Proiect de lege: UNPR propune a 13-a pensie pentru cei care au pensii sub nivelul salariului mediu brut
Mai multi senatori UNPR, PSD si PP-DD propun introducerea celei de-a 13-a pensii, potrivit unui proiect de lege depus marti la Senat. Initiatorul acestui proiect, senatorul UNPR Constantin Popa, isi anuntase intentia de a depune intiativa de la inceputul lunii august, precizand atunci ca din cei 5,8 milioane de pensionari, 5,2 milioane au indemnizaţii sub 1.500 de lei.
Potrivit proiectului, care modifica legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, a 13-a pensie se acorda anual, la cerere, persoanelor care au un drept de pensie sub nivelul salariului mediu brut pe economie (2563 lei in iulie, potrivit INS) si nu realizeaza alte venituri.
„Aceasta se stabileste la nivelul salariului minim brut pe tara garantat in plata pentru toate persoanele indreptatite care primesc o pensie mai mica sau egala cu cuantumul acestuia. In acest moment, salariul minim brut este de 1050 de lei
Pentru persoanele care primesc o pensie in cuantum mai mare decat salariul minim brut pe tara garantat in plata, si pana la nivelul salariului mediu brut pe economie, inclusiv, cuantumul celei de-a 13-a pensii se stabileste la nivelul a jumatate din salariul minim brut pe tara garantat in plata” se arata in proiect.
Precizam ca eliminarea celei de-a 13-a pensii a fost o cerinta a creditorilor internationali pentru acordarea imprumutului Greciei.
„Realitatea vietii sociale releva marile dificultati cu care se confrunta persoanele varstnice cu pencii meici care fac fata cu greu cheltuielilor pentru plata utilitatilor si ale alimentatiei de zi cu zi. Pentru acestia restantele la intretinere au devenit o povara adesea insurmontabila. De regula, la finele anului se acumuleaza datoriile la plata costurilor pentru incalzire, energie electrica, apa si canalizare, lipsindu-i de minimele mijloace pentru aprovizionarea cu alimente traditionale la masa sarbatorilor de Craciun si Anul Nou, circumstanta generatoare de masuri disperate” se arata in expunerea de motive.
„Avand in vedere constrangerile bugetare, propunem acordarea celei de-a 13-a pensii, in mod diferentiat, numai persoanelor cu o pensie sub nivelul salariului mediu brut pe economie. Propunem ca, pentru persoanele cu o pensie mai mica sau egala cu salariul minim brut pe tara garantat in plata, cea de 13-a pensie sa fie echivalenta cu cuantumul acestuia, iar pentru persoanele care primesc o pensie in cuantum mai mare decat salariul minim brut pe tara garantat in plata si pana la salariul mediu brut, inclusiv, cuantumul se stabileste la nivelul a jumatate din salariul minim brut pe tara”.
„Acest mod de acordare a celei de-a 13-a pensii are menirea de a reduce decalajele dintre diversele categorii sociale si de a spori, prin masuri de protectie rationale, solidaritatea si coeziunea sociala, puternic afectate de excesiva polarizare actuala”.
Initiatorii acestui proiect sunt:
Agrigoroaei Ionel – senator PSD; Bujor Dumitru-Marcel – senator UNPR; Bumbu Octavian-Liviu – senator UNPR; Butunoi Ionel-Daniel – senator PSD; Deneş Ioan – senator PSD; Iovescu Ioan – senator PP-DD; Jipa Florina-Ruxandra – senator UNPR; Marin Nicolae – senator PSD; Oprea Gabriel – senator UNPR; Popa Constantin – senator UNPR; Purec Ion-Simeon – senator UNPR; Rogojan Mihai-Ciprian – senator UNPR; Vasiliev Marian – senator UNPR; Vochiţoiu Haralambie – senator UNPR; Adam Luminiţa-Pachel – deputat UNPR; Bogdănici Camelia-Margareta – deputat UNPR; Bucur Constantin-Alin – deputat UNPR; Chirvăsuţă Laurenţiu – deputat UNPR; Dalca Ştefan-Petru – deputat PP-DD; Diaconu Adrian-Nicolae – deputat UNPR; Dobre Mircea-Titus – deputat PSD; Emacu Gheorghe – deputat UNPR; Gheorghe Florin – deputat UNPR; Hulea Ioan – deputat UNPR; Matei Călin-Vasile-Andrei – deputat PSD; Mazilu Constantin – deputat UNPR; Mincă Liliana – deputat PP-DD; Mocanu Adrian – deputat PSD; Murgu Neagu – deputat UNPR; Niculescu Dumitru – deputat Independent; Nistor Marioara – deputat UNPR; Puşcaş Iacob – deputat UNPR; Răducanu Ion – deputat UNPR; Tabugan Ion – deputat UNPR