Sari direct la conținut

Preturile la telefonie scad si mai mult: Arbitrul telecom propune o reducere puternica de la 3,07 eurocenti la 0,86 eurocenti/minut a tarifelor de interconectare in telefonia mobila de la 1 ianuarie 2014

HotNews.ro

Preturile la telefonie ar putea scadea si mai mult de la 1 ianuarie 2014. Autoritatea de reglementare in comunicatii (ANCOM) a publicat joi, spre consultare publica, noi tarife maxime de interconectare in telefonia mobila si fixa care ar urma sa fie aplicate incepand de anul viitor. Tariful de interconectare este platit de un operator de telefonie pentru terminarea apelurilor clientilor proprii in alte retele si se regaseste in tarifele finale percepute clientilor. Autoritatea propune ca de la 1 ianuarie 2014 tariful maxim pentru terminarea apelurilor la puncte fixe sa scada de la 0,67 eurocenti/minut la 0,15 eurocenti/minut, iar tariful maxim pentru terminarea apelurilor la puncte mobile de la 3,07 eurocenti la 0,86 eurocenti/minut.

Tarifele maxime vor deveni obligatorii pentru toti furnizorii de retele din Romania, identificati cu putere semnificativa pe pietele de terminare a apelurilor la puncte fixe si mobile din Romania: 51 de furnizori de retele fixe si 6 furnizori de retele mobile. La fel ca pana acum, tarifele de terminare nu sunt diferentiate in functie de tehnologia utilizata (de exemplu, 2G sau 3G, PSTN sau IP), de intervalul orar in care au loc apelurile sau de originea lor (puncte fixe, puncte mobile, retele nationale sau internationale).

  • „Tarifele de interconectare raman cheia competitiei in telecom. Pe piata de terminare fiecare operator are un monopol natural si de aceea este nevoie sa reglementam aceste tarife, iar datele din piata demonstreaza ca nivelurile stabilite de ANCOM in ultimii 10 ani au stimulat concurenta, inovatia si investitiile in piata de comunicatii din Romania. Sub presiunea concurentei, tarifele medii pentru apeluri au scazut de 7 ori, iar consumul a crescut exponential”, a declarat Catalin Marinescu, presedintele ANCOM.

Concurenta a condus spre tarife tot mai mici – in prezent consumatorii romani platesc unul dintre cele mai mici tarife medii la nivelul Uniunii Europene – 1,9 eurocenti/minut – dar a si stimulat operatorii de comunicatii sa realizeze investitii masive in dezvoltarea unor retele tot mai eficiente si in furnizarea de noi servicii, precum cele de internet in banda larga. In plus, anticipand evolutiile viitoare ale pietei de comunicatii din Romania, furnizorii de retele de comunicatii mobile si-au majorat substantial anul trecut portofoliile de frecvente radio. La randul lor, furnizorii de retele de comunicatii fixe au investit in retele performante, capabile sa ofere clientilor viteze de acces la internet, la nivelul celor stabilite de Uniunea Europeana in Agenda Digitala.

www_server_root = ‘http://worker.contentchannel.ro/player’; if(typeof flowplayer == ‘undefined’) { document.write(”); } var domain = document.domain; var domain_split = domain.split(‘.’); var cHannel_domain = domain_split[domain_split.length-2] + „.” + domain_split[domain_split.length-1]; document.write(unescape(„%3Cscript src=’http://worker.contentchannel.ro/player/singleplayer_max/9eb8dceb72f022882407427ccf7efd0a/”+ cHannel_domain +”‘ type=’text/javascript’%3E%3C/script%3E”)); content channel

Tariful de terminare reprezinta pretul platit pe piata de gros de un furnizor de servicii de telefonie operatorului in reteaua caruia sunt terminate apelurile efectuate de proprii utilizatori. Intrucat acest pret se regaseste in tariful perceput utilizatorului final care initiaza apelul, practicarea unor tarife de terminare excesive in raport cu costurile furnizarii eficiente a serviciilor poate prejudicia concurenta la nivelul pietei de telefonie si denatureaza comportamentul de consum al utilizatorilor.

De aceea, pentru a obtine valorile corecte ale tarifelor de terminare, ANCOM a calculat costurile eficiente ale furnizarii serviciilor, utilizand ipoteze de lucru in conformitate cu legislatia din Romania, informatiile transmise de furnizorii de retele, precum si cele mai bune practici de modelare de la nivelul Uniunii Europene, modelele fiind deja consultate public in cursul trimestrului IV 2012.

  • „Am convingerea ca aceste masuri vor da un suflu nou concurentei si vor stimula astfel dezvoltarea unor retele din ce in ce mai performante, folosite tot mai intens de catre tot mai multi utilizatori, pentru servicii mai multe si mai diversificate”, a mai spus presedintele ANCOM.

Masurile supuse consultarii publice prevad noi plafoane tarifare si pentru alte servicii de comunicatii electronice reglementate, respectiv serviciile de tranzit national al apelurilor, serviciile auxiliare de interconectare oferite de toti furnizorii de retele de comunicatii, serviciile de linii inchiriate segmente terminale si serviciile de backhaul pe suport Ethernet, furnizate de societatea Romtelecom.

Documentele pot fi consultate pe pagina de internet a ANCOMaici, persoanele interesate fiind invitate sa formuleze si sa transmita observatii si propuneri pana la data de 30.09.2013, pe adresa sediului central al ANCOM din Str. Delea Noua nr. 2, sector 3, Bucuresti, sau direct la registratura ANCOM. Observatiile si recomandarile pot fi transmise si prin fax la numarul +40.372.845.404 sau prin e-mail pe adresa consultare@ancom.org.ro.

Ca urmare a perioadei de consultare publica si analizare a observatiilor si informatiilor primite, conform normelor cadrului european de reglementare in domeniu si legislatiei din Romania, pot avea loc eventuale ajustari ale tarifelor propuse. De asemenea, ANCOM urmeaza sa notifice Comisiei Europene si autoritatilor nationale de reglementare din celelalte state membre ale Uniunii Europene setul de masuri propuse, impreuna cu motivele care stau la baza acestor masuri. Comisia Europeana si celelalte autoritati de reglementare vor putea transmite ANCOM comentarii si observatii in termen de o luna de la data notificarii, de care ANCOM va trebui sa tina seama in cel mai inalt grad. Intrarea in vigoare a masurilor este preconizata pentru 1 ianuarie 2014.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro