Sari direct la conținut

„O uriașă lovitură pentru spațiile verzi din București și din România”. Modificările extrem de nocive impuse de Coaliția PSD-PNL la legea spațiilor verzi

HotNews.ro
Defrișare fosta menajerie a Circului - 6, Foto: Hotnews
Defrișare fosta menajerie a Circului - 6, Foto: Hotnews

Legea spațiilor verzi a fost măcelărită marți la Comisia de Mediu de la Camera Deputaților, cu votul PNL-PSD. Printre cele mai nocive amendamente aprobate se numără faptul că destinația spațiilor verzi proprietate privată va putea fi schimbată. Amenadamentul a fost propus de PSD.

Primarul general, Nicușor Dan, și deputații USR au încercat să convingă deputații PNL și PSD să nu voteze modificările, dar fără succes. Proiectul de lege ar putea intra mâine la vot final în plen, Camera Deputaților fiind for decizional. Fundația Ecocivica aunță un protest în fața Parlamentului, miercuri dimineață, de la ora 9.00.

Cele mai nocive amendamente aprobate sunt:

  • Transformarea zonelor cu altă destinație, din intravilanul existent sau prin extinderea intravilanului, în zone funcționale rezidențiale, comerciale, industriale sau mixte, în scopul executării de lucrări de construcții se poate realiza doar în baza unei documentații de urbanism cu obligația asigurării unei suprafețe amenajate cu spații verzi de minim 20% din suprafața terenului a cărui destinație s-a modificat astfel. În actuala lege este 20 mp pe cap de locuitor.
  • Prin derogare de la art. 71 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind protecția mediului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările și completările ulterioare, autoritățile publice locale pot schimba încadrarea urbanistică pentru acele terenuri încadrate în categoria spațiilor verzi care au categoria de folosință curți-construcții și care au trecut în proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice anterior intrării în vigoare a prezentei legi, în baza unor documentații de urbanism aprobate conform legislației în vigoare. Autoritățile publice au obligația de a crea, prin orice modalitate prevăzută de lege, o suprafață de spațiu verde cu 10% mai mare decât cea a cărei încadrare se schimbă într-un termen de până la 2 ani de la aprobarea schimbării încadrării urbanistice în condițiile mai sus arătate. Amendamentul a fost propus de PSD. Până acum era interzisă schimbarea destinației spațiilor verzi.
  • Terenurile înscrise în cartea funciară ca fiind în categoria curţi-construcţii, terenuri ce se află în proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice, nu pot fi inventariate sau declarate ca spaţii verzi, în sensul legii, decât după îndeplinirea procedurii de expropriere conform legislaţiei în domeniu. Orice acte prin care se încalcă prevederile prezentului alineat sunt lovite de nulitate absolută, totală sau parțială, după caz. Amendamentul a fost propus de PSD.
  • Reglementările documentațiilor de urbanism neactualizate în conformitate cu prevederile art. 14, alin. (13) din prezenta lege devin inoperante după maxim 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Primarul general, Nicușor Dan, spune că acest articol se poate interpreta „că toate spațiile verzi prevăzute în doccumentațiile de urbanism, care nu sunt expropriate într-un an, își pierd calitatea de spații verzi”.

O parte din aceste amendamente au fost propuse și la Codul Urbanismului, unde discuțiile au fost amânate luni până în toamnă în urma presiunii publice. Fix la o zi după, proiectul de modificare a Legii spațiilor verzi a pus pe șest pe ordinea de zi a Comisie de Mediu, cu tot cu amendamentele nocive.

Nicușor Dan: „Este o uriașă lovitură pentru spațiile verzi din București și din România”

Primarul Nicușor Dan a declarat pentru HotNews.ro că aprobarea acestor amendamente este o uriașă lovitură pentru spațiile verzi din București.

  • „Este o uriașă lovitură pentru spațiile verzi din București și din România. Dispare practic regimul de protecție care funcționează din 2007 și pentru care s-a bătut de-a lungul timpului societatea civilă. Care sunt efectele? Oriunde în țară un primar va putea să propună și Consiliul local să decidă aprobarea unui PUZ care înlocuiește un spațiu verde din mijlocul orașului și îl mută la periferie.
  • Nu o să mai putem impune prin lege dezvoltatorilor imobiliari să amenajeze 20 mp pe cap de locuitor când introduc un teren din extravilan sau când schimbă o zonă industrială în zonă de locuire. Sau dacă impunem asta, atunci o să fie un litigiu în care o să spună că abuzăm.
  • Când vom face Registrul spațiilor verzi, spațiile verzi dintre blocuri, care în momentul de față sunt protejate prin efectul legii va trebui fie să le declarăm spații verzi și asta înseamnă că vom fi obligați să expropriem și nu avem bani pentru toate, fie nu le vom inventaria ca spații verzi și nu mai avem niciun temei să respingem cererea de construire”, a explicat Nicușor Dan.

Primarul Nicușor Dan promite că nu va aproba nicio documentație de urbanism care să schimbe destinația spațiilor verzi, atât timp cât este primar.

„În acest moment, pentru că o hotărâre a Consiliului General nu poate fi aprobată decât dacă primarul general o propune pe ordinea de zi, nu există un risc fiindcă niciodată nu voi iniția o documentație de urbanism care să schimbe destinația unui spațiu verde”, a mai spus Nicușor Dan.

Și Dan Trifu, vicepreședintele Ecocivica, este de părere că dacă va fi aprobat în această formă, proiectull de lege va genera un dezastru ecologic.

„Este un dezastru de mediu, va fi o pierdere de spațiu verde extrem de mare, cu consecințe grave asupra sănătății populației, cu prejudicii foarte mari aduse inclusiv patrimoniului UAT-urilor. Orașul va pierde spații verzi din zona centrală și vor fi amenajate altele în compensare la periferie, unde nu le folosește nimeni. Aici vorbim despre fapte ilicite. În plus, se pot betona suprafețe de până la 70% din spațiile verzi amenajate, de exemplu, baze sportive”, a explicat Dan Trifu, vicepreședintele Ecocivica pentru HotNews.ro.

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a scris pe pagina de Facebook că PSD și PNL continuă să facă „acest atentat la siguranța și sănătatea noastră de dragul mafiei imobiliare”.

  • „15 minute. Atât a fost nevoie pentru PNL și PSD să voteze amendamentele care ne distrug orașele. Fac precizarea că amendamentele respective au fost depuse de o deputată PSD al cărui soț deține o imensă afacere imobiliară. Mâine vor supune la vot.
  • Dacă ieri au amânat până în septembrie dezbaterea pe modificările aduse urbanismului, PSD PNL au depus azi la Comisia de Mediu din Parlament aceleași amendamente pentru distrugerea spațiilor verzi și a parcurilor.
  • Vor cu orice preț să construiască cartiere de blocuri în parcuri și să distrugă spațiile verzi. Înțeleg că în acest moment se discută în Comisia de Mediu din Camera Deputaților exact amendamentele toxice despre care am semnalat ieri. Mâine ar urma să voteze aceste modificări toxice”, a scris Clotilde Armand.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro