Sari direct la conținut

Rețeaua X (ex-Twitter) după un an în „era” Elon Musk – Haos, căderi și prea puține puncte pozitive

HotNews.ro
Elon Musk si logo-urile X si Twitter, Foto: Shutterstock
Elon Musk si logo-urile X si Twitter, Foto: Shutterstock

A trecut un an de când Elon Musk a preluat Twitter și foarte multe s-au schimbat la rețeaua care din iulie se numește X. Compania are cu câteva mii de angajați mai puțin, a pierdut mult la business-ul de publicitate și are probleme cu dezinformarea și cu moderarea.

Este greu de catalogat ce s-a întâmplat cu Twitter de când Elon Musk a preluat rețeaua acum un an, cu 44 miliarde dolari, pentru că s-au întâmplat prea multe. Unii au catalogat schimbările ca fiind „terapie de șoc”, alții au vorbit despre haos și alți s-au întrebat cum de Twitter nu s-a destrămat.

Compania avea 7.200 de angajați și a mai rămas cam cu 1.500, ceea ce înseamnă că unele birouri regionale au fost închise total și multe departamente tehnice au rămas cu de 5-7 ori mai puțini angajați decât în toamna lui 2022.

Au părăsit platforma multe companii care investeau în publicitate și, deși unele au revenit în ultimele luni, se estimează că veniturile din publicitate vor fi la sub 3 miliarde dolari în acest an, față de peste 4 miliarde în 2022. Date fiind discuțiile și controversele, și dat fiind că declinul Twitter părea de neoprit, nu este de mirare că a scăzut și prețul publicității. Musk a admis că business-ul de publicitate al companiei în SUA a scăzut cu 60% față de anul trecut.

O mare problemă este la moderare de conținut, fiindcă și acolo echipele au fost „decimate” numeric, iar consecința este că a crescut cantitatea de dezinformare din rețea, din moment ce nu mai pot fi eliminate rapid derapajele grave.

Datele arată că a scăzut cu 16% numărul total de useri activi și s-a diminuat mult și numărul de descărcări.

Elon Musk a adus la conducere o expertă în domeniul publicității, Linda Yaccarino, care speră să repare lucrurile. Unul dintre aspectele pozitive ține de reducerea cheltuielilor, iar la nivel de declarații, atât Musk, cât și Linda Yaccarino sunt foarte optimiști pentru ce va urma, Musk vorbind despre lansarea de noi produse și despre ambiția ca X să devină o aplicație „bună la toate” care să ajungă să înlocuiască total alte aplicații.

Pare greu de crezut că se va întâmpla asta, mai ales că planurile despre noi abonamente și despre noi surse de venit nu prea par să indice creșteri mari ale cifrei de afaceri în anii viitori.

Opinia generală este că Musk, dornic fiind să reducă mult cheltuielile, a făcut enorm de multe schimbări radicale în mult prea scurt timp, destabilizând compania.

Surse: Financial Times, AFP, Axios

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro