Populismul e mai rau decat coruptia

Vă spune asta un om care le-a văzut pe amândouă în acțiune. Da, populismul distruge mai repede și mai sigur fibra morală și sistemul valoric al unei societăți, decât toate practicile de deturnare a banilor publici. Împotriva corupției există remedii, împotriva populismului, nu.

Populismul și corupția au ceva în comun: afectează dramatic libertatea economică a indivizilor. Populismul, spre exemplu, îl poate face pe cetățean dependent de stat, îi reduce sensibil sentimentul de responsabilitate individuală (un om lipsit de responsabilitate nu este un om liber), îl aruncă într-o spirală a dezamăgirii din care nu poate ieși decât prin fantasmele autoritarismului (moment în care își va pierde și libertățile politice). Corupția distorsionează, la rândul ei, piețele și competiția liberă, plasând individul într-un mecanism înrobitor, din care nu poate acționa decât dacă respectă ”regulile sclaviei”. Mai târziu sau mai devreme, individul care acceptă practicile corupte va sfârși prin a admite că libertatea lui depinde exclusiv de gradul de complicitate cu sistemul corupt.

Cu corupția se poate trăi. Banii circulă în societate. În fond, banii din corupție acoperă, în multe situații, costurile subfinanțării, ale unei absențe cronice sau ale unei urgențe. Ai medici prost plătiți, ei vor pretinde să fie mai bine plătiți direct de către beneficiarii care plătesc asigurări modice. Ai autostrăzi scumpe? Plătești și costurile lipsei cronice de autostrăzi. În final, vei decide că e mai important să ai autostrada, decât banii care ajung în buzunarele politicienilor care au încheiat contractele. Vrei să-ți rezolvi o problemă cu funcționarul? Pentru tine e mai important să-ți rezolvi problema decât banii de peșcheș.

Nu vreau să legitimez corupția. Vreau doar să spun că ea are și funcții economice pozitive: ”unge” mecanisme, umple goluri, acoperă costuri ascunse. Dar indivizii nu sunt liberi. Potențialul economic este valorificat minimal și, mai devreme sau mai târziu, corupția sistemică erodează instituțiile democrației și pieței libere.

Din fericire, cu corupția se poate lupta. Un sistem judiciar puternic, independent de forțele politice și de interesele de afaceri, poate descuraja masiv practicile corupte. Evident, nu va putea eradica corupția în întregul ei. Pentru asta e nevoie și de o cultura a transparenței, credința în câteva valori fundamentale (libertatea, fiind una dintre ele), reacția cetățenilor la inechitate, sancțiunea prin vot etc.

Populismul este un monstru mult mai periculos în democrațiile moderne. În primul rând, pentru că se camuflează în ”binele public”, apelează la valori fundamentale și pare că le servește. Nu-i așa că trebuie să mărim pensiile cu 50%, să fim solidari cu cei care au muncit și au plătit o viață contribuțiile? Nu-i așa că salariile profesorilor trebuie mărite cu 50%, întrucât a fost categoria cea mai vitregită în anii tranziției și prestează acea muncă cu cea mai înaltă valoare socială? Nu-i așa că statul trebuie să plătească despăgubiri bieților cetățeni care au depus banii la FNI, fiind înșelați cu complicitatea unor politicieni și instituții bancare ale statului? Nu-i așa că cei care nu-și mai pot plăti creditele în franci elvețieni trebuie ajutați de stat ca să nu-și piardă casele sau garanțiile ipotecare? Ce vină au ei că a crescut rata de schimb CHF-EURO? Nu-i așa că trebuie să găsim o formă de solidaritate? Să punem un curs fix, ”mai decent”, la care plătesc ratele, chiar dacă banca pierde bani, că, până la urmă, e responsabilitatea bancherilor veroși, care i-au ademenit și acum i-au adus în sapă de lemn. Sau să suporte statul diferența de curs, pentru că statul trebuie să își ajute cetățenii în nevoie.

Pentru populiști, formule precum ”plătește statul”, ”să-i ajutăm pe cei în nevoie”, ”să fim solidari” sunt golite de conținut, dar au efectul magic al obținerii sprijinului majoritar. Te opui? Înseamnă că nu vrei să-i ajuți, că nu ești solidar, că ești lipsit de compasiune, că ai interese ascunse. După ce își justifică moral discursul sau acțiunea, populistul are nevoie de o acoperire practică a generozității sale: e ”statul” atotputernic, ”bugetul”- un fel de corn al abundenței sau e bancherul fără scrupule, bogații care au prea mult și nu vor să împartă cu ceilalți. Dacă e nevoie îți aduce și argumente juridice sau precedente: avem o directivă europeană, s-a mai întâmplat și în alte țări.

Cine se poate lupta cu acest val de bunăvoință? Cine poate să îl contrazică pe domnul sau doamna Populism că sute de mii de oameni, milioane de oameni au nevoie de sprijin, de ajutor, de bani mai mulți?

Spirala populismului alimentează periculos acest monstru uriaș, dar vag și difuz, insidios pentru că apelează la mase în numele unor valori sociale superioare. Nimeni nu se va opune. Toți politicienii, de la stânga la dreapta, nu doar că vor aproba tacit, dar vor sări cu propuneri și mai generoase. Să nu le dăm doar 50%, să le dăm 100%. Începe competiția populiștilor, goana nebună după voturi, furia de a nu rămâne în plan secund în corul binefăcătorilor neamului.

Ziarele și televiziunile le vor sprijini inițiativele. Cum ar putea să își ostilizeze audiența? Cum ar putea să își supere patronii politici? Cum să se pună împotriva consensului general, cum să nu fie parte a orgiei mistice din jurul Binelui Colectiv.

Unde duce populismul?

Primul efect al inițiativelor populiste este deschiderea ”cutiei cu bunătățuri”, semnul că ”este de unde da”. Vin și medicii, și poștașii, și cei care au luat credite în euro, și cei care au jucat la Caritas, vin toți cei care se simt nedreptățiți, care simt că au nevoie de ajutor, căci –nu-i așa?- e momentul solidarității, e timpul răscumpărărilor. Acum domnul sau doamna Populist rămâne perplex. Nu se aștepta la asta. Nu știe cum să justifice de ce unora, da și altora, ba. Se bâlbâie, prima reacție e să spună: ”da, să se dea la toți”, pe urmă i se atrage atenția că nu mai sunt bani, că trebuie să ia de la alții. Nu mai știe de unde să ia. Bugetul e secătuit, țapii ispășitori au fost jumuliți și epuizați.

Al doilea efect este că întreaga societate se transformă într-o turmă de oameni lipsiți de responsabilitate individuală. ”Ai văzut că i-au despăgubit pe ăia de la FNI? Eh, așa ne vor despăgubi și pe noi.” Va mai ține cineva cont de avertismente? Va mai calcula cineva riscul în acțiunile economice individuale? Nu, pentru că țara e condusă de niște populiști, care au nevoie de voturi. Important e să fim cât mai mulți iresponsabili. Important e să nu fim singuri, pentru că nimeni n-are nevoie de un singur vot. Dacă vezi mulți oameni că se inghesuie să facă o prostie sau ceva nebunesc, ideea e să nu stai deoparte, ideea e să participi, nu de altceva, dar mai târziu, tu, cel calculat, vei plăti pentru ei. Și de ce să plătești tu pentru cineva, când cineva poate să plătească pentru tine?

Și aici ajungem la al treilea efect. Populismul produce cea mai perversă formă de solidaritate – solidaritatea cu ”chilipirgiii” – și ucide orice urmă de responsabilitate individuală. Ca să supraviețuiești, trebuie să te refugiezi în spiritul de turmă, ca să nu fii prădat de stat, trebuie să te transformi tu însuți în prădător. În fapt, populismul distruge orice formă de solidaritate autentică.

Citeste intreg artiolul si comenteaza pe Contributors.ro