Sari direct la conținut

Plafonarea prețurilor RCA: Asigurătorii cer ca statul să compenseze creșterile de preț, așa cum o face la energie și gaze

HotNews.ro
Asigurare RCA, Foto: ASF
Asigurare RCA, Foto: ASF

​​Asigurătorii cer Guvernului implementarea unor măsuri de ajutor a industriei de asigurări în eventualitatea în care va adopta plafonarea prețurilor RCA. Una dintre propuneri este ca statul să compenseze diferența de preț dintre primele practicate de asigurătorii RCA și tariful plafonat, similar cu schema de compensare pentru consumul de energie electrică şi gaze naturale, în care furnizorii sunt compensați de la buget pentru reducerile din facturi.

Având în vedere Proiectul de Hotărâre de Guvern privind stabilirea tarifelor de primă maxime aplicabile de către societățile care practică asigurarea obligatorie RCA, UNSAR – Uniunea Națională a Asigurătorilor și Reasigurătorilor din România, împreună cu BAAR – Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România și PIAR – Patronatul Industriei Asigurarilor din Romania au transmis Guvernului României, Ministerului Finanțelor Publice și Autorității de Supraveghere Financiară punctul de vedere și soluțiile concrete ale industriei de asigurări și rămân categoric împotriva adoptării Proiectului de HG în actuala formă.

Ce măsuri complementare propun asigurătorii în cazul plafonării prețurilor RCA

Pe de altă parte, spun luni reprezentanții asigurătorilor, în cazul în care se dorește continuarea discuțiilor în acest sens, industria de asigurări consideră că este necesară amendarea proiectului de HG prin implementarea unui pachet de măsuri precum:

  • îndreptarea în cel mai scurt timp a aspectelor din legislația națională (Legea 132/2017) care reglementeză asigurarea RCA și pentru care România se află în procedură de infringement;
  • – emiterea Ordinului comun al Ministerului Sănătății și Autorității de Supraveghere Financiară privind implementarea baremului traumatologic pentru stabilirea despăgubirilor morale pe cale amiabilă, așa cum s-a prevăzut încă din 2017 prin art. 22 alin.(5) lit.a) din Legea 132/2017;
  • – îndreptarea articolelor specifice din Legea 132/2017 care nu permit asiguratorului un control al costurilor cu reparațiile autovehiculelor;
  • – demararea unui proiect național ce vizează reducerea frecvenței și gravității accidentelor rutiere și adoptarea unor măsuri urgente de creștere a gradului de cuprindere în asigurare și de combatere reală a fraudelor care să vină imediat și eficient în sprijinul eforturilor deja existente în această zonă;
  • – posibilitatea de a implementa pe o anumită perioadă de timp o schemă de compensare pentru acoperirea diferențelor negative dintre primele practicate de asigurătorii RCA la ora actuală și tariful plafonat, similar cu schema de compensare pentru consumul de energie electrică şi gaze naturale reglementată prin OUG 118/2021. De asemenea, se poate lua în considerare și compensarea de către stat a taxelor și contribuțiilor lunare plătite către Fondul de Garantare a Asiguraților, Fondul Național de Protecție și Autoritatea de Supraveghere Financiară pe durata aplicării HG.
  • – Aceste mecanisme de compensare ar trebui să fie în mod obligatoriu însoțite și de măsura asumării de către clienții cu autovehicule pentru transportul bunurilor (care reprezintă peste 90% din asigurații cu risc ridicat) a unui plan de acțiune care să prevadă măsuri clare și ferme de conduită și proceduri concrete (măsurabile și controlabile) care să conducă la reducerea frecvenței daunelor pentru acești clienți, care acum generează cea mai mare frecvență a daunelor, de 21%, adică de peste 4 ori mai mare decât media generală de aproximativ 5%.

Indiferent de soluția finală aleasă, asigurătorii spun că orice modificări ale legislaţiei RCA trebuie să respecte legislaţia UE, să fie făcute în principal în beneficiul victimelor accidentelor, respectiv terțelor persoane prejudiciate prin accidente de vehicule – și nu doar al transportatorilor și să ofere predictibilitate și echilibru în piața de asigurări.

Conducerea ASF, audiată în Parlament pe tema plafonării prețurilor RCA, pe fondul falimentului City Insurance

Conducerea Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a fost audiată marți de către Comisiile reunite de Buget finanțe din Parlament pe tema proiectului plafonării prețurilor RCA pe fondul falimentului City Insurance.

Nicu Marcu, președintele ASF a spus că singura soluție pe care o vede în prezent pentru reducerea prețurilor RCA este plafonarea tarifelor în tandem cu crearea unui asigurător de stat.

  • „Acest proiect de HG (n.a privind plafonarea tarifelor RCA) a fost o acțiune a noastră în ultimă instanță. Avem puține companii de asigurări, le-am garantat că suntem garantul unei piețe corecte. Am vorbit cu actualul ministru de Finanțe referitor la faptul că există în lege posibilitatea de a înființa o companie de stat, înțeleg că a demarat demersurile, să sperăm că se și întâmplă.
  • ASF în afară de ce face acum nu poate face altceva. Dacă în tandem cu această plafonare se înființează această companie de stat, piata se va împărți la mai mulți și prețurile vor scădea. Alta soluție nu avem.”, a declarat Nicu Marcu.

Șeful ASF a fost susținut de Nicolae Neagu, șeful comisiei de Finanțe de la Senat (PNL), care a precizat că liberal fiind este de părere că cea mai bună soluție la acest moment este plafonarea prețurilor.

Un alt oficial ASF a spus în cadrul audierilor că în prezent ar mai fi în vigoare 800.000 de polițe RCA, care în data de 8-9 mai ar urma să fie denunțate automat, astfel că plafonarea prețurilor ar fi o măsură prin care să poată fi traversată toată această perioadă care ar putea fi speculată pentru alte creșteri de prețuri.

Claudiu Năsui (USR): Asiguratorul de stat va fi în primul rând un nou magnet de sinecuri

Prezent la audieri, deputatul USR, Claudiu Năsui, a criticat atât proiectul plafonării tarifelor RCA, cât și ideea creării unui asigurător de stat.

Contactat de HotNews.ro, acesta a declarat următoarele:

  • „Mentalitatea socialistă se vede din nou în PNL și în parlament. Acum vor să plafoneze tarifele și să facă un asigurator de stat. Asiguratorul de stat va fi în primul rând un nou magnet de sinecuri. Dar, mai important ce exact va face acest asigurator? Va vinde RCA ieftin celor cu risc mare ca să plătească daune mari. Adică tot săracul român deja taxat la sânge să plătească și asta.
  • Plafonarea tarifelor în condițiile în care asiguratorii deja fac pierderi pe segmentul RCA și ASF le tot cere să vină cu bani de acasă ca să le acopere e iar o greșeală. De fapt vor ajunge să scumpească RCA-ul. Asta s-a întâmplat și atunci când statul a plafonat RCA la transportatori. Ce au făcut asiguratorii? Au crescut primele de asigurare pentru tot restul populației. Practic românul mediu cu o mașină mică neriscant a ajuns să-l subvenționeze pe transportatorul internațional cu camion plin cu marfă care atunci când face o daună, o face foarte mare.”, a declarat pentru HotNews.ro Claudiu Năsui.

Transportatorii auto au fost păcălițiîn vinerea de 18 februarie 2022 când autoritățile au anunțat că vor plafona pentru 6 luni tarifele RCA, pentru a opri protestele pregătite împotriva creșterii acestor tarife pe fondul falimentului City Insurance. În timp ce șeful ASF a promis că prețurile RCA vor fi plafonate la nivelul tarifelor de referință, Ministerul de Finanțe a pus în dezbatere în aceeași zi un proiect de HG cu tarife și cu 97% mai mari.

Această discrepanță mare între tarifele maxime la RCA din proiectul de Hotărâre de Guvern, pus în consultare publică pe 18 februarie de Ministerul de Finanțe, și tarifele de referință RCA publicate de ASF pe 21 februarie a fost subliniată recent și de Consiliul Economic și Social (CES) într-un proiect de aviz nefavorabil obținut și prezentat în data de 1 martie de HotNews.ro.

CES nu a dat avizul final marți, 1 martie, pe proiectul de hotărâre de Guvern, actul fiind returnat la Ministerul de Finanțe. Termenul de avizare la CES este 9 martie 2022, arată datele CES. Proiectul prezentat de HotNews.ro este un proiect de aviz nefavorabil.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro