Sari direct la conținut

Costurile pentru modernizarea cinematografului Favorit se dublează / Când se reiau lucrările

HotNews.ro
Simulare cum va arata Cinematograful Favorit_5, Foto: Hotnews
Simulare cum va arata Cinematograful Favorit_5, Foto: Hotnews

Costurile pentru consolidarea, extinderea și modernizarea cinematografului Favorit cresc de la 65 milioane lei la 130 milioane lei, potrivit unui proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Sector 6 de marți. Aprobarea indicatorilor tehnico-economici este primul pas pentru deblocarea proiectului, lucrările fiind sistate toamna trecută, după rezilierea contractului cu constructorul.

Potrivit proiectului de hotărâre, prețurile la metal au crescut cu până la 70%, iar legislația permitea majorarea doar cu 11%, ceea ce a dus la rezilierea contractului și este nevoie de majorarea indicatorilor tehnico-economici în consecință.

”Deoarece cea mai mare parte a structurii este metalica iar in anul 2021 exista o majorare semnificativa a preturilor produselor siderurgice, in mod special in cazul acestui contract unde structura metalica este din oteluri speciale, s-au inregistrat cresteri de peste 70%, comparative cu prevederile din Ordonanta Guvernului 15/31.08.2021, unde revizuirea pretului se face doar prin indicii (ICCM) ce asigura cca. 10-11% din creşterea preţurilor”, se arată în proiect.

Primarul Ciprian Ciucu spune că lucrările rămase de executat, circa 70%, vor fi scoase la licitație în următoarele săptămâni, după aprobarea indicatorilor tehnico-economici.

”Vrem să scoatem iar lucrările la licitație, cât mai repede, luna asta sau luna viitoare. Oamenii trebuie să înțeleagă că sunt blocaje care nu țin de noi, de lipsa de preocupare, nimeni nu putea să prevadă că vor crește în halul acesta prețurile la materiale. Sper să putem relua lucrările anul acesta”, a spus Ciucu pentru HotNews.ro.

Cum va arăta cinematograful după modernizare – simulare prezentată în 2015 de Primăria Sector 6

Lucrările de construire la Centrul Cultural Favorit au fost sistate în octombrie 2021, la 30%, iar șantierul a intrat în conservare, după ce primarul Ciprian Ciucu a reziliat contractul cu constructorul. Motivul, constructorul, firma Aedificia Carpați cerea majorarea contractului cu circa 50% după ce prețul la materialele de construcții au crescut foarte mult, iar o majorare atât de mare nu putea fi făcută prin acte adiționale.

Valoarea contractului la semnare (în 2018) a fost de 57.385.282,01 lei, inclusiv TVA. Acesta a mai fost majorat, în prezent valoarea sa fiind de 63.389.458,98 lei, inclusiv TVA.

Gradul de execuție a lucrărilor este de 30%, iar suma decontată de Primărie constructorului este de 13.304.580,09 lei, potrivit datelor transmise de instituție la solicitarea HotNews.ro.

Contractul pentru execuția lucrărilor la Centrul Cultural Favorit a fost semnat în anul 2018 (Contract nr.181-30.10.2018). Pe 14.01.2019 a fost dat ordinul de începere a lucrărilor de demolare a vechii clădiri a cinematografului, iar pe 27.05.2019 a fost dat ordinul de începere a lucrărilor de executie a noii construcții. Potrivit informațiilor din sistemul electronic de achiziții publice, lucrarea trebuie finalizată în 36 de luni.

Primăria Sectorului 6 a anunțat că va reabilita Cinematograful Favorit încă din 2010. În 2011 a realizat studiul de fezabilitate pentru modernizarea cinematografului, în 2012 a făcut proiectul tehnic și a alocat bani pentru consolidare în 2013-2015, însă lucările nu au putut începe deoarece cinematograful se afla în administrarea RADEF, iar RADEF, aflată sub autoritatea Ministerului Culturii, nu putea transfera clădirea către administrația locală, neavând un consiliu de administrație la data respectivă.

Primăria sectorului 6 a anunțat pe 14 aprilie 2015 că va da în judecată Regia Autonomă de Distribuție și Exploatare a Filmelor (RADEF RomâniaFilm) dacă nu i se transferă cinematograful Favorit. Transferul a fost făcut abia în august 2015, iar de atunci instituția a făcut documentele necesare demarării licitației. Grupul de inițiativă Civică Favorit militează de peste 10 ani pentru modernizarea cinematografului.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro