Revoltele britanice, sau ce se intampla cand societatea nu mai are sens

Cele patru nopti de haos de pe strazile Londrei si altor orase britanice vor isca o discutie relativ previzibila in politica din Marea Britanie. In mare masura, forumurile HotNews.ro contin deja unele dintre argumentele care se vor arunca in lupta din urmatoarele zile, din Camera Comunelor pana la Facebook. Scriu acest material in camera mea din Tottenham, la 10 minute de locul in care pentru ore in sir a disparut ideea de lege, drept si stat, pentru a expune cateva dintre pozitiile care vor aparea, precum si motivul pentru care toti vor avea dreptate impreuna, desi fiecare greseste.

Vor exista cateva tabere politico-sociale care vor incerca sa arate de ce revoltele incepute in Londra justifica ideologia lor specifica. Cu alte cuvinte, de ce “noi” avem dreptate in timp ce “voi” va inselati. O tragedie sociala este momentul perfect pentru fiecare ideologie sa isi afirme „adevarul” ei.

• Cel mai usor de inceput este cu pozitia cea mai simplista: extrema dreapta nationalista. In forma ei cea mai brutala si aproape eradicata, se va pune problema rasiala. “Anumite rase nu respecta conventiile sociale”.

Eroarea acestei pozitii este evidenta. Grupurile de tineri violenti au reflectat diversitatea Londrei. Au fost englezi nativi, africani, afro-americani, sud-asiatici, din orientul mijlociu si apropiat, si de oriunde altundeva a mai existat prezenta coloniala britanica. Este adevarat ca unele grupuri au fost mai prevalente decat altele, dar relatia cauzala intre rasa si violenta este absolut falsa. Daca un unic grup rasial dintre cele amintite ar fi recurs la violenta, Londra ar fi fost devastata complet in cateva ore. Exista cauze pentru alcatuirea grupurilor de atacatori, dar rasa nu este unul dintre ele, asa cum bine remarca Dan Tapalaga.

• O alta pozitie simpla, mai putin brutala, dar cu anumita afinititate in randul intelectualilor radicali, este pozitia stangii extreme. Originea revoltelor va fi gasita in sistemul de exploatare economica si politica a capitalismului, cu precadere aspectele sale rasiste si consumeriste.

Revoltele au inceput in urma uciderii unui tanar cu origini africane de catre politia metropolitana. Acesta a fost impuscat in cadrul unei actiuni a politiei metropolitane de combatare a violentei in interiorul comunitatilor africane. Nu se stie cu certitudine ce s-a intamplat in acel caz, dar revolta a inceput ca un protest pasnic al rudelor si prietenilor celui ucis. Acestia au cerut explicatii privind evenimentul considerat suspect. Mark Duggan a fost impuscat fara sa traga vreun foc, asa cum s-a crezut initial, iar ancheta politiei a prezentat primele rezultate abia astazi, la cinci zile dupa eveniment. Durata este normala pentru asemenea cazuri, insa protestul pasnic a devenit violent in momentul in care nimeni nu a venit sa discute cu grupul adunat in Tottenham High Road.

Asocierea directa intre componenta de protest public si jafurile ulterioare este insa falsa. Multi dintre cei care considera ca politia britanica aplica tratamente discriminatorii diferitelor rase nu au participat la violente. Mai mult, sunt convins ca majoritatea celor care au jefuit magazinele londoneze nu considerau asta un gest politic. iPhone si Nike erau mai aproape decat Mark Duggan. Mai mult, grupurile cu traditie in protestul de stanga au fost absente, de la anarhisti la miscarea UKUncut, iar acestia distrug simboluri fara sa plece cu carucioare de supermarket pline de laptopuri.

• Discutia cu adevarat importanta si relevanta din punct de vedere politic se va purta insa in jurul a doua alte probleme: multiculturalismul si rolul statului in societate.

Cred ca exista o problema a multiculturalismului, dar nu cea la care se refera majoritatea criticilor acestuia. Simplu spus, nu avem prea mult multiculturalism, ci avem prea putin. Stiu ca este o idee contraintuitiva, dar aceasta afirmatie este sustinuta de o anumita perspectiva. Zonele din care au provenit atacatorii sunt foarte diverse din punct de vedere etnic si religios, dar nu aceasta a fost cauza violentelor. Exista zone la fel de multiculturale in Londra in care traiesc alaturi europeni, africani si asiatici, in care nu au existat violente. Finsbury Park sau Holloway sunt exemple care imi vin in minte din traseul meu saptamanal cu bicicleta.

Differenta intre acestea si Tottenham este diferenta intre chiria de 1000 de lire si chiria de 2000 de lire pe luna pentru un aparament cu trei camere. Unele sunt mai sarace si mai segregate decat celelalte. In cartierele multiculturale cu scoli bune si locuri de munca se creeaza acea atmosfera extraordinara de dinamism si inovatie care caracterizeaza Londra ca oras in care vrei sa traiesti. Dar aici se amesteca rasele, culturile si religiile intr-un mecanism care genereaza bogatie si respect pentru fiecare.

In Tottenham sau Hackney nu exista acest tip de multiculturalism pentru ca fiecare sta in interiorul grupului sau de referinta. Daca vreti, mai multe grupuri monoculturale traiesc in paralel. Asa cum frica de celalalt si nesiguranta te impinge sa intri intr-o gasca de cartier mono-rasiala in Wood Green, perspectivele profitului te imping sa vinzi mancare ghaneza in Portobello Market alaturi de toate etniile pamantului.

In aceeasi masura in care Londra este multiculturala pentru ca este bogata, esti si bogata pentru ca este multiculturala. Dinamismul economic si social al metropolei este dat si de catre (probabil) cea mai diversa populatie din lume. Mono-culturalismul nu este o sursa de dezvoltare pentru orasele din Marea Britanie, dovada fiind Hull si Middlesborough. Uitandu-ne la Birmingham, ne dam seama ca nici diversitatea etnica, pur si simplu, nu este singura cauza. Multiculturalismul modeleaza orasul intr-un fel asemenator in care o face clima. In functie de cum se evolueaza orasul ca raspuns la factori externi, va fi bine sau rau de trait. Pentru cei din Bucuresti, ajunge sa iesiti afara in dogoarea verii ca sa va dati seama daca betonul atotcuprinzator este sau nu cel mai bun raspuns la canicula.

Teza multiculturalismului primeste cea mai grea lovitura atunci cand ne uitam de fapt la cultura acestor tineri care sparg magazine. Nu o fac in numele Jihadului, a lui Haile Sellasie sau a culturii traditionale africane. O fac pentru a se juca la XBox si comunica prin Blackberry pozitia politiei si planurile de atac.

Marea majoritate a acestora este nascuta in Marea Britanie din parinti nascuti in Marea Britanie. Din punct de vedere cultural, sunt mai asemanatori cu tineri de aceasi varsta care au stat ingroziti acasa decat de parintii lor. Sunt vorbitori exclusivi de engleza, putin sau deloc religiosi, se dau in vant dupa muzica contemporana si vor haine cu branduri faimoase. Adica, exact ca majoritatea tinerilor englezi.

Ca exemple de efecte “culturale”, turcii si kurzii musulmani si-au adus neamurile si au pazit cot la cot magazinele lor de pe Green Lanes. Comunitatea Sikh, una dintre cele mai traditionale, a facut un lant viu in jurul spatiilor lor religioase. Alte magazine de cartier si lanturile comerciale au pus zabrelele in absenta unei solidaritati comunitariene.

Un alt argument va aduce in discutie rolul statului in societate. Se intrevad cateva dintre posibilele idei. De la dreapta, se va cere mai multa fermitate din partea politiei pentru a putea inabusi in fasa asemenea manifestari. De la stanga, se vor cere mai multe investitii publice in zonele sarace pentru a ridica nivelul social al zonei. Cred ca acestea sunt jumatati de adevar care ascund alte adevaruri mult mai importante.

Politia londoneza a fost prinsa pe picior gresit de revolte, dar nu aceasta a fost cauza declansarii si perpetuarii distrugerilor. Pur si simplu, revoltele au izbucnit din atat de multe locuri simultan, incat orice forma de politie care respecta drepturile inalienabile ale omului ar fi fost pusa in dificultate. O represiune totala a atacatorilor i-ar fi oprit, dar diferenta intre Marea Britanie si Libia este statul de drept in care puterea statului este limitata de drepturile cetatenesti.

Si acesta este motivul pentru care Marea Britanie este un loc mai bun de trait decat Libia sau Romania pre- si post-1989.

Pe de alta parte, investitiile publice in Tottenham ar rezolva doar temporar sau poate deloc problema adevarata. Parcul care sta intre mine si Broadwater Farm este in curs de reconstructie, dar gastile de cartier vor continua sa se intalneasca la fel ca inainte. (Re-)deschiderea unor cluburi de tineret si a unor noi spatii de socializare civilizata ar putea imbunatati atmosfera zonei, dar pe termen lung nu ar schimba esential problema. Este o zona cu putine locuri de munca, scoli inferioare si parinti ce nu pot sau nu vor sa ofere intotdeauna conditii pentru dezvoltarea copiilor lor.

Mai sus am incercat sa arat care sunt slabiciunile diferitelor pozitii care s-ar putea sa apara.

Este mai greu sa spui ce ar trebui de fapt facut, si mult mai greu sa spui cum se poate aborda concret problema. Cu siguranta vor aparea opinii echilibrate si deschise la dialog, dar nu vor primi aceeasi atentie pentru ca mesajele radicale, din orice parte ar veni acestea, sunt mult mai simple si mai atragatoare decat discutiile calme si realiste.

Cred ca cel mai bun punct de pornire este sa intelegem cu adevarat ce a fost in mintea celor care au jefuit si au ars. Un lucru este sigur: nu exista un singur motiv comun tuturor, si chiar un singur individ poate sa aiba mai multe motive simultan. Daca tinerii, in special cei de culoare si cei care locuiesc in cartiere cu criminalitate ridicata se simt umiliti de procedurile de perchezitie spontana “stop-and-search”, de ce fura din magazine?

Daca sunt doar niste hoti, de ce incep prin a ataca politia si declara ca se simt, in sfarsit, observati de o societate care i-a ignorat pana in momentul in care incendieze sedii de politie? Iar contagiunea prin retele sociale si telefonie mobila a facilitat raspandirea fenomenului, dar nu l-a cauzat. Tinerii nu au descoperit Twitter si Blackberry Messenger vineri seara, ci au profitat de un moment in care un stat in care ei nu au incredere a fost la un nivel minim de securitate si legitimitate. Si nici nu este vorba de criminali inraiti care au planuit o actiune sistematica. Ingrijorator a fost faptul ca o miscare spontana necoordonata a aratat cat de fragil este un sistem politic atunci cand destui oameni nu mai cred in legitimitatea proprietatii private si a statului de drept.

Nu exista nici o justificare legala sau politica pentru jafurile si incendierile ce s-au raspandit in Marea Britanie. Sunt acte criminale iar cei care le-au savarsit vor raspunde in fata judecatorilor. Totusi, este mult prea usor si linistitor sa ne oprim aici si sa consideram problema rezolvata. Acesti tineri au comis niste acte ilegale, dar ei nu cred in contractul social care sta la baza unui stat si a sistemului sau legal. Intr-un mod salbatic si complet opus ideii de liberalism politic, acesti tineri au aratat ca nu sunt dependenti de “statul bunastarii” si ca pot sa isi obtina singuri mijloacele de trai.

Dar ei nu cred in echitatea sistemului social care ii inconjoara. Poate ca se inseala si sistemul este corect. Cu siguranta ca unii dintre ei inteleg cum functioneaza economia de piata si legatura dintre efort si castig, dar aleg calea ilegala din lene sau dispret. Cu toate acestea, sunt la fel de sigur ca exista printre ei oameni care ar face acelasi alegeri ca cei care respecta legea si incerca sa isi castige legitim traiul, daca ar avea aceleasi oportunitati. Un laptop se poate cumpara si din salariu, si te bucuri si mai mult de el cand nu esti considerat hot, ci cumparator cinstit.

Dar este oare atat de greu sa ne punem in locul unui copil din Tottenham care nu are un Playstation la fel ca omologul sau din Brent si care nu intelege cu ce a gresit astfel incat sa fie unde este in loc sa fie intr-un loc mai bun? Pentru Marea Britanie si pentru ideea unei societati bazate pe dreptate, sper ca macar un singur lucru bun sa ramana dupa aceste groaznice evenimente. O societate in care un tanar de 14 ani sa aiba capacitatea reala de a face alegerea intre cele doua alternative, si sa fie judecat la fel ca orice alt cetatean.

Emil Stoica a facut o analiza rapida a fenomenului, dar s-a limitat la aspectul punitiv. Indivizii care nu respecta societietatea trebuie pedepsiti, iar timpul “vorbei bune” a trecut. In Tottenham exista 54 de someri pentru fiecare loc de munca disponibil. Unde este atunci posibilitate de a “alege” intre criminalitate si munca? Iar despre “vorba buna” – comunicarea dintre politie si comunitatile sarace este deficitara si exact acesta a fost motivul pentru care oamenii nu au avut incredere in cei care au impuscat un tanar din randul lor.

Exista indicii ca uciderea a fost suspecta, dar nici macar nu conteaza asta. Orice s-ar fi intamplat, politia trebuia sa comunice cu familia celui ucis, dar au facut-o doar dupa ce au izbucnit revoltele. Un ziarist l-a intrebat pe un tanar, undeva intre retorica si ironie, daca distrugerile si jaful sunt cea mai buna metoda de a protesta impotriva brutalitatii politiei. Raspunsul tanarului l-a lasat pe jurnalist fara replica: “Da. Nu ai fi aici sa vorbesti cu mine daca nu exista revolta. Acum doua saptamani, am participat la un mars pasnic alcatuit din 2000 de negri britanici ce au protestat in fata Scotland Yard-ului si nu a existat nici o referinta in presa.”

Aceasta este probabil o articulare rara a sentimentelor, in spatele careia s-au ascuns multi care doar au jefuit fara sa faca declaratii politice, dar toti se simt, intr-un fel sau altul, lasati in afara societatii. Iar atunci cand esti in afara societatii, totul este permis. Iar daca solutia lui Emil Stoica pentru eliminarea “cercului vicios” este puscaria, atunci ar fi bine ca Marea Britanie sa utilizeze banii destinati salvarii bancilor pentru constructia de inchisori, pentru ca cercul se extinde pe zi ce trece.

Insa, asa cum bancile au fost salvate nu pentru ca meritau din punct de vedere moral, ci pentru a stabiliza sistemul socio-economic in ciuda erorilor individuale, de ce ar trebui folosita o logica diferita in cazul acestor tineri care, in urma unei alegeri sau din lipsa posibilitatii de alegere, au ajuns sa jefuiasca si sa dea foc?

Daca o societate include si bancile si oamenii, ar trebui salvati acestia din urma la fel cum au fost salvate cele dintai. Indraznesc sa cred ca un tanar de 13 ani caruia i se poate distruge orice sansa la o existenta decenta este cel putin la fel de important ca Royal Bank of Scotland. Si nu este vorba de o „a doua sansa”, ci de crearea unui sistem in care responsabilitatati egale corespund oportunitatilor egale. Este bine si drept ca cei vinovati sa plateasca pentru faptele lor. Dar viitorul apartine respectarii legii din increderea in dreptatea sistemului nu din frica de pedeapsa.

Totusi, Emil Stoica are dreptate in privinta sistemului de asigurare sociala si a efectelor perverse ale acestuia. Intr-adevar, cercul vicios poate fi intrerupt prin reforma sistemului pentru a opri dependenta celor saraci de transferuri de la stat. De asemenea, concentrarea saracilor in locuinte sociale multietajate izolate de comunitatea urbana duce la un focar de criminalitate si alienare.

Acestea sunt printre cele mai importante schimbari de la care se poate incepe si rezolvarile nu sunt simple. Dar ceea ce Emil Stoica nu mentioneaza este ca multi dintre acesti tineri care azi jefuiesc magazine, pot sa fie cetateni muncitori maine, platind taxe si contribuind la societatea care le-a oferit o sansa echitabila. Din pacate, jaful a fost un mod bolnav de a arata ca nu sunt dependenti de statul bunastarii dar ca nici nu respecta sistemul de drepturi si obligatii al acestuia. Iar ceea ce tine o societate impreuna nu este politia, ci faptul ca majoritatea covarsitoare a oamenilor considera legea si statul de drept ca entitati legitime. Aceasta din urma este starea sociala pe care revoltele britanice o pun sub semnul intrebarii.

Dan Tapalaga considera revoltele o „aberatie” in interiorul unui sistem economic construit pe „individualism si performanta”, dar se uita din perspectiva gresita. Jafurile au fost un exemplu bolnav de individualism si „performanta”, nu opusul sau. Aberatia a venit din alta parte: absenta participarii la un sistem reciproc de incredere si respect in care individualismul si performanta nu incalca drepturile altora.

Tinerii care au distrus Londra au ramas doar la nivelul interesului propriu pentru ca nu s-au simtit parte a contractului social in care traim. Din aceasta perspectiva, nu au fost cu nimic mai prejos decat cei care au pus pe butuci sistemul financiar din rapacitate si interes propriu fara sa le pese de efectele sistemice ale actiunilor lor. Cheia succesului capitalismului nu este interesul propriu, ci adeziunea voluntara la un sistem liberal al drepturilor si al obligatiilor cetatenesti.

Pentru cine se indoieste de asta, sa se intrebe daca Romania este sub-dezvoltata pentru ca nu suntem destul de axati pe interesul propriu. Nu egoismul lipseste in Romania, ci sentimentul ca avem toti aceleasi drepturi si obligatii si ca statul reprezinta o forma de organizare a societatii pe principii mutuale si nu un mecanism de folosire a puterii pentru interese private.

Discutiile din jurul revoltelor din Marea Britanie au, din pacate, prea putina relevanta pentru Romania. “Din pacate” nu pentru ca nu exista criminalitate, rasism, inegalitate sociala si multe alte fenomene negative comune cu cele intalnite azi in Marea Britanie. Exista, dar raman ascunse sub alte problem sistemice cum ar fi coruptia, absenta unor mecanisme de control al puterii, sau productivitatea scazuta a economiei.

Spun “din pacate” pentru ca in Romania nimeni nu chestioneaza politia sau statul pe baza criteriului de dreptate sociala. In Romania, pila si spaga inlocuiesc cocktailul Molotov si fiecare incearca sa se descurce asa cum poate pe termen scurt. Intrebarile privind echitatea unei societati se pun doar atunci cand exista ideea unei societati careia fiecare dintre noi ii apartinem.

Din pacate pentru Romania, acei tineri britanici care arunca pietre in politie intre doua reprize de jaf vor da nastere la discutii si solutii din care societatea britanica poate iesi mai puternica si mai echitabila. Aceste discutii sunt inexistente in Romania din cauza subdezvoltarii sociale si politice si nu datorita unui sistem echitabil si functional. David Cameron a condamnat actele atacatorilor, dar si-a incheiat discursul cu fraza „exista ceva fundamental gresit in societatea noastra”. Ramane de vazut ce raspuns vor gasi britanicii la intrebarile privind societatea lor, dincolo de vinovatia individuala.

In acest timp, Romania are un stat, dar, spre deosebire de Marea Britanie, nu are o societate.

• Radu Umbreș este absolvent de sociologie si ASE si in prezent studiaza antropologia in Anglia, la University College London