Sari direct la conținut

Federația Națională a Părinților cere eliminarea tezelor pe semestrul I și închiderea școlilor la rata de infectare de 6 la mie​

HotNews.ro
Parinti care asteapta copiii dupa scoala, Foto: Hotnews
Parinti care asteapta copiii dupa scoala, Foto: Hotnews

​Federația Națională a Părinților a transmis o scrisoare deschisă ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, în care cere renunțarea la tezele de la finalul semestrului, dar și revenirea la scenariul în care școlile se închid la atingerea pragului de infectare de 6 la mia de locuitori.

Cerințele FNAP vin cu o zi înainte ca ministrul Educației să anunțe cum va începe școala de luni, după cele două săptămâni de vacanță.

Reprezentanții părinților îl acuză pe ministru de faptul că ia decizii fără consultarea partenerilor de dialog social.

„Vă solicităm ca, prin măsurile pe care le veți impune începând cu data de 08.11.2021, să dispuneţi ca școlile să fie închise, imediat, la atingerea pragului de 6 la mia de locuitori, prin decizie CJSU/CMBSU și, în funcție de infrastructură și alte particularități, școlile să poată decide suspendarea activității cu prezența fizică, acordând prioritate prezenței fizice la cursuri, elevilor din ani terminali şi din învățământul primar, prin decizia consiliului de administrație al unităților de învățământ, cu informarea ISJ/ISMB”, se arată în scrisoare.

În plus, FNAP cere renunțarea la teze, acuzând faptul că a fost o perioadă scurtă de predare, fragmentată de vacanță și de perioade de școala online.

„Vă solicităm să eliminați susținerea tezelor ca instrument de evaluare. Fără un ritm neîntrerupt al învățării, fără posibilitatea parcurgerii materiei într-un ritm coerent și unitar, tezele nu reprezintă „ultimul bastion al unei evaluării obiective”. Nu putem vorbi de o evaluare obiectivă în condițiile unei perioade atât de scurte de predare, fragmentată de o vacanță neprevăzută, cu un ritm diferit de la o şcoală la alta, mai ales acolo unde predarea s-a făcut când cu prezență fizică, când online, nerespectându-se parcursul firesc de predare-învățare-aprofundare”, spun părinții din federație.

Redăm integral scrisoarea transmisă de Federația Națională a Părinților

  • „Federația Națională a Părinților este consternată de atitudinea și deciziile pe care le luați în ultima perioadă, fără consultarea partenerilor de dialog social. Sunteți unicul ministru al educației care a spus răspicat că nu aveți nevoie să vă consultați cu părinții și elevii deși Legea educației naționale prevede, imperativ, obligativitatea dialogului social.
  • Domnule ministru, politicile educaționale şi proiectele ministeriale se elaborează în cadrul grupurilor de lucru, nu în studiourile TV. Dacă ați fi înțeles acest lucru și ați fi lăsat deoparte ambițiile personale, nu am fi ajuns în situația de a elabora „pe genunchi” acte normative confuze, contradictorii, de a modifica peste noapte ordine de ministru (inclusiv prin note informative ce s-au vrut obligatorii dar lipsite de suport juridic), în neconcordanță cu hotărâri de guvern, Legea educației naționale și alte acte normative ierarhic superioare, nu ne-am afla în situația de a se impune modificarea unor acte normative la câteva zile de la emiterea lor.
  • Învățământului românesc se află în mijlocul celei mai grave crize din ultimii 20 de ani. Lipsa de politici publice, de măsuri coerente și aplicate la nivelul sistemului de învățământ au dus la o lipsă totală de predictibilitate, aruncând educația în haos.
  • Faptul că evoluția pandemiei a fost și este imprevizibilă este un fapt şi nu poate fi o scuză pentru degringolada generală din sistem. Ați avut și aveți, permanent, acces la informații clasificate, informații de la organisme de specialitate, prognoze, fiecare val al pandemiei a fost prevăzut și anunțat, alte state ale lumii confruntându-se cu ele înaintea noastră. Cu toate acestea constatăm că de fiecare dată decidenţii sistemului au fost luaţi prin surprindere, nereuşind elaborarea unui set de măsuri aplicabile în orice situație. Permanent s-a improvizat din mers și nu s-a învățat nimic din experiența primelor „valuri” pentru a ne pregăti într-un mod profesionist pentru cele următoare, având falsa impresie că România a învins pandemia.
  • Într-o situație de criză ca cea actuală, generată de pandemia cu SARS-CoV-2, nu putem continua să ne raportăm la învățământul tradițional, să ținem morțiș să facem şcoală în sistem clasic. Din contră, este imperios necesar să dezvoltăm o nouă paradigmă educațională, să găsim soluții pentru a ne adapta actualului context, să conștientizăm că, în secolul 21, educația și tehnologia trebuie să meargă mână în mână.
  • De mai bine de un an, Ministerul Educației nu a făcut nimic în direcția aceasta, deși era clar că digitalizarea, asigurarea infrastructurii necesare pentru învățarea online trebuiau să continue.
  • Pregătirea profesorilor, achiziția de dispozitive electronice, îmbunătățirea rețelei naționale de internet, crearea mult așteptatei biblioteci şcolare virtuale, adaptarea programei de învăţământ n-au mai constituit o prioritate.
  • Ne-am fi dorit ca, de fiecare dată când ați fost într-un studio TV, încercând să justificați decizii eronate, să fi mers într-o şcoală din mediul rural, fără surle și trâmbițe și să cunoașteți realitatea învățământului românesc. Poate că, astfel, am fi avut toate șansele să avem un învățământ online așa cum ni-l dorim cu toții și pe care, culmea, îl blamați deși n-ați făcut nimic ca să îl îmbunătățiți. Poate că, astfel, n-am mai fi ajuns în situația de a îi pedepsi și pe cei care au făcut eforturi uriașe pentru a asigura condițiile necesare predării online, în loc să îi aducem și pe ceilalți la același nivel.
  • Domnule ministru, peste câteva zile se încheie „vacanța suplimentară”, cea pe care ne-ați impus-o deși era clar că nu va fi de niciun folos, din contră -situația epidemiologică nu s-a îmbunătățit!
  • Federația Națională a Părinților vă cere în mod public să renunțați la orgolii și ambiții personale, să incetati cu experimentele pe ani din viaţa copiilor, să renunţaţi în a vă mai jucați cu viețile elevilor, părinților și profesorilor, să încetaţi joaca de-a educația, privând elevii de dreptul la o educație.
  • Şcoala nu poate fi ruptă de contextul social, ATI-urile sunt pline, sistemul de sănătate e sufocat și aproape de colaps. În România, şcoala reprezintă un catalizator epidemic datorită particularităților sociale şi modului de organizare a sistemului școlar. Foarte mulți elevi nu merg la şcoala de proximitate, parcurgând distanțe lungi cu mijloace de transport în comun, iar elevii de vârstă școlară mică sunt aduși de părinți și bunici ceea de presupune o mobilitate crescută, riscul infectării crescând semnificativ.
  • Nu cunoaștem motivele reale, argumentele bazate pe dovezi științifice pentru care s-a renunțat la scenariile stabilite la începutul pandemiei, creșterea ratei de incidență de la 3 la 6 la mie pentru suspendarea activității didactice cu prezență fizică și, ulterior, decuplarea scenariilor de funcționare a şcolilor de la rata de incidență.
  • Specialiștii în epidemiologie precum domnul Octavian Jurma, ne spun că „pragul maxim până la care școlile pot fi menținute deschise este de 3 la mie şi închiderea claselor trebuie să înceapă progresiv de la 1 la mie, conform scenariilor adoptate de guvern în februarie 2020. După pragul de 6 la mie, riscul devine catastrofal atât pentru părinți cât şi pentru copii, pentru că probabilitatea de apariție a unui caz de COVID-19 în fiecare clasă la 14 zile după depășirea acestui prag devine 100%. Menținerea școlilor deschise după 6 la mie a dus la decesul a zeci de profesori şi sute de părinți și bunici. Povara umanitară pe termen lung devine incomparabil mai gravă decât pierderea școlară. Școlile se închid ultimele trebuie să însemne că totul se închide pentru a se păstra școlile deschise şi nu invers, păstrăm școlile deschise pentru că nu vrem să închidem nimic.”
  • În acest sens vă solicităm ca, prin măsurile pe care le veți impune începând cu data de 08.11.2021, să dispuneţi ca școlile să fie închise, imediat, la atingerea pragului de 6 la mia de locuitori, prin decizie CJSU/CMBSU și, în funcție de infrastructură și alte particularități, școlile să poată decide suspendarea activității cu prezența fizică, acordând prioritate prezenței fizice la cursuri, elevilor din ani terminali şi din învățământul primar, prin decizia consiliului de administrație al unităților de învățământ, cu informarea ISJ/ISMB.
  • Pentru ca școlile să poată funcționa în condiții de siguranță epidemiologică este obligatorie asigurarea condițiilor igienico-sanitare și a materialelor necesare, implementarea testării în masă, a elevilor şi personalului din învăţământul preuniversitar, cu teste non invazive, reglementată printr-un protocol sanitar clar.
  • Având în vedere modul cum s-a desfășurat până în prezent, dar și incertitudinea modului în care va continua desfășurarea anului şcolar 2021-2022, vă solicităm să eliminați susținerea tezelor ca instrument de evaluare. Fără un ritm neîntrerupt al învățării, fără posibilitatea parcurgerii materiei într-un ritm coerent și unitar, tezele nu reprezintă „ultimul bastion al unei evaluării obiective”. Nu putem vorbi de o evaluare obiectivă în condițiile unei perioade atât de scurte de predare, fragmentată de o vacanță neprevăzută, cu un ritm diferit de la o şcoală la alta, mai ales acolo unde predarea s-a făcut când cu prezență fizică, când online, nerespectându-se parcursul firesc de predare-învățare-aprofundare.
  • Prioritar, în contextul dat, este asigurarea condițiilor unei educații de calitate. Este necesară o flexibilizare a sistemului de predare, profesorii fiind lăsați să decidă modul în care îşi vor organiza şi reorganiza materia, în funcție de particularitățile clasei, în așa fel încât să poată fi de ajutor tuturor categoriilor de elevi, în mod special a celor din categoriile vulnerabile
  • Dacă ne dorim o evaluare obiectivă, dacă ne dorim să cunoaștem pierderile de învățare pe care actuala generație de elevi le-a suferit în perioada pandemică, Ministerul Educației poate organiza spre sfârșitul semestrului al II-lea o evaluare națională, cu subiecte unice, la materiile la care se susțin teze și examene naționale. Astfel vom avea o imagine reală a asupra gradului de cunoștințe dobândite, a decalajelor dintre urban și rural, Ministerul Educației urmănd să elaboreze un plan de măsuri care să vină în sprijinul profesorilor pentru acțiuni remediale.
  • Domnule ministru, Federația Națională a Părinților a fost permanent un partener de dialog al Ministerului Educației, din dorința de a construi împreună. Cu toții ne dorim același lucru: un sistem performant de învățământ, o educație de calitate pentru copiii României. Consultarea, dialogul social sunt parte a procesului democratic și cheia succesului pentru a reuși, împreună, să avem România Educată.”
Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro