Vameșii bulgari au confiscat 200 de kg de cârnați de la românii care mergeau în vacanță în stațiunile din Bulgaria și Grecia
Vameşii bulgari au confiscat peste 200 de kilograme de cârnaţi de la românii care călătoreau în vacanţă spre staţiunile din Bulgaria şi Grecia, după ce în urmă cu două săptămâni autorităţile au pus anunţuri care interzic importul de produse ce conţin carne de porc din cauza epidemiei de pestă porcină africană din România, relatează publicaţia Telegraf, citată miercuri de agenţia de presă BTA.
La fiecare 24 de ore, carnea confiscată, care este ţinută într-un congelator, este incinerată. PotrivitAgerpres, presa bulgară mai scrie că un gard care va fi construit de către Bulgaria la graniţa sa cu România pentru a limita riscul de pestă porcină africană va costa între 200.000 şi 300.000 de leva (100.000-150.000 de euro). Gardul va fi din sârmă ghimpată şi se va întinde pe patru rânduri.