Planet 9 – Există în Sistemul Solar o planetă gigantică despre care nu știm? – O ipoteză atractivă sau căutarea acului în carul cu fân

​În 2016 doi astronomi cunoscuți au venit cu o ipoteză care a făcut vâlvă: la multe miliarde de km de Terra, la limita exterioară a sistemului nostru planetar, există o planetă gigantică. Descoperitorii spuneau atunci că poate în cinci ani o vom și observa, însă căutarea Planetei 9 nu a dus nicăieri. În articol puteți citi de ce ar putea exista o planetă gigantică și cât de mare ar putea fi. Cum de un am găsit această planetă și de ce practic e ca și când am căuta ”acul în carul cu fân”.

Informația pe scurt:

• Cinci planete erau cunoscute încă din Antichitate, Uranus a fost descoperită în 1781, iar Neptun, în 1846. Timp de 76 de ani, între 1930 și 2006 a existat și o a noua planetă, Pluto, care a fost apoi retrogradată la rangul de ”planetă pitică”.

• Acum cinci ani doi astronomi au prezentat o lucrare în care spuneau că o a noua planetă, ”Planet Nine”, cum au numit-o ei, există la marginea Sistemului Solar și are o orbită alungită, ceea ce înseamnă că i-ar lua peste 10.000 de ani să facă o orbită completă în jurul Soarelui.

• Ei și-au bazat ipoteza pe faptul că orbitele câtorva obiecte mici și extrem de îndepărtate sunt alungite ca niște elipse și că elipsele acestea sunt îndreptate în aceeași direcție. Concluzia a fost că gravitația unei planete de câteva ori mai masive decât Neptun a aranjat aceste orbite în aceeași direcție.

• Dacă Planeta 9 există, ea ar putea fi în medie la 90 miliarde km de Soare, de 20 de ori mai departe decât Neptun. Planeta 9 ar fi de 5-10 ori mai masivă decât Terra.

• Mulți astronomi spun că nu vom găsi prea curând această ipotetică planetă: nu știm în ce zonă a cerului este, ne-am bazat pe calcule legate de prea puține obiecte îndepărtate și simulări mai noi contrazic teoria din 2016, cum că doar o planetă uriașă ar fi putut ”deranja” orbitele unor mici obiecte înghețate.

• În 2012, anul așa-zisei ”apocalipse mayașe”, lumea nu s-a sfârșit, dar una dintre cele mai exagerate teorii ale conspirației era legată de o așa-numită planetă ”Nibiru” care ar urma să distrugă Pământul. Evident că erau doar aberații.

• O altă teorie prea puțin verosimilă este că s-ar găsi la marginea Sistemului Solar o mică gaură neagră, însă așa ceva este imposibil matematic.

Planetele, o scurtă istorie a cunoașterii

Fără telescop, planetele se văd precum puncte de lumină care traversează cerul, dar oamenii le-au urmărit mișcările mii de ani. Oamenii din vechime urmăreau cinci planete care se vedeau cu ochiul liber: Mercur, Venus, Marte, Jupiter și Saturn. Nu știau că Uranus este planetă, deși uneori se vedea și ea cu ochiul liber: Uranus a căpătat statutul de planetă în 1781 după observațiile celebrului astronom William Herschel care inițial crezuse că este fie o stea, fie o cometă.

Planeta Uranus (sursa – NASA)

În 1846 doi matematicieni, John Adams și Urbain Le Verrier au prezis, folosindu-se de ecuațiile legii gravitației universale a lui Newton, existența planetei Neptun. Într-adevăr, Johann Galle de la observatorul din Berlin a găsit planeta, folosindu-se de indicațiile lui Urbain Le Verrier. A fost un moment extraordinar fiindcă s-a dovedit faptul că matematica putea fi utilizată pentru a găsi obiecte foarte îndepărtate.

În 1930 avea să fie descoperită a noua planetă, Pluto, de către Clyde Tombaugh, la observatorul din Flagstaff, Arizona, înființat de excentricul Percival Lowell (care murise în 1916 dar a rămas în istorie pentru teoriile sale fanteziste despre ființe extraterestre inteligente care ar exista pe Venus și Marte. Pluto a fost găsită în apropiere de locul unde oamenii se așteptau să găsească o planetă, iar când l-au găsit pe Pluto, a fost considerată planetă.

Planeta Neptun (sursa – NASA)

Și-a păstrat statutul timp de 76 de ani, până la un congres ținut la Praga în august 2006, de Uniunea Astronomică Internațională, la Praga, când a fost retrogradată la statutul de ”planetă pitică” fiindcă nu întrunea toate criteriile pentru a mai fi planetă, după ce alte corpuri mari fuseseră descoperite în regiune.

Planeta 9 – Un gigant care i-ar putea lua locul lui Pluto?

Ei bine, Michael Brown, unul dintre cei care au susținut fervent că Pluto nu mai trebuie să fie planetă (i se spune The man who killed Pluto) a venit în 2016 cu o teorie pe care a formulat-o împreună cu un alt astronom cunoscut Konstantin Batygin.

Brown și Batygin de la Caltech (Institutul de Tehnologie din California) au venit în 2016 cu ideea că există o a noua planetă la marginea Sistemului Solar, mult mai departe de Neptun. Au numit-o ”Planet 9” sau ”Planet Nine”, dar alții i-au spus acestui obiect ipotetic ”Planet X”, ”Planet Next”,” sau „Giant Planet Five” (fiindcă există deja patru planete gigantice).

Acești cercetători au găsit dovezi matematice care, susțin ei, ar indica faptul că în Sistemul Solar ar mai exista o planetă îndepărtată, Planet X sau Planet 9 care ar avea o orbită alungită în jurul Soarelui, o orbită completă chiar de 10-20.000 de ani.

Planeta ar fi de zece ori mai masivă decât Terra, însă ar fi gazoasă, cu un miez solid și extrem de rece, pentru că s-ar afla în medie de 20 de ori mai departe de Soare decât este Neptun. Planeta Neptun este la o distanță medie de 30 UA (unități astronomice) față de Soare, adică 4,5 miliarde km. Dacă Planeta 9 ar exista, ea ar putea fi în medie la 90 miliarde de Soare și la punctul de maximă depărtare ar putea fi la 255 miliarde km.

Pe Neptun temperatura medie este de -200 de grade în partea de sus a norilor și lumina Soarelui este de 900 de ori mai slabă decât pe Terra. Pluto este la 6 miliarde km de Soare și temperatura medie este -230 de grade C.

Calea Lactee (sursa – subarutelescope.org)

Konstantin Batygin spunea, în 2020, că cele mai noi calcule arată că Planet 9 este mai mică și mai apropiată: mai exact este de cinci ori mai masivă decât Terra și perioada orbitală este de cel mult 10.000 de ani. El era sigur că există și se arăta încrezător că o vom găsi ”în acest deceniu”. Tot el admitea însă într-un alt interviu că Planet 9 este de milioane de ori mai puțin luminoasă decât Neptun care nu poate fi văzută cu ochiul liber.

NASA menționează faptul că anunțul din 2016 NU înseamnă că avem o nouă planetă în sistemul solar, fiindcă existența acestei lumi este, pentru moment, doar teoretică și planeta nu a fost observată.

Lucrarea a fost publicată în The Astronomical Journal în ianuarie 2016 sub titlul: EVIDENCE FOR A DISTANT GIANT PLANET IN THE SOLAR SYSTEM Autori: Konstantin Batygin și Michael E. Brown. Cei doi s-au apucat să studieze problema după ce au citit cercetări făcute de un astronom pe nume Scott Sheppard.

Planet Nine este deocamdată Planet NU – De ce nu am găsit-o

Brown spunea, cu mult optimism în 2016, că planeta ar putea fi găsită în următorii cinci ani, dar acest lucru nu s-a întâmplat și alți astronomi spun că sunt șanse minime s-o găsim, chiar dacă ar exista. El susținea atunci că nu poate exista o altă explicație pentru acele orbite modificate.

Dar de ce sunt cei doi atât de siguri că există o planetă foarte mare mult dincolo de Neptun? Ei bine, pentru că au observat că orbitele unor mici obiecte înghețate și foarte îndepărtate au fost puternic distorsionate și aliniate într-un fel special, iar cei doi astronomi spun că doar o planetă mare putea avea un astfel de efect.

Oamenii au tot descoperit în ultimele decenii obiecte de mici dimensiuni care se rotesc în jurul Soarelui la depărtări mari. Cele mai multe sunt considerate asteroizi și se estimează că sunt sute de mii de obiecte ce au diametrul mai mare de 100 km. Sunt obiecte care se rotesc în jurul Soarelui, fie pe orbite similare cu a lui Neptun sau mai mari. O parte sunt pe orbite înclinate și altele au orbite alungite și ajung mai aproape de Soare decât Saturn.

Se numesc obiecte transneptuniene (OTN-uri) pentru că orbitele lor sunt mai mari decât orbita lui Neptun sau locul cel mai îndepărtat pe orbita lor este mai departe decât este Neptun față de Soare.

Cele mai îndepărtate astfel de OTN-uri se numesc ”OTN-uri extreme” (eTNOs, în engleză) fiindcă au orbitele foarte foarte mari și se duc departe de Soare, mai departe decât restul obiectelor. Li se mai spune ”extreme Kuiper Belt Objects” pentru că cele mai multe ocupă o zonă denumită centura Kuiper, la limita exterioară a sistemului nostru planetar, unde lumina Soarelui este foarte slabă.

Centura Kuiper este o întindere uriașă, de la orbita lui Neptun, până la distanța de 50 de UA față de Soare (7,5 miliarde km) În acestă zone se găsesc planetele pitice dar și multe milioane de obiecte cosmice rămase de la formarea Sistemului Solar. Centura poartă numele olandezului Gerard Kuiper care a speculat că, dincolo de orbitele plsnetelor, în zonele marginale ale Sistemului Solar, se află milioane de comete înghețate.

”Nu se pot descoperi foarte multe astfel de obiecte, fiindcă sunt îndepărtate. Din ce am descoperit noi până acum, avem și obiecte mari și acesta a fost și motivul pentru care Pluto a fost detronat de pe locul lui de planetă fiindcă am descoperit obiecte la fel de mari ca el, cum ar fi Eris. Noi vedem doar cele mai mari astfel de obiecte îndepărtate, pe cele mici nici nu prea poți să le vezi”, explică pentru HotNews.ro, astronomul Adrian Șonka.

Aceste obiecte mari au orbite ”stricate”, distorsionate, cineva le-a deranjat orbitele și se bănuiește că Neptun le-a deranjat orbitele sau chiar ele între ele au făcut acest lucru.

”Michael Brown are acces la telescoapele mari din Hawaii și în observațiile lui a descoperit câteva dintre aceste obiecte foarte îndepărtate și a observat că orbitele câtorva obiecte (6 obiecte) sunt alungite ca niște elipse și că elipsele acestea sunt îndreptate în aceeași direcție. Practic s-a gândit că aceste orbite sunt aliniate și a venit cu ideea că gravitația unei planete de câteva ori mai masive decât Neptun a aranjat aceste orbite în aceeași direcție”, explică Adrian Șonka.

Planeta 9 nu este o dispută valabilă în astronomie, nu prea se ceartă oamenii pe tema existenței ei, spune Adrian Șonka. Sceptici au spus că ipoteza este bazată pe prea puține obiecte, cu șase obiecte nu prea convingi pe nimeni și deci mai este nevoie de dovezi.

Simulări mai recente pe calculator, cu miliarde de obiecte introduse, au arătat că orbitele acestor obiecte îndepărtate nu ar trebui să fie deranjate în mod special de o astfel de Plantă 9, dacă ea ar exista.

Un studiu mai recent subliniază faptul că, pornind doar de la 6 sau 10 obiecte transneptuniene, nu este suficient pentru a trage concluzia că există o planetă mare în zonă

Sunt greu de găsit astfel de OTN-uri, fiindcă sunt extrem de îndepărtate și strălucirea lor aparentă este extrem de mică. Telescopul Hubble poate detecta obiecte cu strălucire aparentă mică, însă doar dacă sunt mari. Nu avem însă telescop care să ne permită să vedem obiecte cu o strălucire atât de mică cum se bănuiește că ar avea acestă presupusă planetă 9.

Ar trebui să ne preocupe acestă Planetă 9? ”Eu unul aș căuta asteroizii care s-ar putea ciocni de Pământ, mai mult decât planeta asta. S-ar putea să fie ceva asemănător cu Pluto despre care se va zice că este asteroid sau planetă, s-ar putea să nu fie atât de spectaculoasă. Mai bine ne-am uita în vecinătatea Pământului”, este de părere Adrian Șonka.

Dovezile privind existența Planetei 9 nu sunt concludente și este foarte posibil ca eșantionul de OTN-uri să fie viciat, și cu siguranță este prea mic, astfel că așa-zisa aliniere a orbitelor poate să nu fie un efect real, ci rezultanta modului în care aceste obiecte au fost observate.

O problemă este că NU știm direcția în care s-ar afla planeta și nu ai cum să observi tot cerul la întâmplare când este vorba să găsești un obiect cu o strălucire redusă. ”Telescoapele mari au câmpul mic și nu poți face o scanare a cerului, fiindcă îți ia 100 de ani și nu are rost. Se așteaptă telescopul Vera Rubin care o să scaneze cerul în câteva zile și poate cu ajutorul lui, așa la întâmplare să se asocieze ce ai găsit cu ce s-a calculat, dar momentan nu avem o efemeridă”, spune Adrian Șonka. Efemeridele sunt tabele astronomice în care sunt indicate pozițiile zilnice ale aștrilor.

Vera C. Rubin Observatory va fi construit pe muntele Cerro Pachon din Chile și va începe să funcționeze la final de 2023, în cel mai bun caz. Poartă numele unui astronom care a descoperit dovezi esențiale despre existența materiei întunecate.

Și când vom avea un telescop care poate scana rapid tot cerul, va trebui să avem și o super-putere de calcul pentru a analiza rapid toate informațiile: spre exemplu cum scade strălucirea fiecărei stele de pe cer.

Cum de găsim exoplanete situate la sute de ani lumină și nu putem găsi una care s-ar putea găsi la nici un an lumină? Descoperim exoplanetele datorită stelelor de lângă ele, fără stele nu am afla nimic despre ele. Aici în sistemul Solar avem doar Soarele și știm ce se află între el și Terra.

Alte ipoteze

A mai fost o ipoteză legată de aceste orbite ciudate ale OTN-urilor: că ar exista o gaură neagră de foarte mici dimensiuni, însă este o ipoteză nerealistă: găurile negre sunt foarte, foarte rare și statistic vorbind nu ai cum să ai o gaură neagră în sistemul solar fiindcă sistemul solar este foarte foarte mic în comparație cu tot universul și găurile negre sunt foarte rare.

Unde s-ar fi putut forma Planeta 9 – ipotezele lui Konstantin Batygin

– s-a format în zona unde ar putea fi acum, dar pare puțin probabil

– este un obiect care a fost ”furat” de la o altă stea acum miliarde de ani când Soarele încă se găsea în cluster-ul stelar în care a luat ființă – tot puțin probabil.

– s-a format mult mai aproape de Soare, într-o vreme când sistemul solar era la începuturi și planetele începeau să se formeze din norii de gaz și praf – teoria favorită a lui Batygin care spune despre Planeta 9 ”A rămas un timp în zona regiunii uriașe de formare a planetelor, înainte să fie împrăștiată de Jupiter sau Saturn și apoi orbita i-a fost modificată de stele aflate în trecere”.