Sari direct la conținut

Politic Show: Cum si-a aranjat liderul PSD cartile pentru Congres: „Echipa Geoana”, schema de castigare a alegerilor din partid; PDL a ingropat dosarul „Udrea” mana-n mana cu procurorii, iar senatorii vor sa-si treaca cheltuielile la secret

HotNews.ro

PDL a îngropat dosarul „Udrea” mână-n mână cu procurorii. Elena Udrea a scăpat de un scandal în Comisia juridică şi în plenul parlamentului după un şir de decizii la limită luate de Parchet şi de şefa Camerei Deputaţilor, colega sa de partid Roberta Anastase. Dacă procurorii s-au întrecut în a dispune neînceperea urmăririi penale a Elenei Udrea şi pentru fapte pentru care n-au fost sesizaţi de parlament, Anastase a avut grijă ca informarea Parchetului în acest caz să nu ajungă la deputaţi decât după termenul de 20 de zile pe care îl aveau la dispoziţie pentru a contesta documentul magistraţilor, noteaza EvZ.ro

Cum şi-a aranjat liderul PSD cărţile pentru Congres: „Echipa Geoană”, schema de câştigare a alegerilor din partid. Mircea Geoană şi-a finalizat echipa cu care se va prezenta la Congres: dacă va reuşi să impună schimbarea statutului, astfel încât să se voteze după formula lider+echipă, Geoană are mari şanse să prindă un nou mandat. Cu două săptămâni înainte de alegerile interne din PSD, Mircea Geoană a negociat cu o serie de lideri locali susţinerea la Congres, în schimbul unui loc în noua echipă de conducere. Este vorba de şefi de organizaţii puternice, care vor da grosul delegaţilor la Congres, începând cu organizaţia de Bucureşti (plus cele şase sectoare). Aceştia i-au garantat că nu vor exista „accidente”. Cu toate astea, pentru Geoană, există riscul ca, în ziua votului, delegaţii să nu ţină cont de recomandarea şefului de organizaţie, scrie Gandul.

Confruntare caineasca pentru presedintia PSD. Adrian Nastase si-a tinut promisiunea si a anuntat ieri, in Consiliul National al PSD, intrarea sa in cursa pentru sefia partidului. Cristian Diaconescu si Miron Mitrea au confirmat formarea unui tandem, fara a da insa alte detalii. Sunt convins ca n-a fost vorba de un stimul energetic, chiar daca este o zi de joi”, spune Nastase in preambulul discursului sau, referindu-se la sala plina de membri ai Consiliului National (CN). Vine apoi anuntul candidaturii, raspuns la „foarte multe mesaje” primite de la colegi. „Raspunsul este clar si direct: da, candidez!”, spune apasat Nastase. La cativa metri mai incolo, la lunga masa de prezidiu, presedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, primeste anuntul ridicand ochii din foile pe care le frunzarise pe tot parcursul discursului lui Mircea Geoana si zambeste satisfacut, scrie Romania Libera.

Senatorii vor să-şi treacă cheltuielile la secret. Nemulţumiţi că află electoratul cât cheltuieşte fiecare din banii publici, senatorii trag sfori să stopeze publicarea sumelor care le revin lunar. În şedinţa de marţi a conducerii Senatului, PDL, UDMR şi PSD au făcut front comun pentru a pune la secret cheltuielile individuale. Decizia se va lua în cel mult două săptămâni, când se va schimba şi site-ul Senatului. Un senator cheltuieşte în jur de 30.000 de lei lunar. Sumele pentru indemnizaţia, biroul, diurna, cazarea, deplasările sau facturile telefonice ale fiecăruia se fac publice din ianuarie 2009, noteaza EvZ.ro

Cristian Campeanu, in editorialul „Unitate de gandire revolutionara intre Iliescu si Osama„, scrie: „Cand Ion Iliescu a afirmat ca in Romania comunistii au rasturnat regimul comunist si, prin urmare, ca Revolutia nu putea fi anticomunista, unii au zis c-o fi Alzheimer, altii ca batranul are dreptul, dupa atatia ani de lupta, la micile lui excentricitati. Cand a si plusat ca stalinismul, care ar fi fost adevarata victima a anului 1989, n-a fost de fapt comunism (si nici macar de stanga), ci capitalism de stat, oamenii de bun-simt s-au revoltat pe buna dreptate. Vladimir Tismaneanu, bunaoara, a remarcat ca Iliescu si-a descoperit nostalgii trotkiste si hruscioviste, daca nu de-a dreptul leniniste, la fel ca un alt frate intru marxism, „filozoful” sloven Slavoj Zizek (am pus filozof intre ghilimele pentru ca filozofii adevarati ar trebui, din principiu, sa semene mai mult cu Socrate decat cu un amestec de Che Guevara si Elton John)”. Integral in Romania Libera.

In editorialul „Scut antipolitică în România„, Horia Ghibuţiu noteaza: „În virtutea unei tradiţii lansate într-un neuitat decembrie, ne-am culcat cu o temă pe agenda publică şi ne-am trezit cu alta. La începutul zilei de ieri, atenţia românilor pătrunşi de captivanta viaţă politică a partidelor era îndreptată spre Consiliul Naţional al PSD. A fost suficientă o şedinţă ad-hoc a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării pentru ca Traian Băsescu să mute, a câta oară?, ceşcuţa de cafea cu caimac de pe măsuţa lui Mircea Geoană – o altă victorie în plan politic, pentru simplul motiv că şeful Senatului s-a văzut nevoit să răspundă la întrebări privind decizia preşedintelui, în timp ce şeful statului n-a avut niciun motiv să comenteze „mişculaţiile”, vorba lui Ion Iliescu, dintr-un partid oarecare”. Integral in EvZ.ro.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro