Sari direct la conținut

Reformele UE vor saraci piata zaharului

Jurnalul National

Planurile Uniunii Europene (UE) de a reforma politica veche de 35 de ani in domeniul zaharului ar putea spori influenta celor cateva companii dominante de pe piata, estimeaza analistii internationali citati de Reuters.

In prezent, ministrii Agriculturii din statele membre UE discuta un set de masuri care sa reformeze regimul zaharului, un regim al carui efect este mentinerea preturilor comunitare din UE la valori de peste trei ori mai mari decat cele de pe pietele internationale. Propunerea la ordinea zilei este de a reduce preturile la zahar cu 40%.

Masura ar atrage si diminuarea cotelor anuale de productie alocate fiecarui stat membru, pe baza carora Bruxelles acorda subventii importante producatorilor.

EFECT. Analistii spun ca reforma va avea un impact important asupra productiei de sfecla de zahar si de zahar rafinat. Multe firme nu vor face fata impactului financiar pe care masura o va avea asupra afacerilor si vor ceda, lasandu-le marilor jucatori de pe piata mai mult spatiu de manevra. “Vom asista la un proces de concentrare a productiei.

Firmele mari sunt mult mai bine situate financiar si profita mai mult de pe baza subventiilor UE, pentru ca au costuri mai mici”, a declarat Christoph Berg de la compania germana de analiza FO Licht. El a adaugat ca pe piata comunitara ar putea ramane doar cinci producatori de zahar, daca reformele se vor desfasura conform planului actual.

Productia industriala de zahar din Europa e dominata de un numar mic de firme, cum ar fi Suedzucker din Germania, British Sugar din Marea Britanie si grupul danez Danisco.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro