Sari direct la conținut

Reacția Kremlinului după ce șeful NATO a spus că alianța militară își scoate armele nucleare din depozite

HotNews.ro
Rachetă nucleară strategică a Rusiei la parada militară de la Moscova, Foto: Vlad Karkov / Zuma Press / Profimedia
Rachetă nucleară strategică a Rusiei la parada militară de la Moscova, Foto: Vlad Karkov / Zuma Press / Profimedia

Kremlinul a declarat luni că remarcile secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, cu privire la discuțiile despre desfășurarea mai multor arme nucleare reprezintă o escaladare, informează Reuters.

NATO poartă discuții pentru a desfășura mai multe arme nucleare, scoțându-le din depozite și punându-le în așteptare, în fața unei amenințări tot mai mari din partea Rusiei și a Chinei, a declarat Stoltenberg pentru cotidianul The Telegraph.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a precizat că declarațiile lui Stoltenberg par să contrazică comunicatul summitul găzduit de Elveția pentru Ucraina, în care se spunea că orice amenințare sau utilizare a armelor nucleare în contextul invaziei este inadmisibilă.

„Aceasta nu este altceva decât o altă escaladare a tensiunilor”, a declarat Peskov despre comentariile lui Stoltenberg.

Rusia spune că Statele Unite și aliații săi europeni împing lumea în pragul unei confruntări nucleare prin faptul că oferă Ucrainei arme în valoare de miliarde de dolari, dintre care unele sunt folosite împotriva teritoriului rusesc.

Rusia și Statele Unite sunt de departe cele mai mari puteri nucleare din lume, deținând aproximativ 88% din armele nucleare din lume, potrivit think-tank-ului Federația Oamenilor de Știință Americani.

Statele Unite au aproximativ 100 de arme nucleare B61 non-strategice desfășurate în cinci țări europene – Italia, Germania, Turcia, Belgia și Olanda, potrivit Bulletin of the Atomic Scientists. Statele Unite au alte 100 de astfel de arme în interiorul granițelor sale.

Rusia are aproximativ 1.558 de focoase nucleare non-strategice, deși experții în controlul armamentului spun că este foarte dificil de spus câte sunt în realitate din cauza secretomaniei.

INTERVIURILE HotNews.ro