Sari direct la conținut

RCS&RDS apreciaza propunerea de reducere drastica a tarifelor de interconectare in telefonia mobila: Ar insemna reduceri de costuri de peste 150 milioane euro pe an, care ar trebui sa se reflecte in sumele platite de utilizatorii finali

HotNews.ro

RCS&RDS a comunicat marti ca „apreciaza drept binevenita” reducerea tarifelor de interconectare in telefonia mobila de la 1 ianuarie 2014, tarife care se regasesc in sumele platite de utilizatorii finali. Pe baza unor modele de calculatie a costurilor, Autoritatea de reglementare in comunicatii (ANCOM) a propus luna trecuta o reducere puternica a acestor tarife de la 3,07 eurocenti/minut la 0,86 eurocenti/minut odata cu inceputul anului viitor. „Scaderea tarifelor pentru terminarea apelurilor in retelele de comunicatii mobile (…) ar insemna reduceri de costuri de peste 150 milioane euro pe an, care credem ca ar trebui sa se reflecte in sumele platite de catre utilizatorii finali. Mai mult, reducerea tarifelor de interconectare mobile reflectata in preturile consumatorilor ar duce la scaderea facturilor acestora, dar si la incurajarea consumului”, spun oficialii RCS&RDS.

Tariful de terminarereprezinta pretul platit pe piata de gros de un furnizor de servicii de telefonie operatorului in reteaua caruia sunt terminate apelurile efectuate de proprii utilizatori. Intrucat acest pret se regaseste in tariful perceput utilizatorului final care initiaza apelul, practicarea unor tarife de terminare excesive in raport cu costurile furnizarii eficiente a serviciilor poate prejudicia concurenta la nivelul pietei de telefonie si denatureaza comportamentul de consum al utilizatorilor.

Cifra prezentata de RCS&RDS ia in calcul traficul total de voce terminat catre retelele mobile nationale si originat din alte retele fixe si mobile nationale, asa cum este prezentat in raportul semestrial ANCOM de date statistice, pentru al doilea semestru din 2012, cu privire la piata serviciilor de comunicatii electronice din Romania.

  • „RCS&RDS apreciaza drept binevenita reducerea tarifelor pentru terminarea apelurilor in retelele de comunicatii mobile la nivelul de 0,86 eurocenti/minut, prin initierea de catre ANCOM a consultarii publice in scopul stabilirii tarifelor maxime propuse pentru serviciile de interconectare, tarife determinate pe baza unor modele de calculatie a costurilor.

    Speram ca procesul sa fie finalizat intr-un termen cat mai scurt, astfel incat noul tarif sa poata fi aplicat de la 1 ianuarie 2014, avand in vedere deosebita importanta a scaderilor de tarife pentru consumatorii finali, precum si intarzierea fata de termenele din Recomandarile Europene, dar si alte tari Europene (de exemplu Franta cu un tarif de 0,84 eurocenti/minut incepand cu ianuarie 2013, Italia, cu un tarif de 0,98 eurocenti/minut incepand cu iulie 2013, Spania cu un tarif de 1,09 eurocenti/minut incepand cu iulie 2013, UK cu un tarif de 0,848 pence/minut incepand cu aprilie 2013 si ajungand la 0,67 pence/minut incepand cu aprilie 2014).

    Conform Recomandarii 2009/396/CE Autoritatile Nationale de Reglementare ‘trebuie sa se asigure ca, pana la 31 decembrie 2012, tarifele de terminare a apelurilor sunt implementate simetric si eficient in ceea ce priveste costurile. Doar prin tarife de terminare a apelurilor in alte retele mobile bazate pe costuri vom avea premisele pentru o competitie corecta si echitabila intre operatorii mobili, de care sa beneficieze in mod direct consumatorii finali, persoane fizice si afaceri”, au mai precizat oficialii RCS&RDS.

Tarifele de interconectare in telefonia mobila ar urma sa scada puternic de la 3,07 eurocenti/minut la 0,86 eurocenti/minut odata cu 1 ianuarie 2014, conform unei propuneri facute pe 29 august de Autoritatea de reglementare in comunicatii (ANCOM). Tarifele de interconectare, care se regasesc in preturile finale la serviciile de telefonie, sunt platite de fiecare operator de telefonie pentru terminarea apelurilor clientilor proprii in alte retele.

ANCOM a publicat joi spre consultare publica tarifele maxime propuse pentru serviciile de interconectare in vederea terminarii apelurilor telefonice la puncte fixe si mobile, determinate pe baza unor modele de calculatie a costurilor. Autoritatea propune ca de la 1 ianuarie 2014 tariful maxim pentru terminarea apelurilor in telefonia fixa sa scada de la 0,67 eurocenti/minut la 0,15 eurocenti/minut, iar tariful maxim pentru terminarea apelurilor la puncte mobile de la 3,07 eurocenti la 0,86 eurocenti/minut.

  • Orange, Romtelecom si Cosmote au cerut tarife echilibrate si au avertizat ca o reducere abrupta a tarifelor poate afecta negativ sectorul telecom, in detrimentul consumatorilor

HotNews.ro a solicitat puncte de vedere de la principalii operatori de telefonie fixa si mobila din Romania, iar reprezentantii Orange Romania au fost primii care au raspuns:

  • „Tarifele maxime pentru serviciile de interconectare publicate de catre ANCOM sunt momentan la stadiul de propunere. Va urma o consultare publica in urma careia acestea pot fi ajustate. Ne dorim ca ANCOM sa stabileasca tarife de terminare echilibrate, care sa acopere costurile operatorilor de comunicatii si care sa ii incurajeze sa continue investitiile in dezvoltarea unor retele tot mai eficiente si in furnizarea de noi servicii.”, au precizat pentru HotNews.ro oficialii Orange Romania.

Oficialii Romtelecom si Cosmote, companii membre a grupului elen OTE, au transmis catre HotNews.ro urmatoarele precizari:

  • „In urma anuntului ANCOM cu privire la scaderea tarifelor de interconectare incepand cu 1 ianuarie 2014, dorim sa precizam ca analizam impactul pe care aceste masuri l-ar putea avea asupra business-urilor noastre si a planurilor de investitii. Vom comunica feedback-ul nostru Autoritatii, in termenul solicitat. Cele doua companii s-au conformat intotdeauna reglementarilor in vigoare si vor continua sa faca acest lucru.
  • Trebuie insa avut in vedere faptul ca, pe o piata foarte competitiva unde preturile oferite utilizatorilor finali sunt deja printre cele mai scazute din Europa, aceste descresteri extrem de abrupte ale tarifelor de terminare a apelurilor pot avea un impact semnificativ pe termen lung asupra industriei si pietei in ansamblu, nu neaparat in beneficiul consumatorilor. Masurile propuse de ANCOM vin intr-o perioada in care operatorii trebuie sa faca eforturi pentru asigurarea resurselor financiare necesare pentru dezvoltarea retelelor fixe si mobile (spre exemplu 4G). Reducerea agresiva a tarifelor de interconectare va conduce la o diminuare majora a fondurilor disponibile in industrie pentru investitii si, prin urmare, va afecta negativ evolutia pe termen lung a acestui sector”.

Sub presiunea concurentei dar si a masurilor de reglementare, tariful mediu pentru terminarea la puncte mobile a apelurilor de voce in Romania a scazut in termen nominali cu peste 70%, in perioada 2003-2012. In prezent consumatorii romani platesc unul dintre cele mai mici tarife medii la nivelul Uniunii Europene – 1,9 eurocenti/minut.

Ce se va intampla in perioada urmatoare

Ca urmare a perioadei de consultare publica si analizare a observatiilor si informatiilor primite, conform normelor cadrului european de reglementare in domeniu si legislatiei din Romania, pot avea loc eventuale ajustari ale tarifelor propuse.

De asemenea, ANCOM urmeaza sa notifice Comisiei Europene si autoritatilor nationale de reglementare din celelalte state membre ale Uniunii Europene setul de masuri propuse, impreuna cu motivele care stau la baza acestor masuri. Comisia Europeana si celelalte autoritati de reglementare vor putea transmite ANCOM comentarii si observatii in termen de o luna de la data notificarii, de care ANCOM va trebui sa tina seama in cel mai inalt grad. Intrarea in vigoare a masurilor este preconizata pentru 1 ianuarie 2014.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro