Pentru Bucuresti, cu dragoste si abjectie (de Mircea Marian)

Sub 20a dintre cetatenii metropolei californiene au nevoie de mai mult de 45 de minute pentru a strabate acest drum. In Romania nu exista asemenea statistici, dar sunt sigur ca imensa majoritate a bucurestenilor petrec zilnic mai mult de o ora spre si dinspre serviciu.

Peste o zecime dintre newyorkezi se duc la lucru pe jos sau cu bicicleta. A vazut cineva vreun biciclist pe aleile amenajate de Primaria Capitalei? Imposibil. Pentru ca respectivul ar fi fost imediat atacat de cainii vagabonzi. Sau ar fi cazut intr-o groapa de pe traseu. Sau si-ar fi rupt oasele in obstacolele de pe pista.

In vara aceasta am stat la New York si, zilnic, la stiri, vedeam acelasi tip de informatie: primarul Michael Bloomberg luptandu-se sa obtina mai multi bani pentru a rezolva problemele legate de ambuteiaje.

Bloomberg avea un plan, valabil pana in 2015, si se lupta pentru el. Se discuta despre fiecare viitoare statie de autobuz, unde va fi amplasata si de ce este nevoie de ea – cu studii si grafice.

In Romania a fost nevoie de o cercetare a Bancii Mondiale pentru a afla ca populatia Capitalei se va dubla in urmatorii zece ani. Nu exista insa nicio evaluare despre ceea ce ar trebui sa se intample, pe termen lung, cu infrastructura orasului.

Toate aceste comparatii arata ce ghinion a avut Bucurestiul atunci cand a ales, in 2005, inca un primar mediocru. Nu m-am asteptat la minuni din partea fostei vedete a echipei de fotbal din Videle, dar nici nu am crezut ca se va dovedi a fi doar un om preocupat in exclusivitate de propriul comfort.

In aceasta saptamana, singura stire remarcabila despre primarul Capitalei a fost cea din care am aflat ca municipalitatea si-a cumparat un Volkswagen Touareg.

Aceasta istorie vine in continuarea celei in care Videanu a trimis echipajul SPP sa-i aduca la primarie friptura comandata la o carciuma din Baneasa.

Portretul „edilului-sef al Capitalei” poate fi completat de nenumaratele plimbari in strainatate – da, va amintiti bine, a fost pana si in Madagascar – sau de faptul ca si-a trimis copiii sa studieze in Elvetia, exact in anul in care partidul pe care-l conduce detinea toate parghiile in invatamantul romanesc.

Sunt unul dintre cei care, recunosc, au facut prostia sa-i voteze pe toti primarii Bucurestiului, din 1992 pana acum. Inclusiv pe Crin Halaicu si Viorel Lis. Acum, as vrea sa-i vad pedepsiti pe toti si obligati sa mearga zilnic la serviciu cu bicicleta, pe aleile lui Videanu.

Orasul acesta nu mai are nevoie de activisti de partid, ci de un bun administrator. Si, cu un pic de noroc, de un om care sa-l si iubeasca.