Sari direct la conținut

„Pentru că nepoată-mea e lipită de fusta mamei, am trimis-o o zi în parc cu tati. Cum s-a încheiat aventura”

HotNews.ro
tata fiica parc
Relația dintre tată și fiică se construiește petrecând cât mai mult timp împreună. Sursa foto: Shutterstock

Uitându-mă în jurul meu și raportându-mă la experiența mea de viață, îndrăznesc să spun că noi, mamele, ducem greul când e vorba de copii. Niciun tată nu se va supăra (sper!) pentru această afirmație. Și nu o spunem nici ca să ne victimizăm, nici ca să ne lăudăm. Știu că există și excepții și am toată admirația pentru tații care merg cot la cot cu mama în tot ceea ce ține de copil. Pentru noi, celelalte, realitatea e alta. În primul an, relația dintre mamă și copil este una de dependență și nici după 1 an lucrurile nu se schimbă radical. Relația cu tatăl, în schimb, trebuie construită.

Nu știu cum o fi la alții, dar în cazul nepoate mele, Victoria (2 ani și 4 luni), zici că încă n-are cordonul ombilical tăiat. Umblă după maică-sa cum se ține umbra după om.

Orice ar vrea să facă trebuie să facă numai cu ea. Degeaba se bagă în seamă taică-său, se mai oferă să îi arate lucruri, să facă împreună diverse. Nimic!

Și când obosește de mers pe jos, de cele mai multe ori tot biată maică-sa trebuie să o ia brațe și să o care, pentru că nu-i chip. Chiar dacă are o hernie de disc vertebral care o seacă, și nici copila nu-i un fulg. O fi măgulitor să fii preferată, dar e și-al naibii de obositor…

După nașterea copilului, tati este cel… însărcinat        

Nu zic că taică-său nu a avut bunăvoință să lege o relație la fel de strânsă cu ea. A încercat. Dar mama e mamă, n-ai ce face. Nu zic nici că a fost acolo, mereu prezent, mereu lângă ea, mereu pregătit să îi satisfacă cereri și nevoi.

Cineva trebuie să muncească, să meargă la serviciu și în drum spre casă să facă și cumpărături, să ducă și mașina la spălat, să meargă la veterinar și la tuns cu câinele, să îl plimbe, să meargă să-i ridice medicamentele rezervate la o farmacie din celălalt capăt al Bucureștiului, să treacă să-i vadă și eventual ajute cu câte ceva pe părinții lui, care sunt în vârstă și au probleme medicale, plus că mai face drumuri și cumpărături și pentru mine, soacra lui, adesea.

Seara, când ajunge acasă, fata e ori obosită și nu te mai înțelegi cu ea, ori e deja la băița de dinaintea culcării. Iar el este, oricum, terminat de oboseală.

Când să se mai joace cu ea, când să-și consolideze relația? Weekendurile nu-s îndeajuns. Știm că în sufletul lui suferea, i-a și recunoscut fiică-mi lucrul ăsta, că Victoria îl ignora total până mai acum vreo jumătate de an. Ba chiar protesta când o lua în brațe să o drăgălească.

O manta de vreme rea

Ei, acum nu mai e chiar așa de rău. Dar asta pentru că pișichera a descoperit că atunci când mami o ceartă se poate refugia în brațe la tati, fiindcă el niciodată nu o va refuza.

Au fost discuții și pe tema asta, pentru că există o înțelegere între ei să nu se saboteze reciproc în chestiunile care privesc educația. Când unul spune că „e neagră”, păi neagră zice și celălalt, chiar dacă trebuie să-și muște buzele. Doar că argumentul lui ginere-meu pentru faptul că încalcă regula a fost atât de emoțional încât nu îți mai vine să te cerți și contrezi cu el.

„Ce să fac, îmi e și mie drag când vine la mine și mi se cuibărește în brațe! Știu că o face cu un interes, dar tot mi-e drag. Că numai în situații din astea o face…”

Articolul poate fi citit în întregime pe www.totuldespremame.ro

INTERVIURILE HotNews.ro