Securitatea te ridica, Partidul te coboara (de Liliana Ruse)

In PNL se povesteste ca Mona Musca a urcat in ierarhia partidului cultivand, la momentul oportun, o relatie foarte apropiata cu Mircea Ionescu-Quintus. Ieri, venerabilul sau protector i-a dat o lectie de morala: i-a aratat ca stie sa iasa din scena botit, dar cu fruntea sus.

Quintus a raspuns acuzatiilor lui Ticu Dumitrescu, privind zelul cu care turna la Securitate, demisionand de la presedintia onorifica a PNL, partid in care sta de 70 de ani. Desi Justitia l-a absolvit de pacate, Quintus a inteles ca nici macar varsta nu il va mai proteja de valul antisecuristic care matura acum clasa politica.

Orbita de grija autosalvarii, Mona Musca a mers cu explicatiile pana la a edulcora faptele comise de Securitate si de regimul comunist. Lipsindu-i circumstanta puscariei politice, ca in cazul Quintus, Musca s-a afundat in justificari jenante. Nici o secunda nu si-a pus problema sa ceara iertare sau sa se retraga.

Acum, PNL a privat-o de aceasta ultima posibilitate, pregatindu-i excluderea din partid.

Sa nu ne iluzionam insa! Nu dorinta nestavilita de curatenie morala sau preocuparea adanca pentru soarta partidului i-a indemnat pe liderii PNL sa ia o astfel de masura radicala, la care s-a renuntat inca de pe vremea puzderiei de partide liberale, in care excomunicarea adversarului se facea reciproc si chiar de cateva ori pe zi.

Decizia de excludere a avut la baza, in primul rand, un calcul politic rece. In partid se stia de mult despre turnatoriile Monei Musca la Securitate. Subiectul era insa tabu, neputand fi probat. Adversarii politici ai deputatei, in frunte cu premierul Calin Popescu Tariceanu, inghiteau cu greu cotele foarte mari de popularitate ale colegei de partid. Nemeritate, spuneau multi.

Cata vreme electoratul o privea ca pe un om politic serios, moral si de mare viitor, Musca era intangibila. Inamicii sai au asteptat si au sperat ca ea sa greseasca. Iar Mona Musca a rasplatit aceste asteptari.

Tariceanu cauta de multa vreme un prilej s-o dea afara din partid. Nu avea motive serioase, iar o astfel de sanctiune nefondata l-ar fi lovit, in primul rand, pe el. Odata aparut angajamentul de colaborare cu Securitatea, excluderea Monei Musca din PNL era nu numai un pretext excelent, dar chiar o necesitate, ca doar liberalii sunt cei care si-au asumat curatirea clasei politice.

Probabil ca rationamentul va fi similar si in cazul lui Theodor Stolojan, mai ales ca Ticu Dumitrescu a facut referire la posibile informari pe care acesta le-a dat, si el, cu sarg, Securitatii. Cu Musca si Stolojan afara din joc, Tariceanu si-a asigurat un viitor politic fara turbulente.

PNL se stabilizeaza si urmeaza traiectoria partidelor cu lider unic.

Mona Musca nu poarta numai povara propriei sinucideri politice, ci si pe a celor care s-au aliat cu ea sau au crezut in ea.

Ce fel de platforma de revigorare morala a PNL este aceea asezata pe pilonii Musca – Stoica – Stolojan?! Ce fel de lege a lustratiei – menita sa vindece societatea si sa aduca reparatiile morale cuvenite celor care au suferit timp de 60 de ani – este aceea initiata de o turnatoare la Securitate?!

In anii ‘70, Mona Musca, pe atunci “Dana”, a vrut sa isi cladeasca o cariera facandu-se utila Securitatii. Dupa 1989, a continuat legaturile cu politia politica, dar ca adversar declarat al ei. Ironia face ca sfarsitul carierei sale politice sa fie legat tot de Securitate. Sau poate nu e o ironie, caci trecutul gaseste intotdeauna modalitati sa se razbune.