Sari direct la conținut

Soarta reactoarelor 3 si 4 de la Cernavoda se decide astazi

HotNews.ro

Actionarii Energonuclear se intalnesc astazi, la ora 15.00, pentru a lamuri problemele legate de proiectul nuclear care vizeaza constructia reactoarelor 3 si 4 de la Cernavoda. Grupurile europene energetice, GDF Suez, Iberdrola si RWE au anuntat, saptamana trecuta, ca se vor retrage din proiect. Cu ocazia acestei intalniri, vor fi stabiliti si urmatorii pasi care trebuie facuti in vederea continuarii proiectului. „Astazi vom lamuri motivele pentru care au renuntat aceste companii la proiect, apoi vom stabili o strategie pentru atragerea altor investitori”, au declarat pentru HotNews.ro surse apropiate proiectului. Potrivit acestora, „companiile, mai ales RWE, au contribuit din plin la intarzierea proiectului”.

  • „Au cerut statului roman scaderea participatiei sustinand ca sunt interesati sa cumpere din actiunile detinute de Nuclearelectrica. Am negociat si statul roman a decis reducerea participatiei, insa acestia au spus ca nu mai vor sa cumpere. Din cauza indeciziei lor, proiectul a intarziat”, au precizat sursele citate. Acesta a mai spus ca societatile ramase in proiect, ArcelorMittal Romania si Enel Italia, deocamdata nu si-au manifestat intentia de a se retrage.

Intitial, statul detinea, prin Nuclearelectrica, 51% din actiunile EnergoNuclear, iar CEZ (Cehia), Enel (Italia), RWE Power (Germania) si GDF SUEZ (Franta) cate 9,15% fiecare, in timp ce ArcelorMittal Romania si Iberdrola (Spania) detine 6,2%. Nuclearelectrica si cei sase investitori au semnat in noiembrie 2008 Acordul Investitorilor pentru infiintarea companiei de proiect (EnergoNuclear SA), care va construi, pune in functiune si exploata Unitatile 3 si 4 de la CNE Cernavoda.

Insa, grupul CEZ a vandut catre Nuclearelectrica, la finalul anului 2010, actiunile sale din proiectul pentru finalizarea constructiei centralei nucleare Cernavoda. Dupa preluarea participatiei de la CEZ, Nuclearelectrica detine 60,15% din actionariat.

Constructia reactoarelor ar trebui sa demareze in 2010, insa dupa nenumarate amanari, s-a decis inceperea lucrarilor in 2012. Ministerul Economiei a anuntat, saptamana trecuta, ca Bechtel International, consortiul format din SNC Lavalin Nuclear, Ansaldo Nucleare Spa si Elcomex IEA SA avand ca lider SNC LAVALIN, si consortiul condus de compania Atomtechnoprom care include alte 4 firme din Federatia Rusa au trimis scrisori de intentie pentru constructia Unitatilor 3 si 4 de la Cernavoda. Proiectul este estimat la 3,2 miliarde de euro, fara TVA.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro