Primăria Sectorului 2 a pus în dezbatere publică regulamentul de ridicare a mașinilor parcate neregulamentar
Primăria Sectorului 2 a pus în dezbatere publică regulamentul de ridicare a mașinilor parcate neregulamentar. Tariful propus pentru recuperarea mașinii este de 500 de lei, dacă proprietarul vine după ea în primele 24 de ore, apoi crește cu 150 lei/zi.
După perioada de dezbatere publică, regulamentul va fi supus la vot în Consiliul Local, iar dacă va fi aprobat, instituția va începe să ridice mașinile parcate neregulamentar.
Ridicarea mașinilor va fi făcută de Administrația Domeniului Public Sector 2, iar dispoziția de ridicare va fi dată de poliţişti rutieri din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti sau Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Bucureşti, ori de către poliţişti locali din cadrul Poliţiei Locale Sector 2.
Plata tarifelor de ridicare, transport şi depozitare se va face către ADP S2.
”Restituirea vehiculului se va face numai proprietarului/ deţinătorului/ utilizatorului legal al acestuia sau persoanei mandate, după încheierea procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei , ce a făcut obiectul aplicării măsurii tehnico-administrative de ridicare a vehiculului , achitării amenzii şi tarifelor de ridicare, transport şi depozitare, în baza certificatului de înmatriculare în original sau al oricărui act din care să rezulte dreptul de proprietate sau folosinţă asupra vehiculului şi a unui act de identitate al solicitantului”, se arată în proiect.
Perioada maximă de depozitare în spaţiile special amenajate a vehiculelor ridicate este de 6 luni.
”În situaţia în care proprietarul/deţinătorul legal al vehiculului nu se prezintă în acest termen pentru eliberare, reprezentanţii ADP/ operatorul economic va înştiinţa poliţia locală, care va proceda în conformitate cu dispoziţiile legii nr.421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenurile aparţinând domeniului public/privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale, cu modificările şi completările ulterioare”, se arată în proiect.
Proiectul este propus de Alexandra Chirilă, consilier local USR și viceprimar. Aceasta spune că amenzile sunt insuficiente pentru a face ordine pe domeniul public.
- ”Văzând sesizările înregistrate de cetăţenii care reclamă staţionările neregulamentare, dar mai ales ocuparea abuzivă a domeniului public, fapte contravenţionale pentru care măsura sancţionării contravenționale pecuniare s-a dovedit insuficientă.
- În vederea asigurării fluenței circulației în condiții de siguranță rutieră, a decongestionării drumurilor publice, şi reducerii riscului producerii de accidente, a degradării carosabilului, parcărilor, spaţiilor verzi şi implicit a reducerii cheltuielilor cu repararea sau întreținerea acestora.
- Pentru eradicarea dispreţului cetăţenilor faţă de reguli și legislație, ca o consecinţă a amenzilor foarte mici, dar mai ales pentru responsabilizarea acestora, propun spre aprobare proiectul de hotărâre”, se arată în referatul de aprobare semnat de Alexandra Chirilă.
Sectorul 2 este între ultimele care nu are un astfel de regulament și unde nu se ridică mașinile parcate neregulamentar. Sectoarele 1, 3, 4, 6 și Primăria Capitalei aplică deja această măsură.