cetăţeni, totul se duce la vale. Alte state plătesc armate de lobby şi presează pentru condiţii stabile, noi aruncăm cu gaze lacrimogene în piaţa (financiară) publică europeană. Consecinţele pe termen mediu sunt incomensurabile (şi aici nu le punem la socoteală pe cele legate de sănătatea societăţii româneşti). Cum îşi mai pot justifica acţiunea politrucii noştri în aste condiţii? Binele cui îl urmăresc?

Refuz să cred că guvernanţii noştri sunt atât de proşti. Ori inconştienţi. Singura explicaţie logică e că nu le pasă. Miza pusă în joc e mult prea mare şi imediată. E vorba de libertate sau închisoare pentru unii dintre ei. Pentru alţii, de milioane de euro pe care ar fi incapabili să le câştige într-o societate normal aşezată. De o felie din tort pe care n-ar mai putea să o înhaţe, în detrimentul celor mulţi, dacă lucrurile de lipezesc. De conexiuni care seamănă mai mult cu Sofia interlopă şi cu Moscova oligarhilor decât cu practicile curente europene. Stie careva să îmi dea definiţia exactă a unui stat mafiot? Suntem pe aproape?

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro