Sari direct la conținut

Șefa ANAF anunță o „veste proastă” și una bună. Cea proastă pare a fi că se opresc niște controale pentru că legea e interpretabilă. Cea "bună": cei sancționați trebuie să plătească principalul, dar pot scăpa de penalități dacă apelează la amnistie

HotNews.ro
Mirela Calugareanu - presedinte ANAF, Foto: YouTube
Mirela Calugareanu - presedinte ANAF, Foto: YouTube

Pe scurt, ANAF a pornit niște controale, deși legislația era ambiguă/interpretabilă. Ambiguitatea a fost observată chiar de Ministerul Finanțelor. Acum, după discuții cu Finanțele, cei de la ANAF au decis că trebuie să oprească controalele, recunoscând, indirect, problema. Ei bine, conform declarațiilor de vineri ale șefei ANAF, Mirela Călugăreanu, cei care au fost sancționați, trebuie să plătească principalul. Ba chiar spune că “vestea bună” e că pot apela la amnistia fiscală, adică să plătească principalul, ca să li se taie accesoriile.

Intrând în detaliu, este vorba despre legislația privind tratamentul fiscal din punct de vedere al impozitului pe venit și contribuțiilor sociale pentru tichetele cadou achiziționate de companii. Nu se știa cine trebuie să plătească contribuțiile, compania care a dat sau cea ai cărei angajați au primit tichetele? HotNews.ro a scris despre acest subiect atât când a fost semnalată problema, cât și ulterior când un șef din MFP (între timp a plecat din instituție n.r.) a pus-o la punct pe șefa ANAF, într-o conferință, arătându-i că Fiscul a greșit.

Anunțul de vineri

Într-o conferință organizată vineri de PwC România a fost ridicată această problemă, iar șefa ANAF, Mirela Călugăreanu, a spus care este vestea bună și care e cea proastă.

“Întotdeauna, când ai două vești, una rea și una bună, e evident că trebuie să începi cu cea rea. În legătură cu acțiunile de control demarate cu ceva timp în urmă privind modul de impozitare a tichetelor cadou, dacă vă aduceți aminte, chiar în februarie sfatul meu a fost ca cei care nu au făcut obiectul unor astfel de verificări să se aplece, să-și reanalizeze operațiunile și să facă verificările cuvenite”, a spus ea.

Între timp, spune ea, “noi ne-am consultat cu specialiștii din cadrul direcțiilor de legislație de specialitate din cadrul Ministerului Finanțelor Publice. Am concluzionat că aceste acțiuni se vor finaliza. De fapt, unele dintre acestea s-au și finalizat deja”.

“Vestea bună, dacă pot să zic că există și o veste bună în acest context, este că contribuabilii aflați în această situație pot accesa diferite facilități, iar sfatul meu este să se aplece în ceea ce privește temeiul legal privind anularea obligațiilor fiscale accesorii în condițiile prevăzute de OUG 69/2020 și de asemenea poate fi avută în vedere măsura restructurării pentru contribuabilii aflați în această situație”, a afirmat Călugăreanu.

„Chiar dacă au fost probleme cu privire la exercitarea rolului activ al organului fiscal, debitele rămân, obligațiile fiscale principale sunt datorate și de aceea văd ca și soluție, în lipsa altor reglementări, că poate fi accesată anularea sau restructurarea prevăzută de ultimele acte normative adoptate”.

Afirmațiile ei au atras atenția lui Dan Dascălu, partener și coordonator al practicii de litigii D&B David și Baias, care după ce a auzit cele spuse de Mirela Călugăreanu, a punctat:

“Vestea bună, vestea rea… lucrurile sunt teoretic incerte pentru că, într-adevăr, din perspectiva lucrurilor bune, acum au posibilitatea să beneficieze de anularea accesoriilor, dar principalul va rămâne și discuția de substanță dintre venituri din alte surse și venituri salariale, dependență – independență întotdeauna vor rămâne aceste aspecte neclare care vor plana”, a spus el.

Puteți urmări dezbaterea cu șefa ANAF – Mirela Călugăreanu

Materialele care se leagă de acest subiect:

Fiscul profită de o neclaritate legislativă pentru a face controale și a obține bani. Se știe de problemă de ani buni, dar nu s-a clarificat

Problema controalelor pe tichetele cadou/ Șefa ANAF se laudă cu ce a descoperit. Dudaș (MFP): Nu este admisibil să pornesc o acțiune când am dubii cu privire la modul de aplicare a legii

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro