Sari direct la conținut

Riscul crescut de cancer în cazul persoanelor înalte, pus pe seama numărului mai mare de celule – studiu

HotNews.ro
Riscul crescut de cancer în cazul persoanelor înalte, pus pe seama numărului mai mare de celule – studiu

O posibilă legătură între înălţimea unei persoane şi riscul crescut de cancer a fost deja sugerată de anumite studii, însă cercetătorii susţin, într-un studiu publicat recent, că au găsit explicaţia: cu cât o persoană este mai înaltă, cu atât numărul de celule din organism este mai mare, iar acestea pot deveni posibile ţinte pentru boală, potrivit AFP, citată deAgerpres.

Studiul, realizat de o echipă de cercetători americani şi publicat miercuri în revista Proceedings of Royal Society B, a examinat date colectate din Statele Unite, Europa şi Coreea de Sud. Aceştia estimează că riscul de a fi afectat de cancer, fie că este vorba despre un bărbat sau o femeie, se măreşte cu 10% la fiecare creştere în înălţime cu 10 centimetri.

Această ipoteză este în seria celor exprimate de multe alte studii anterioare, printre care şi o cercetare publicată în 2015.

În ultimii ani, cercetătorii au presupus că mărirea riscului poate fi cauzată de anumiţi hormoni implicaţi în procesul de creştere. Noul studiu avansează o ipoteză mai simplă: riscul de cancer creşte odată cu înălţimea, întrucât cu cât numărul de celule este mai mare, cu atât mai mult cancerul are ocazia să se dezvolte.

„Acest lucru înseamnă că riscurile sunt înnăscute şi nu pot fi reduse”, a declarat pentru AFP cercetătorul principal al studiului Leonard Nunney, de la Universitatea din California, Riverside.

Potrivit lui, surplusul de riscuri în cazul persoanelor înalte vizează în special o formă de cancer de piele, melanomul.

Pe de altă parte, riscul de cancer de stomac, cavitatea bucală, iar, în cazul femeilor, de cel de col uterin nu pare să depindă de înălţime.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro