Sari direct la conținut

​Scandalul amenzilor pentru lipsa PLF: Cum vrea Guvernul să corecteze haosul creat cu formularul digital cerut la intrarea în România

HotNews.ro
Formular PLF pentru intrarea in România, Foto: DreamsTime
Formular PLF pentru intrarea in România, Foto: DreamsTime

​Guvernul se pregătește să aducă modificări majore la formularul digital (PLF) care trebuie completat acum la intrarea în România și care a generat un adevărat haos administrativ și un val de amenzi. Astfel, fomularul ar trebui completat cu cel mult 48 de ore înainte de intrarea în România, față de 24 de ore în prezent, oamenii vor trebui să introducă și CNP-ul și datele din CI și pașaport și mai multe instituții vor prelucra datele, care vor fi stocate 6 luni, față de 15 zile în prezent.

Modificările de mai sus se regăsesc într-un proiect de Ordonanță de urgență inițiat de Ministerul Sănătății și pus în consultare publică pe site-ul Secretariatului General al Guvernului. Actul a fost creat în data de 26 ianuarie 2022, potrivit metadatelor documentului, dar nu a fost anunțat încă pentru ordinea de zi a Executivului.

Principalele modificări propuse la formularul digital de intrare în România:

Proiectul va modifica mai exact Ordonanța de Urgență 129/2021 privind implementarea formularului digital de intrare în România.

Modificările aduse se întind pe 10 pagini, în condițiile în care ordonanța de urgență prin care s-a reglementat introducerea formularului digital în România, publicat în Monitorul Oficial, are doar 4 pagini. Iată principalele modificări:

1. Formularul va trebui completat cu 48 de ore înainte de intrarea în România, față de 24 de ore acum.

„La articolul 1, alineatul (1) se modifică și va avea urmptorul cuprins:

‘În vederea identificării contacților unei persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2 și pentru prevenirea expunerii persoanelor la COVID-19, persoanele au obligația de a completa Formularul digital de intrare în România, denumit în continuare formular, cu cel mult 48 de ore înainte de intrarea pe teritoriul României”.

2. În formular trebuie introduse și CNP-ul și datele din CI și Pașaport, care anterior nu erau cerute

La articolul 1, după alineatul (1), se introduce un nou alineat, alin. (1^1), cu următorul cuprins:

„Persoanele care folosesc la intrarea pe teritoriul României un act de identitate sau un document de călătorie emis de statul român au obligația introducerii în formularul menționat la lin. (1) a codului numeric personal (CNP), iar persoanele care folosesc la intrarea pe teritoriul României un act de identitate sau un document de călătorie emis de un alt stat au obligația introducerii în formular a seriei și numărului actului de identitate, respectiv a documentului de călătorie utilizat”.

3. Mai multe date vor fi transmise în sistemul IT creat de STS. Poliția de frontieră va verifica și va informa persoanele care nu au completat formularul

„Ministerul Afacerilor interne, prin Poliția de Fontieră Română, în punctele de trecere a frontierei asigură verificarea existenței formularului prin citirea codului numeric personal (CNP)/a seriei și numărului documentului de călătorie de pe actul de identitate/documentul de călătorie utilizat de persoana care dorește să intre pe teritoriul României, prin integrarea serviciului prevăzut la art. 1 alin (3) lit. b” în sistemul informatic al Poliției de Frontieră și transmiterea către SII-FDIR a următoarelor date: nume, prenume, CNP, data nașterii, seria și numărul actului de identitate/documentului de călătorie, țara care a emis actul de identitate/docomentul de călătorie, denumirea punctului de trecere a frontierei, data și ora intrării persoaneo pe teritoriul României. De asemenea, comunică persoanelor care, în urma verificării în SII-FDIR, se constată că nu au completat formularul”.

Anterior, în Ordonanța de Urgență 129/2021 privind implementarea formularului digital de intrare în România, la acest articol se spunea doar că se transmit către Sistemul informatic integrat Formular digital de intrare în România, denumit SII-FDIR și creat de STS, doar „data și ora intrării persoanei pe teritoriul României”.

4. Introducerea de date eronate sau incomplete ar putea fi pedepsită

La articolul 2, după alineatul (4), se introduce un nou alineat, cu următorul cuprins:

„Obligația persoanelor de a completa formularul nu este considerată a fi îndeplinită în cazul introducerii în formular de date de identitate eronate sau incomplete”.

Amintim că nerespectarea de către persoana care intră în Romînia a obligației de a completa acest formular în termen de maxim 24 de ore de la intrarea în țară constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 2.000 lei la 3.000 lei, potrivit articolului 4 din OUG 129/2021.

5. Și persoanele lipsite de capacitate de exercițiu vor fi exceptate de la completarea individuală a formularului

Până acum în OUG singura excepție de la obligația de a completa individual formularul era pentru minori.

Acum se propune ca prin excepție de la prevederile alin. (4) referitoare la obligația fiecărei persoane de a completa individual formularul, pentru minori și persoane lipsite de capacitate de exercițiu, obligația de a completa formularul revine părinților, tutorelui sau reprezentantului legal, după caz.

6. Anumite categorii de personal vor putea completa o singură dată formularul

După articolul 2 se va introduce un nou articol, art. 2^1, cu următorul cuprins:

„Prin excepție de la prevederile art. 1 alin (1), următoarele categorii de personal au obligația de a completa formularul, o singură dată, prin bifarea opțiunii ‘personal exceptat’ de pe formular:

a) personalul operatorilor de transport internațional de persoane și marfă,

b) personalul navigant îmbarcat la bordul navelor, elicopterelor și personalul de deservire a platformelor maritime situate în zona economică exclusivă a României și care nu se deplasează pe teritoriul altui stat.”

De notat că în 12 ianuarie, șeful DSP Arad atenționa că sunt probleme serioase cu cei care fac drumuri repetate în alte țări și care au luat mai multe amen zi pentru că nu au mai completat formularul la revenirea în țară.

  • „Suntem nevoiţi să apelăm la voluntari, doar că de această dată nu are legătură cu introducerea de pozitivi din valul cinci, ci este vorba de volumul de muncă ridicat pentru a emite amenzile pentru necompletarea formularului digital de intrare în România.
  • Am emis până acum 1.745 de amenzi doar pentru judeţul Arad, fiecare de 3.000 de lei, cu posibilitatea de a se plăti jumătate din suma minimă în termenul legal de 15 zile.
  • Este o problemă serioasă, unii au încasat mai multe amenzi pentru că au avut drumuri repetate în Ungaria sau în diferite ţări şi nu au completat formularul obligatoriu când au revenit în ţară”, a declarat în 12 ianuarie 2022, şeful DSP Arad, Horea Timiş, citat de Agerpres și Realitatea.net.

7. Mai multe instituții vor prelucra date cu caracter personal și informațiile vor fi stocate pentru 6 luni, față de 15 zile în prezent. Va fi și o excepție

În proiect sunt se introduc mai multe instituții care vor prelucra datele personale. Astfel, se modifică art 3 alin. 2 și se prevede că și Direcțiile de Sănătate Publică Județene sau a Muncipiului București, precum și Institutul Național de Sănătate Publică, vor prelucra date cu caracter personal, în calitate de operatori asociați, prin intermediul SII-FDIR, în conformitate cu responsabilitățile stabilite prin prezenta ordonanță de urgență.

În actuala Ordonanță la acest capitol sunt menționate doar Ministerul Sănătății, Ministerul Afacerilor Interne și Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS).

În plus se va modifica și art. 3 alineatul 5, în sensul că: Datele cu caracter personal prevăzute în anexă sunt stocate pe o perioadă de 6 luni de la data completării formularului. Accesul la aceste date se face de către entitățile prevăzute la alin. (2). Pe perioada stocării, ștergerea datelor cu carcxater personal nu poate fi realizată. La expirarea perioadei de 6 luni, datele cu carcater personal aferente fiecărui formular sunt distruse automat, prin utilizarea unor proceduri ireversibile”.

Pe de altă parte, proiectul de OUG mai prevede și o excepție. Astfel, la articolul 3, după alineatul 5 se va introduce un nou alineat, alin. (6) cu următorul cuprins:

„prin excepție de la prevederile alin. 5, datele cu caracter personal prevăzute în anexă sunt stocate pe o perioadă de 15 zile de la data completării formularului pentru persoanele care la momentul intrării pe teritoriul României, conform SII-FDIR, aveau formularul completat conform condițiilor prevăzute de prezenta ordonanță.

Pe perioada stocării, ștergerea datelor cu carcxater personal nu poate fi realizată. La expirarea perioadei de 15 zile, datele cu carcater personal aferente fiecărui formular sunt distruse automat, prin utilizarea unor proceduri ireversibile”.

8. Modificări privind procesul verbal de constatare a contravenției

În proiectul de OUG se prevede mai nou ca procesul verbal de constatare și aplicare a contravenției să poarte semnătura persoanei care l-a întocmit din cadrul DSP-urilor județene ori a Municipiului București.

În plus, plângerea împotriva procesului verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se depune la judecătoria în a cărei circumscripție își are sediul direcția de sănătate publică județeană sau a municipiului București emitentă a procesului verbal.

9. Centrul de preluare a apelurilor pentru asistența cu certificatul digital va asigura asistență și pentru formularul PLF

Nu în cele din urmă, proiectul de OUG prevede ca Centrul de preluare a apelurilor prevăzut în OUG 68/2021 (n.a cea referitoare la certificatul digital COVID) să asigure suport și pentru utilizatorii sistemului SII-FDIR.

Proiect USR pentru anularea amenzilor PLF / Câți români au fost amendați de autorități pentru lipsa formularului digital la intrarea în țară

Tot mai mulți români care s-au întors în țară în ultima perioadă reclamă că au fost amendați de autorități deși au completat formularul digital pentru intrarea în România (PLF), iar la câteva săptămâni de la trecerea graniței s-au trezit că declarația lor nu mai apare în baza de date oficială și că trebuie să meargă în instanță pentru a dovedi că au avut formularul completat, conform USR, care spune că în acestă situație ar fi aproximativ 50.000 de români. În acest context, mai mulți parlamentari USR au inițiat luna trecută un proiect de lege pentru anularea amenzilor date pentru lipsa PLF.

Proiectul de lege a fost inițiat de europarlamentarul USR Vlad Gheorghe, alături de deputații USR Silviu Dehelean și Stelian Ion, și vizează anularea amenzilor PLF și returnare a banilor plătiți până acum, simultan cu instituirea obligației pentru autorități de a păstra în baza oficială datele furnizate de românii care intră în țară pentru o perioadă de 6 luni, în loc de doar 15 zile, cât este în prezent.

  • „Demersul nostru va repara o situație absurdă pe care PSD-PNL-UDMR a creat-o și pe care autoritățile se fac că n-o văd și n-o înțeleg.
  • Românii n-au fost informați din timp cu privire la necesitatea completării formularului la intrarea în țară. S-au trezit direct cu amenzile DSP acasă. Mai mult, foarte mulți români au completat formularul PLF și tot degeaba. Autoritățile nu i-au mai găsit în baza de date și tot au primit amenzi. Alți români trec granița zilnic pentru a merge la muncă, prin urmare au primit deja mai multe amenzi de mii de lei. Este absurd”, spune eurodeputatul USR Vlad Gheorghe, inițiator al proiectului de lege, citat într-un comunicat de presă transmis joi de USR.

Ce prevede proiectul de lege inițiat de USR:

  • Anularea amenzilor contravenționale stabilite în baza art. 4 alin. (1) din OUG nr. 129/2021 privind implementarea formularului digital de intrare în România, precum și a obligațiilor fiscale accesorii acestora, neachitate până la acest moment.
  • Amenzile care au fost deja achitate, parțial sau integral, vor fi restituite persoanelor sancționate.
  • Datele cu caracter personal completate de românii care intră în țară vor fi stocate timp de 6 luni de la momentul completării formularului, față de cele 15 zile prevăzute acum în OUG 129/2021.

„Peste 50.000 de români au fost amendați de autorități, deși, în multe cazuri, nici nu au fost întrebați la graniță de PLF”

Ordonanța prin care a fost stabilită obligativitatea completării formularului digital a fost adoptată de Guvernul Ciucă în 15 decembrie 2021, iar avalanșa de amenzi a început zece zile mai târziu, timp insuficient pentru ca toți românii aflați peste granițe și care au vrut să se întoarcă în țară de sărbători să se poată informa corect și complet cu privire la noile îndatoriri pe care le au, spun reprezentanții USR.

Potrivit datelor existente până acum, peste 50.000 de români au fost amendați de autorități, deși, în multe cazuri, nici nu au fost întrebați la graniță de PLF. Alții, care au completat formularul, au fost sancționați la săptămâni bune de la trecerea graniței pe motiv că documentul nu este găsit în baza de date (fiind șters la expirarea termenului de 15 zile prevăzut în OUG).

Sunt și cazuri de persoane, după cum recunoșteau directorii direcțiilor de sănătate publică din județele de graniță, care au primit mai multe amenzi de câte 3.000 de lei (cuantumul maxim prevăzut de OUG) după ce au trecut frontiera mai multe zile la rând pentru a merge la lucru, mai afirmă inițiatorii proiectului de lege, care fac apel către parlamentarii PSD, PNL și UDMR „să voteze rapid” această inițiativă legislativă.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro