Sari direct la conținut

Profitul miliardarilor lumii în perioada pandemiei, suficient pentru a cumpăra vaccinuri pentru toată lumea

HotNews.ro
Jeff Bezos, Foto: Blue Origin
Jeff Bezos, Foto: Blue Origin

Averea însumată a celor mai bogați zece oameni din lume a crescut cu 540 de miliarde de dolari în timpul pandemiei de coronavirus, relatează BBC News citând datele furnizate de Oxfam.

Printre cei zece miliardari ale căror averi au crescut din martie 2020 și până acum sunt fondatorul Amazon Jeff Bezos, fondatorul Tesla Elon Musk și cel al companiei Facebook Mark Zuckerberg.

Potrivit organizației respective, suma ar fi de ajuns pentru a combate sărăcirea populației, la nivel global, ca urmare a efectelor economice ale pandemiei. În plus, ar rămâne bani pentru achiziționarea vaccinurilor antiCovid pentru toată lumea.

În același timp, averea însumată a miliardarilor lumii echivalează cu totalul cheltuielilor dispuse de guvernele din G20 pentru redresarea economică.

În acest context, organizația citată cere guvernelor să ia în calcul impozitarea suplimentară a miliardarilor lumii.

Raportul organizației ”Inechitatea în vremea pandemiei” a fost publicat chiar în timp ce liderii lumii s-au reunit într-o ședință online în cadrul Forumului Economic Davos.

Măsurile de redresare economică fără precedent adoptate de guverne au dus la o explozie pe piața bursieră, ceea ce a determinat o creștere a averii miliardarilor în timp ce economia reală se confruntă cu cea mai gravă recesiune a secolului, se mai arată în raport.

Din martie până în septembrie 2020, Bezos a câștigat atât de mult încât ar fi putut să le ofere tuturor celor 876.000 de angajați ai companiei Amazon un bonus de 105.000 de dolari și să rămână la fel de bogat pe cât era înainte de pandemia de coronavirus.

Prin comparație, cei mai săraci oameni ai lumii ar putea avea nevoie de un deceniu pentru a-și reveni după această criză.

Oxfam estimează că din cauza pandemiei în jur de 500 de milione de oameni au ajuns să trăiască în sărăcie, anulând astfel evoluția pozitivă privind declinul sărăciei la nivel global înregistrată în ultimii 20 de ani.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro