Sari direct la conținut

600 de militari ai M.Ap.N. vor veni în sprijinul Direcțiilor de Sănătate Publică

HotNews.ro
Medici militari alaturi de echipaje SMURD, Foto: MApN
Medici militari alaturi de echipaje SMURD, Foto: MApN

Ministerul Apărării Naționale pune la dispoziția direcțiilor de sănătate publică din țară aproximativ 600 de militari pentru a sprijini, în perioada următoare, eforturile generale de combatere a efectelor pandemiei de COVID-10, potrivit Mediafax.

„Militarii vor îndeplini sarcini de operatori call-center, pentru realizarea de anchete epidemiologice, precum și de operatori calculator, pentru completarea bazelor de date care se întocmesc în cadrul acțiunilor de combatere a pandemiei de COVID-19. Primii 230 dintre aceștia acționează, începând de marți, 15 decembrie, în județele Alba, Arad, Bacău, Bihor, Botoșani, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Tulcea”, anunță Ministerul Apărării Naționale.

De asemenea, potrivit sursei citate, sunt pregătite efective care să-și desfășoare activitatea, în aceleași condiții, în Municipiul București și în alte județe, în funcție de solicitările direcțiilor de sănătate publică.

„Colaborarea cu direcțiile de sănătate publică se realizează în baza unor protocoale instituționale, la solicitarea acestora”, precizează MApN.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro