R​omania si politica memoriei Holocaustului

​In primii ani dupa caderea regimului comunist din Romania discursul public despre antisemitismul politic romanesc si istoria Holocaustului din Romania a fost dominat de cliseele ideologiei national-socialiste ale regimului Ceausescu. Ignoranta si lipsa de acces la arhive, dublate de agresivitatea limbajului negationist al PRM, PSM si al aripii peremiste a PSD, au reusit sa mentina si sa intareasca imaginea falsificata a regimurilor fasciste din Romania. Sa ne amintim de cultul lui Ion Antonescu si al regimului sa intretinut de Corneliu Vadim Tudor si de recuperarea ideologilor legionari intreprinsa de Adrian Paunescu.

Acceptarea de catre Adminstratiile Prezidentiale succesive si de catre guvernele Romaniei a recomandarilor Raportul Comisiei Wiesel din 2004 si implementarea lor au schimbat treptat politica oficiala privind memoria Holocaustului in Romania. Au fost facute eforturi sustinute de informare publica, de pregatire pedagogica in sistemul de invatamant militar si civil s-a imbunatatit masiv accesul la arhivele guvernamentale. Au fost create la Bucuresti un Institut National pentru Studierea Holocaustului in Romania si un Monument al Victimelor Holocaustului din Romania, evrei si romi. O zi nationala a Holocaustului a fost instituita prin lege. A fost publicata o serie larga de lucrari documentate arhivistic despre Holocaustul din Romania si regimurile fasciste romanesti. Marile universitati romanesti au creat centre specializate si importante lucrari de licenta, master si doctorat au fost redactate ca urmare a deschiderii aratate de scoala romaneasca si de societate. Au fost marcate locurile memoriei legate de pogromul de la Iasi, de deportarile din Bucovina de Sud si de cele din Ardealul de Nord. A fost corectata legislatia privind Holocaustul si comemorarea publica a liderilor legionari, a lui Ion Antonescu si a guvernului sau. La OUG nr 31/2002 cu privire la interzicerea simbolurilor organizatiilor si simbolurilor fasciste s-a adaugat legea 217 din 2015. Legea 217 din 2015 a fost necesara pentru ca OUG nr 31/2002 se refera cu pregnanta la Germania nazista si crimele infaptuite de ea lasand cazul concret al Romaniei intr-o situatie vaga in care legea nu putea fi aplicata. Important de mentionat ca Legea 217, care a starnit polemici des inspirate de extrema dreapta, a fost adoptata in unanimitate de toate partidele politice parlamentare, dovada a largului consens politic asupra tratarii memoriei Holocaustului.

Presedintele Romaniei Klaus Iohannis a afirmat public oficial, in repetate randuri, necesitatea asumarii de catre Romania a istoriei Holocaustului subliniind necesitatea unei atitudini ferme impotriva xenofobiei si antisemitismului, sprijinind direct educatia in acest domeniu si sustinand crearea unui Muzeu national al Istoriei Evreilor si al Holocaustului. Ministerul Afacerilor Externe a desfasurat in general si in special anul trecut, cand Romania a a avut presedenti IHRA, o activitate remarcabila in aceeasi directie. A fost adoptata datorita diplomatilor romani o definitie europeana de lucru a antisemitismului, definitie insusita ulterior si de guvernul Romaniei.

Toata aceasta activitate a factorilor politici romanesti, la care au contribuit decisiv prin masuri administrative si legislative Parlamentul Romaniei si diversele guverne care s-au succedat la putere, a generat opozitia unor grupuscule neolegionare care incearca sa se opuna legislatiei in vigoare prin reabilitarea unor lideri legionari sau ai administratiei Antonescu. Aceste grupari legionare marginale au primit sprijinul unor persoane de orientari politice diverse care au o trasatura comuna: nationalismul si simpatia fata de extrema dreapta romaneasca. Este vorba de informatori de lux ai generalului Plesita – fosti membrii proeminenti ai nomenclaturii comuniste, de intelectuali libertarieni adepti ai MISA in deriva spre extrema dreapta, de farmacisti cu epoleti, de mitomani alcoolici cu ifose arheologice, cadre in rezerva ale Securitatii grupate in jurul revistei Art-emis, autori de emisiuni de televiziune in care era glorificat Nicolae Ceusescu, artisti plastici ultra-ortodoxisti certati cu limba romana, fosti ziaristi de frunte ai presei comuniste, actori codrenisti fosti informatori DSS, istorici adulatori ai impostorului Raul Sorban, amfitrioni ai lui Dughin migrati din anturajul lui Ion Iliescu la Romania Mare, critici literari frustrati de esecul inaugurarii bustului de la Paris al lui NC Paulescu, academicieni anti-maghiari obsesivi care recomanda oficial reteta anti-Europeana a lui Viktor Orban. Acestor indivizi cu orientari foarte diferite s-au adaugat oameni de buna credinta cazuti prada manipularii ori dezinformati in mod vadit de efectele „nocive” ale legislatiei antilegionare.

Membrii acestui amalgam eteroclit descris mai sus sunt complicii unei diversiuni neolegionare. Fara indoiala, ei nu sunt majoritari in elita culturala romaneasca, dar se fac auziti tocmai pentru ca tonul lor nu este respins ferm de intelectuali publici de bun simt care prefera sa nu intre in polemica cu personaje compromise sau lipsite de suport stiintific si moral.

In Romania de astazi o foarte importanta si necesara comemorare a victimelor comunismului a fost deturnata in mod deliberat si exclusiv in favoarea unor fosti detinuti legionari sau a unor membri ai administratiei Antonescu, cel mai adesea vinovati de crime imprescriptibile. Fosti detinuti politici victime ale regimului comunist apartinand partidelor democratice PNT, PNL, PSD sunt ignorati. Se vorbeste rar sau deloc despre Iuliu Maniu, despre membrii familiei Bratianau, despre Titel Petrescu etc. Nu se vorbeste despre sionistii inchisi pentru convingerile lor despre comunistii disidenti care au fost si ei victime ale regimului stalinist romanesc. Se incearca acreditarea lipsei de legitimitate a tribunalelor care au condamnat pe legionari si pe criminalii de razboi din Romania.

Diversiunea mai sus-mentionata mai are o componenta: se incearca impunerea ideii absolut false conform careia legislatia in vigoare ar insemna interdicția de a studia opera sau biografia legionarilor sau membrilor administratiei Antonescu. Legislatia in cauza nu interzice discutarea, studierea fascismului, legionarismului, a xenofobiei și a crimelor de război, iar aplicarea acesteia nu are ca rezultat nici un fel de cenzura. Legislatia interzice doar cultul public al celor condamnati pentru crime de razboi, genocid si apologia fascismului. Conform legii, cei ramasi condamnati pentru crime de acest fel nu pot avea monumente sau strazi pe domeniul public numite dupa ei.

Varfurile de lance ale diversiunii pro-fasciste din Romania de astazi sunt Mircea Vulcanescu, Radu Demetrescu-Gyr si Vintila Horia, toti trei ramasi condamnati pentru activitatea lor in cadrul guvernului Antonescu (Vulcanescu) sau pentru scrierile lor legionare sau naziste (Gyr si Vintila Horia). Este interesant de notat ca cererea de inlaturare a monumentelor lui Albert Wass, criminal de razboi maghiar ramas condamnat de Tribunalul Poporului din Cluj a fost primita in tacere dupa criteriul „criminalii nostrii sunt nevinovati, ai lor sunt vinovati.”

In spatele dorintei de reabilitare a lui Vulcanescu, Gyr si Vintila Horia se afla desigur si interese materiale ale rudelor lor, care impreuna cu prietenii lor insista asupra faptului ca toti cei in cauza au fost”oameni buni” si „intelectuali umanisti”. In calitate de „om bun”, Mircea Vulcanescu a facut in cadrul sedintelor Consiliului de Minisitri elogiul ghetourilor din Germania, anticamere ale mortii; a recomandat intarierea legislatiei antisemite din Romania printr-o mai exacta definire a evreului si printr-o mai exacta jefuire a iudaicilor in cadrul procesului de romanizare. In calitate de „intelectual umanist”, Vulcanescu a participat la sedinta Consiliului de Ministrii in care s-a decis deportarea a zeci de mii de evrei din Odessa. In calitate de „om bun” Radu Gyr a scris imnul Legiunii, a fost comandatul legionar al Olteniei, a fost directorul Directiei Teatrelor in regimul Antonescu care s-a ocupat cu segregarea acestora si care a incitat public la rebeliunea legionara care s-a soldat cumoartea 121 de evrei. Ca „om bun” Vintila Horia a fost unul din propagandistii de varf ai nazismului, ai fascismului italian si romanesc glorificand pe Hitler, Mussolini si Antonescu.

Din nefericire, institutii guvernamentale din Romania tolereaza la nivel central sau local manifestari pro-legionare. Este cazul a doi demnitari (un secretar si un subsecretar de stat) din guvernul actual care s-au manifestat public in repetate randuri in favoarea lui Mircea Vulcanescu si a unor legionari notorii ramasi condamnati. Nu doar guvernul ALDE-PSD are optiuni discutabile. Un partid istoric de talia PNL, care a avut un premier asasinat de legionari, accepta inca faptul ca primarul Clujului refuza sa aplice legea in cazul strazii denumite dupa Radu Gyr și are probleme grave la Direcția de Cultura a municipiului, iar unul din reprezentatii PNL in Consiliul de Administratie al TVR se manifesta in continuare public pentru reabilitarea liderilor legionari.

In Romania exista situatii in care ideologi fascisti – cazul lui Nichifor Crainic, sau mari criminali de razboi (vezi cazurile lui Radu Dinulescu si Gheorghe Petrescu, sefi ai Sectiei a II – a a Marelui Stat Major) au fost reabilitati. Paradoxal, exista absoluta libertate de a numi dupa ei bulevarde strazi si orase, de a inaugura monumente in amintirea „realizarilor lor extraordinare”. Aceasta libertate nu exista pentru cei ramasi condamnati, iar legea trebuie aplicata.

A milita astazi pentru abolirea legislatiei din perioada postbelica conform careia au fost condamnati criminalii de razboi romani este o atitudine anti-europeana. Actiunile judiciare respective au fost echivalentul romanesc al procesului justitiar postbelic desfasurat in toate statele europene, de la Franta, Italia, Benelux, Grecia la Austria, de la Bulgaria, Cehoslovacia si Ungaria pana in Polonia. Cei care militeaza pentru reabilitarea criminalor de razboi romani si a ideologilor fascismului romanesc duc in fapt o politica anti-nationala de subminare a presigiului national si international al unei Romanii democratice.

Radu Ioanid este istoric la United States Holocaust Memorial Museum (USHMM​)